Aceeaşi poveste rescrisă

Aceeaşi poveste rescrisă

(poezie umoristică)

Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)

De ar putea bărbaţii, printre rânduri,
Să recitească ce demult s-a scris,
Nu-şi vor mai face ei atâtea gânduri
Despre ce-a fost, cândva, în Paradis:

Era o zi la fel ca orişicare
De mii de ani, dar câţi, nu pot a şti,
Nimic interesant, nici nou sub Soare,
Doar Eva începuse a vorbi,

Puţin, fi’n’că la şcoală n-a prea fost,
Şi dulce, şi suav, să te încălzească,
Nici pomeneală,-aiurea, fără rost(!)
Dând semne că putea să şi gândească,

Însă de ani, prin Eden, cum am spus,
De păsări, flori şi animale plin,
Create pentru ea de Cel de sus,
Mai trist se contura chipu-i divin,

Că Domnul, iubitor, pe înserat
N-a mai putut, din bolta infinită
Cu-n tunet a-ntrebat-o răspicat:
– De ce eşti, fata mea, nefericită?

– Părinte, Ţi-o declar, fără sfială,
De mere până-n gât mi s-a acrit,
Sunt singură şi mor de plictiseală,
Iar şarpele, şi el, s-a ramolit,

Grădina înflorită,-nmiresmată,
Ce mi-ai făcut-o-arată de minune,
Mă-ntreb, însă, ce rost am eu ca fată
Aicea făr’ un pic de acţiune (?!)

-Ei bine, draga mea, te voi servi.
Un “om” am să îţi fac, Mi-este uşor,
Dar pentru asta îmi va trebui
De la călcâiul tău un osişor…

-Dar ce e aia „om”, vreo dobitoacă
Păroasă şi cu coarne? Mi-ai făcut…
Mai bine fă-mi ceva ca să îmi placă,
Supus, şi-oricând să-mi ţină de urât…

– Îţi fac o creatură ce iubeşte
Cu foc! deja gândind să-i pun şi ouă,
Ce vrei, copila mea, mă depăşeşte….
E necesară-o coastă, poate două

Şi n-aş dori să zici că Dumnezeu,
Cu-n rid te-ar fi lăsat, din eroare,
Căci te-am creat perfectă, cum sunt Eu,
Dup-al Meu chip şi-a Mea înfăţişare,

Aşa c-am să ţi-l fac cu mici defecte,
Economia, azi fi’nd la pământ.
Pe lângă-acele două obiecte,
Am să îi pun şi-un altul, să te-ncânt,

Motiv că îţi va face zile-amare,
Te va minţi, de-i soare sau e ploaie,
Te va-nşela, caci nu are pudoare,
Bun de scandal şi gata la războaie,

Isteţ, el nu va fi, şi nu-i durere (!)
Chiar de s-ar crede el mai sus ca tine,
Că-ntotdeauna, infantil, va cere
Părerea ta, ca să gândească bine,

Însă un lucru-i foarte important
De care cred că vei fi mulţumită,
Va fi chiar şi drăguţ, mai rar galant,
Da-n pat el te va face fericită….

– Păi de-i aşa, mă-ncântă-această treabă
Chiar de aş pierde raiul pământesc,
Dacă mi-l faci acum, Te rog, pe grabă,
Cu ce-aş putea eu să Te răsplătesc (?!)

– Atâta-ţi cer, ca „omul”, anonimul,
Ce va gândi că-i zmeul între zmei,
Să-l laşi pe el să creadă c-a fost primul,
Şi-acest secret să-l ţii… ca-ntre femei!

Foto. Valeriu Cercel