July 26, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

De Florii

1 min read

De Florii
Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)

Ȋmi amintesc şi-acum, la pensionare,
De vremea când eram ȋn sat copii,
Cea mai frumoasă zi de sărbătoare
Era pe-atunci aceea de Florii;

Ne invita la ea, ţaţa Florica,
Pe noi şi alte rude, căci avea
Ȋncă cinci fraţi şi-o soră, duminica,
Şi toţi aveau copii, c-aşa era,

Punea pe masă peşte şi măsline,
Scoverci, făcute calde chiar atunci,
Şi vin, ȋn căni de lut, cum se cuvine,
Muscat din via ei de lângă lunci;

Şi cât ne povestea, ea, de frumos,
Căci, noi, copii, n-aveam de un’ să ştim,
Despre acele timpuri, când Hristos,
Pe un asin intra-n Ierusalim!

Ȋnsă bărbaţii, deh! şedeau afară
Pe prispă discutând, la un pahar,
Şi nu scoteau o vorbă de ocară
Despre guvern sau vreun parlamentar,

Căci auzeam frânturi din ce vorbeau…
Doar de Hristoși, de cruci, de Dumnezei,
Iar Paștele… atâta-l pomeneau…
Mai rar astăzi creștini cum erau ei!

Foto. Valeriu Cercel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.