Curentul International

Curentul International Magazine

La un ceai cu Liviu Sorescu

8 min read

La un ceai cu Liviu Sorescu

Autor: Ana Moroşanu Magdin (Bucureşti)

 

Ana Magdin: Dragă Liviu, la ce vârstă ai simțit că muzica îți bucură sufletul?

Liviu Sorescu: De mic copil. Am crescut într-o casă cu părinţi muzicieni, înconjurat de muzică. Îmi amintesc şi acum de când eram foarte mic, că adoram începutul concertului de pian de Ceaikovski şi ţopăiam prin casă când mergea la pick-up. Evident, doar începutul, apoi devenea prea complicat pentru mine şi ceream să-mi pună discul de la început. De asemenea şi uvertura operei Bărbierul din Sevilla de Rossini a fost unul dintre şlagărele mele favorite în prima parte a copilăriei. Albano şi Romina erau şi ei favoriţii mei când mai apăreau la tv, probabil odată sau de două ori pe an pe vremea aceea. În paralel, era şi un disc cu Elvis Presley de unde – evident – îmi plăceau doar piesele ritmate şi mă plictiseam grozav la cele lente. De mic copil, muzica a fost un „ceva” de care am avut nevoie permanent, o hrană sufletească specială. Evident, nu orice fel de muzică, ci aceea care mă făcea să vibrez, indiferent că era simfonică, rock sau alt gen. Îmi place foarte mult şi muzica sârbească, mai bine zis, o parte a ei. Dragana Mirkovich este o solistă din Serbia pe care o ascult cu mare plăcere. La doisprezece ani am dat de Final Countdown de la Europe, care, la acea vârstă a fost o revelaţie muzicală gigantică pentru mine, apoi Yngwie Malmsteen dupa un an sau doi, urmat de greii vremii – Metallica, Megadeth, Bon Jovi, Skid Row, Queen, Dream Theater, Steve Vai, Tony MacAlpine, Petra, mai apoi şi Nightwish şi aş putea spune că apetenţa mea pentru muzică şi-a gasit făgaşul pe care simţeam că rezonez din plin, muzica rock si metal, dar laolaltă şi cu un pop de calitate, menţionez aici artişti precum Vangelis, Roxette, Lara Fabian şi David Bisbal.

Ana Magdin: Cine te-a inspirat și cine te-a ajutat să devii muzician?

Liviu Sorescu: Dacă ar fi să menţionez un singur artist, influenţa muzicală definitorie în viaţa mea îi aparţine lui Yngwie Malmsteen, mergând cu audiţia albumelor sale până la albumul Facing the Animal, după care nu am mai fost atât de încântat de producţiile sale, dar am rămas un fan total al creaţiei sale de până la acel punct. Este „ceva” ce transpare din piesele sale, o forţă, o energie, un foc lăuntric laolaltă cu un nivel muzical tehnic şi interpretativ de excelenţă şi de mare rafinament artistic, care, pur şi simplu m-a fascinat atunci ca şi acum. În muzica sa se îmbină o pasiune arzătoare, vibrantă, alături de elemente tehnice de mare virtuozitate, nu doar la chitară ci la toate instrumentele, împreună cu vocalişti care au făcut istorie în genul respectiv.

Profesorul meu de pian din perioada facultăţii de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, domnul Daniel Goiţi a fost omul fără de care nu aş fi fost muzicianul care sunt acum. Când am terminat liceul, pot spune că nu ştiam să cânt la pian. Mai precis, sufeream de o lipsă totală de tehnică, un dezastru. Domnul profesor, un pedagog desăvârşit şi un pianist de talie mondială, este omul care mi-a pus pianul în mână, iar în acest fel, creativitatea mea s-a putut exprima şi dezvolta. Pianul a fost prima mea „orchestră” pe care mi-am compus primele piese. Îi port o vie şi veşnică recunoştinţă domnului profesor Daniel Goiţi, care este în continuare cadru didactic al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca.

De asemenea, studiile de teorie muzicală începute în clasa I cu d-na profesoară Augusta Furda, continuate în gimnaziu şi liceu cu d-na profesoară Udrea-Hristu Eva şi finalizate în facultate sub îndrumarea d-nei profesoare Nelida Nedelcuţ au fost fundamentul pe care am putut clădi edificiul artistic al tuturor creaţiilor mele.

Ana Magdin: Care sunt piesele tale de top și unde au fost cântate?

Liviu Sorescu: Nu cred că pot vorbi la acest moment de „piese de top” în ceea ce mă priveşte. Cel puţin din punct de vedere al difuzării lor în media naţională, nu. Am avut piese care au apărut în emisiuni tv la ore de maximă audienţă, dar nu în „topurile” româneşti, care după cum bine ştim sunt dominate de alte stiluri muzicale, şi aparţin unui sistem de tip cerc închis care a acaparat total piaţa şi media şi a împins nu doar rockul la periferie, ci, în general, muzica bună şi artiştii de valoare, un sistem în care doar ei centrează, doar ei dau cu capul. Doar muzica lor este difuzată în heavy rotation, doar ei încasează bani grei din drepturi de autor, doar ei stabilesc ce cere piaţa.

Am să menţionez piesele al căror autor sunt şi care au fost difuzate la nivel naţional în intervale orare de maximă audienţă: „Once upon a time” – selecţia naţională Eurovision 2003, „Şi dacă” – Şcoala Vedetelor 2005, „I set you free” – preselecţia naţională Eurovision 2017 şi „Rekindle the flame” – selecţia naţională Eurovision 2018.

Ana Magdin: Care este cel mai mare concurs muzical la care ai participat?

Liviu Sorescu: Am participat la multe concursuri şi nu aş putea spune că e unul mai mare ca altele, fiecare îşi are importanţa lui, dar dacă ar fi să menţionez ceva de dată mai recentă, ar fi finala selecţiei naţionale, Eurovision 2016, unde, am participat în echipa lui Ovidiu Anton – câştigătorul finalei – ca orchestrator, backing vocal şi coregrafie.

Ana Magdin: Ce faci acum, în aceste vremuri?

Liviu Sorescu: Lucrez la proiectul propriu de metal simfonic, denumit Lion’s Roar. Este cel mai vechi proiect al meu, început acum 16 ani, în 2004, când am înregistrat primele demo-uri şi cu care am participat la preselecţia naţională Eurovision 2017 şi semifinala din selecţia naţională Eurovision 2018. Sunt fondatorul, compozitorul, orchestratorul, lead-keyboardist şi vocalul acestui proiect. Din 2015 am trecut prin mai multe schimbări de componenţă a trupei iar în acest moment cred că avem o distribuţie cu care putem face o treabă foarte bună, am început repetiţiile imediat după pandemie şi ne pregătim să ieşim live cand pregătirea şi condiţiile vor permite. Fără a mă lăuda gratuit, cred că acest proiect are un nivel muzical comparativ cu ce se întâmplă afară în materie de metal simfonic melodic.

Ana Magdin: Cum a fost perioada de izolare pentru tine în starea de urgență, dar și toată starea aceasta de pandemie?

Liviu Sorescu: La început nu a fost foarte greu, sunt obişnuit să stau acasă la calculator, dar totuşi, cu trecerea timpului, a fost prea mult. Am încercat să mă păzesc dpdv al igienei, dar nu am făcut şi nu fac o religie din asta.

Ana Magdin: Ce nu face statul român pentru artiști?

Liviu Sorescu: Nu face nimic. Fără a îl regreta pe Ceauşescu, înainte de 1990, artistul liber profesionist avea un statut mult mai bine reglementat din punct de vedere legal prin atestate profesionale. Iar pe vremea aceea nu existau vedete de carton, era imposibil. Nu ştiai să cânţi – măcar cât de cât decent, adio pa! Nu aveai cum să ajungi în vârf. Acum cu democraţia sistemului fesenist, vedem cum media promoveaza isteric non valori, până dincolo de limita grotescului şi scârbei. Nu menţionez nume, nu se merită. Afoni şi afoane, cocălari şi ţoape de un nivel artistic şi moral submediocru sunt mari vedete. Cred că singurul lucru pe care statul român l-a facut pentru artişti, mai precis pentru o parte a artiştilor, a fost ordonanţa din timpul stării de urgenţă şi stării de alertă prin care a acordat un ajutor financiar artiştilor. Dar aceasta în nişte condiţii (existenţa unui contract de drepturi de autor cu maxim 6 luni înainte de începerea stării de urgenţă) care au făcut ca doar un procent minoritar dintre artişti să poată beneficia de acest ajutor.

Ana Magdin: Unde te simți cel mai bine pe lumea aceasta?

Liviu Sorescu: În natură. Munte, mare, la ţară, în afara oraşelor, în afara localităţilor.

Ana Magdin: În afară de muzică, ce altă mare pasiune mai ai?

Liviu Sorescu: Viaţa spirituală. Este barometrul şi busola după care îmi ghidez viaţa. Am trecut prin mai multe faze în această direcţie, am cochetat cu lucruri periculoase în trecut, am aflat unele lucruri care pentru unii ar ţine de domeniul ficţiunii dar ştiu că sunt cât se poate de reale pentru că în unele cazuri le trăiesc chiar eu personal. Aş sintetiza pe scurt filozofia mea de viaţă – cu Dumnezeu. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iar pentru cine e cu adevarat curios despre treburile supranaturale, îl îndemn să citească Noul Testament din Biblie, şi garantez că tot ce scrie acolo este real şi se întâmplă şi în ziua de azi, doar că nu este promovat de mainstream media, pentru că mainstream media este aservită în mare parte. De asemenea, pentru cine doreşte să afle mai multe, recomand să citească o carte documentar scrisă de Rebecca Brown – „He came to set the captives free”, dacă rezistă până la capăt, o carte în care autoarea este implicată personal în acţiune, practic, un documentar autobiografic. Iar cartea mea de căpătâi în acest domeniu este „Blessing or Curse” de Derek Prince. Cine doreşte să înţeleagă va înţelege.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Liviu Sorescu: Uniţi suntem puternici şi ne putem apăra împotriva oricui ne vrea răul. Şi te întrebi de unde este semănată atât de multă dezbinare. Dreapta versus stânga, români contra unguri, ardeleni contra olteni, regăţeni şi moldoveni; sudişti contra moldoveni şi ardeleni, ortodocşi contra neoprotestanţi şi catolici, toţi împotriva tuturor. Divide et impera este mottoul oricărui stăpân de sclavi. Românii, indiferent de etnie, trebuie să ţină minte un lucru: mâncăm aceeaşi pâine în aceeaşi ţară, indiferent de apartenenţa etnică sau religioasă. Pâinea e la fel pentru toţi, bună sau rea. Depinde de noi cum e pâinea. Aşadar, să lăsăm diferendele deoparte şi să susţinem oameni în conducerea ţării cărora nu le e frică să spună lucrurilor pe nume, care nu aparţin sistemului, care promovează unitatea naţională, interesul naţional, adevăratele valori şi bunăstarea românilor de pretutindeni.

Foto. Ana Moroşanu Magdin 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.