Radioul, sunetul care nu îmbătrânește

Radioul, sunetul care nu îmbătrânește

Autor: Camelia Morda Baciu

Într-o eră în care ecranul ne captivează câteva ore pe zi, oscilând între streaming și algoritmi, radioul ne însoțește în orele petrecute în mașină, poate pentru primele știri ale dimineții sau rezumatul de seară, când traficul sau lungile călătorii ne țin captivi într-un scaun de autoturism. Fără ecran, doar cu voci care informează sau divertesc publicul ascultător, dincolo de tehnologie, el reușește să conecteze cel mai rapid, omul cu evenimentele cotidiene.

Dar, cât timp a trecut de la „nașterea” lui?

În 1894, tânărul italian, marchizul Guglielmo Marconi a fost fascinat de undele electromagnetice, descoperite de Heinrich Herz, și a inițiat un șir de experiențe în vederea obținerii unui mod de transformare a acestora în electricitate. A utilizat aparatură destul de primitivă: o bobină de inducție cu un descărcător cu scânteie și cu un dispozitiv simplu cu pilitură de fier pentru recepționarea semnalelor de telegrafie fără fir plasat la receptor. Acesta a început totodată să transmită la distanțe scurte, experimentând apoi modalități de lărgire a transmisiei. Marconi a descoperit că utilizarea unei antene verticale mărea distanța de transmitere cu peste o milă, iar cu ajutorul unor reflectoare dispuse în jurul antenei pentru concentrarea semnalului într-o rază, a reușit să crească și mai mult distanța. Marconi și-a înregistrat primul brevet pentru telegrafia fără fir la Londra, în 1896. Apoi a ridicat o stație fără fir la Spezia, stabilindu-se o legătură de comunicare cu vase de război aflate până la 19 kilometri depărtare. Un alt pas important a fost făcut în 1898, când s-a construit o stație terestră la promontoriul sudic din Kent, pentru comunicarea cu Wimereux, din Franța, aflat la 48 de kilometri depărtare, stație folosită pentru transmiterea de semnale radio peste Canalul Mânecii. În 1900, Marconi a înființat Compania Marconi pentru Telegrafie fără Fir. În 1901, acesta a reușit să transmită semnale în alfabetul Morse, care au traversat Atlanticul, iar în 1918, el a transmis semnale radio din Anglia în Australia.

Dar primele transmisii radio experimentale au fost făcute în Anglia în 1921. Câteva luni mai târziu, acestea au determinat constituirea Companiei Britanice de Radiotransmisie, numită British Broadcasting Company și ulterior British Broadcasting Corporation. Acest lucru s-a întâmplat din inițiativa Oficiului General al Poștei (GPO), care dorea formarea unui singur consorțiu al producătorilor și operatorilor de echipamente de transmisie fără fir, în special pentru a evita confuzia creată în America de Nord, unde existau 500 de stații de emisie rivale. Stația de emisie londoneză a început să emită pe 14 noiembrie 1922. Transmisiile erau destul de scurte, dar în curând durata lor s-a lungit până la patru ore pe zi de știri, dezbateri și concerte.

În același timp, în America de Nord, apărea primul post de radio comercial. Stația de radio din New York, WEAF, a transmis primele reclame pe calea aerului. Pionierul radioului Lee De Forest a întrebat: „Ce ați făcut cu copilul meu? L-ați trimis pe străzi să strângă bani de la oricine. Ați făcut din el un obiect de batjocură, un miros cu siguranță neplăcut nasului zeilor ionosferei.”

În 1932, BBC a început publicarea revistei sale, intitulată Radio Times, astfel încât ascultătorii să poată ști din timp ce programare aveau să fie transmise; și aceasta avea să devină o practică ce va continua timp îndelungat.

În 1926, numărul posesorilor de aparate de radio din Statele Unite a ajuns la trei milioane; multe din aceste radiouri cereau ca ascultătorii lor să poarte căști. În 1926, David Sarnoff a fondat Compania Națională de Radiotransmisie (NBC); din acest proiect ambițios făceau parte nouă stații de transmisie.

Radioul a continuat să se dezvolte. În 1921, în Statele Unite erau vândute 75.000 de aparate de radio. La sfârșitul deceniului, vânzările crescuseră la peste 13 milioane. Radioul devenise un mediu de comunicare important. Devenise de asemenea o mare afacere. Companiile americane cheltuiau 60 de milioane de dolari pe publicitatea radio.

Un deceniu mai târziu, în 1931, inginerul american Karl Kansky a descoperit că interferențele din comunicațiile telefonice erau cauzate de emisii radio din Calea Lactee. Această descoperire extraordinară, că undele radio ajung pe Pământ din spațiul cosmic a deschis calea unei noi ere în astronomie – era radioastronomiei.

În România, idei de înființare a unui post de radio au existat încă din 1925, când a luat ființă Asociația Prietenilor Radiofoniei, condusă de profesorul Dragomir Hurmuzescu, directorul Institutului Electrotehnic al Universității din București. În iulie 1925, a fost adoptată legea pentru instalarea și folosința stațiilor și posturilor radioelectrice. În vara anului 1925, au fost realizate primele emisiuni cu prilejul expoziției Luna Bucureștilor. Prima publicație despre radiofonie – „Radio român” a apărut la 13 septembrie 1925, urmată, o lună mai târziu, de revista „Radiofonia”.

La 13 februarie întreg mapamondul sărbătorește Ziua Mondială a Radioului. Această dată marchează prima emisie a postului de radio a Națiunilor Unite din 1946, dată proclamată de UNESCO în 2011.

Radioul rămâne prietenul cu vocea invizibilă, care vorbește când e liniște, care ne adună când undele prind viață, ne poartă pe frecvența amintirilor, din difuzoare direct în suflet, cu șoapta care străbate lumea. Dincolo de tăcere, vocea care nu se vede, dar se simte, ne poartă ecouri calde dintr-o lume nevăzută, unde „lumina” sunetului ne apropie, ne leagă, ne informează, sfidează distanțe și alină doruri, nostalgii, frânturi de amintiri. Radioul este o voce pentru fiecare singurătate, atunci când el vorbește, inimile ascultă. Uneori, radioul este o rugăciune spusă în șoaptă, alteori este cuvântul care arde în aer prin adevărul rostit. El este informația care educă, vocea care dă speranță, lecție, adevăr și alinare, este școala blândă a fiecărei zile. Este un Peter Pan care nu îmbătrânește niciodată.

Foto. Camelia Morda Baciu