Curentul International

Curentul International Magazine

În an centenar, Radu Stanca s-a întors acasă, la Sibiu

14 min read

În an centenar, Radu Stanca s-a întors acasă, la Sibiu

Autor: prof.univ.dr. Anca Sîrghie (Sibiu)

 

De când am aflat acum doi ani de la Ioan Cândea, sculptorul sibian care și-a dovedit talentul în realizarea a peste 50 lucrări monumentale dedicate unor personalități importante ale culturii române, că a terminat bustul lui Radu Stanca, emoția m-a copleșit la gândul că în mod simbolic poetul care afirma cu un aparent narcisism: „Sunt cel mai frumos din orașul acesta” se întoarce acasă, la Sibiu. Nu întâmplător, aceste cuvinte figurează pe soclul monumentului care a fost sfințit în 23 decembrie 2020 de Î.P.S. Laurențiu. Dincolo de autoportretul expresionist pe care și-l face Radu Stanca în capodopera sa intitulată „Corydon”, începând tocmai cu acest vers, putem considera că poetul se închipuie cu o intuiție exactă „…Sau numai un turn rătăcit între case,/ Un turn de pe care cad pietre prețioase”. Un asemenea turn  cu pietre scumpe a fost Radu Stanca între concetățenii săi sibieni. Puțini știu astăzi că „Sunt cel mai frumos din orașul acesta”, afirmația incipit și de final a poeziei  „Corydon”, a devenit forma jovială de salut pe care Radu Stanca o folosea când se întâlnea cu actorii de la Teatru. Aceasta a fost instituția pe care a slujit-o cu o imensă pasiune, punând în scenă peste 30 de spectacole, cele mai multe absolut memorabile. Cu trecerea timpului, posteritatea a dovedit adevărul ce se ascundea  în spusele sale, căci astăzi Radu Stanca este personalitatea cea mai complexă și valoroasă pe care în contemporaneitate a avut-o Sibiul și astfel prinde sens superior versul „Sunt cel mai frumos din orașul acesta”.

Realitatea este că orașul de pe malurile Cibinului nu și-a onorat suficient scriitorii care au trăit aici și au dat măsura talentului lor. Ne vom rezuma la un singur exemplu, cel al unui clasic al literelor române, George Coșbuc, care și-a petrecut „anii cei mai rodnici” ai creației lui la Sibiu. Aici a publicat în ziarul „Țribuna” capodopera sa, poemul „Nunta Zamfirei”, alături de alte poezii precum  „Rada”, „Iarna pe uliță”, „Numai una” etc. Deși realizată de mulți ani, o placă de marmură pregătită să fie pusă pe casa cu nr. 35 de pe str. Avram Iancu, unde a locuit cea mai lungă perioadă din cei doi ani sibieni, zace la loc ferit, întocmai bustului creat lui Avram Iancu, din cauza birocrației care face casă bună cu inerțiile de tot felul. Există în centrul orașului nostru o frumoasă statuie dedicată de sculptorul Corneliu Medrea lui George Coșbuc, dar prea puțini tineri, și mă refer îndeosebi la liceenii din Sibiu, au băgat-o în seamă. De aceea, mă întreb de ce nu se folosesc „săptămânile altfel” la licee, dacă nu spre a fi cunoscute în primul rând valorile culturale ale localității în care trăiesc tinerii, aflați în plin proces de edificare intelectuală. Cine va reuși să pună capăt acestei stări letargice prezente va îmbogăți patrimoniul cultural al Sibiului ca oraș turistic de prestigiu european.

Un alt adevăr este că, deși mulți poeți ai urbei s-au inspirat din pitorescul istoric al burgului, niciunul nu l-a egalat ca baladist pe Radu Stanca. Poetul mărturisea: „Intru-n Sibiu cum intră-n ceață luna,/ Mai mult alunecând decât cu pasul,/ Și-n liniștea ce-nchide-n ea furtuna/ Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul…” („Nocturnă”). El s-a îndrăgostit de frumusețea orașului nostru și prin ce a scris despre el ne-a făcut și pe noi, cititorii lui de versuri și de eseuri, să-l pricepem cu adevărat. Îi sunt cu adevărat îndatorată lui Radu Stanca pentru câte frumuseți ale Sibiului mi le-a semnalat.

Singurul descendent al familiei regizorului la Sibiu este doamna Nana Sofronie, fiica surorii care, după măritiș, a devenit Doina Jitianu, cum au cunoscut-o multe generații de elevi. Cu ocazia recentului eveniment de dezvelire, în 23 decembrie 2020, a bustului cu Radu Stanca, sculptorul Ioan Cândea ne-a surprins cu vestea că la Liceul de Artă din Sibiu a studiat biologia cu profesoara Doina Jitianu.

Dintre amintirile depănate cu încântare de distinsa doamnă, reținem faptul că în locuința protopopului Sebastian Stanca de pe str. Andrei Șaguna, nr. 8, et. I, Sibiu, în 3 camere locuiau „la grămadă” opt persoane. Vremurile erau grele după Război, căci bunicul doamnei Nana era bolnav, bunica Maria nu avea nicio formă de venit, dar era o gospodină de excepție. Radu era tot mai afectat de tuberculoză, de care suferea din adolescență, de la Cluj, de unde s-a mutat la Sibiu ca student după Diktatul de la Viena din 1940. De aceea, salariul profesoarei Doina Jitianu era foarte important prin 1947, când ajunsese singura sursă de trai a familiei. Radu o iubea pe sora lui cu 7 ani mai mare ca el și pe soțul acesteia, colonelul Alexandru Jitianu, care primise în timpul lui Antonescu Decorația „Mihai Viteazul”, pentru felul cum luptase pe front. Fiica lui s-a uitat și recent la brevetul purtând semnăturile mareșalului Antonescu și Regelui Mihai I de România, ea amintindu-și că tocmai această dovadă de eroism, la o epurare din perioada stalinistă, l-a scos  pe tatăl ei din armata română socialistă. Deși avea doar 12 ani când Radu a murit la Clinicile din Cluj, Nana știe că lângă el a stat în permanență fratele său Octavian, care fiind medic procura aparatele cele mai eficiente pentru respirația bolnavului, dar pe fața lui Radu au rămas urmele măștilor de respirat aplicate de doctori. Cum a murit la doar 42 de ani unchiul ei? Radu a întrebat pe fratele lui ce zi este și Octavian i-a spus că este Crăciunul. Atunci muribundul a exclamat glumind că va veni și la el Moș Crăciun. I s-a împlinit dorința de a o mai vedea pe Doti, soția adorată, dar pe Barbu nu l-au adus la patul tatălui care murea, ca să nu se sperie de aparatele la care el era conectat. Radu a murit în noaptea de 25 spre 26 decembrie 1962. Interesant a fost faptul că Doina, sora scriitorului, a murit exact în ziua de 5 martie, când în familie prin tradiție se aniversa tocmai nașterea lui Radu. Ea s-a stins în anul 1993 și ultimele cuvinte pe care le-a rostit în vis au fost tocmai  „Radule, Radule”, ca și când s-a refăcut un moment din copilăria lor fericită, cu veri fierbinți petrecute la Ocna Sibiului, unde fiii Mariei Stanca erau găzduiți de sora acesteia, care locuia pe str. Podului. Vom desprinde din amintirile dnei Nana ideea că legătura viitorului scriitor cu Sibiul și împrejurimile lui a fost veche, datând din chiar primii ani ai vieții lui.

Iată-ne revenind la evenimentul dezvelirii bustului, așezat în părculețul din fața Teatrului Național „Radu Stanca”. Cu o seară înainte am poposit acolo și am văzut bustul înfășurat în materiale negre, bine încins cu frânghii, ce coborau de la vârful monumentului până la baza soclului. Era ultima noapte misterioasă a baladistului care s-a închipuit „Un cneaz valah la porțile Sibiului”, poezie în care fascinația muzicii pe care o aude îl face pe acesta vulnerabil în fața dușmanului. „Dar nu blestem. De clipa libertății/ E la un pas acum oștirea mea. Și de-am căzut la porțile cetății/ Întins pe scut, ca mâine, intru-n ea.” Deosebit de alegoria acelei intrări simbolice, acum, în zi de decembrie, Radu Stanca este readus în preajma Teatrului, în care dăduse măsura geniului său regizoral, ca să rămână vertical în demnitate, așa cum plecase spre a fi numit prim regizor al Teatrului Național din Cluj, cu începere de la 1 octombrie 1961, îndurerat de lipsa recunoștinței celor pe care i-a condus spre celebritate pe scena sibiană. Numele lui Ion Besoiu, așezat cu mândrie pe clădirea Centrului Cultural din vecinătate, amintește rodnicia muncii de călăuzire a regizorului, care l-a format pe celebrul actor de mai târziu.

O jumătate de ceas înainte de ceremonia dezvelirii bustului, monumentul era îmbrăcat într-o hlamidă albă, așa cum cerea tipicul unui asemenea eveniment artistic. Se aduna lume, dar din cauza pandemiei, oamenii păreau puțin derutați. La eveniment au participat oficialități ale Primăriei orașului, ale Bisericii Ortodoxe, ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, reprezentanții mass-mediei locale, oameni de cultură, actori și invitați, toți respectând măsurile de distanțare fizică și de purtarea măștii. Actorul Constantin Chiriac în calitate de director general al Teatrului sibian a moderat evenimentul. Odată ce pânza cea albă a căzut la baza soclului, chipul lui Radu Stanca a apărut în toată frumusețea și distincția sa. Da, sculptorul Cândea a prins nota specifică a personalității regizorului-poet. Avusesem o aceeași uimire a împlinirii artistice atunci când asistasem la dezvelirea monumentului ce-l reprezenta pe Lucian Blaga din holul Senatului  Universității sibiene sau la Copșa Mică când am admirat expresia sculpturală a Regelui Mihai I al României, realizată de același zămislitor de frumos. Acum când am izbutit să privesc direct opera lui Ioan Cândea s-a lăsat în sufletul meu o liniște deplină. Imediat ce sculptorul terminase lucrarea în anul 2018, el m-a rugat să-l ajut să trimită soției regizorului, actrița Dorina Stanca, câteva poze făcute lucrării lui din mai multe unghiuri. Doamna Doti a aflat astfel că i se împlinea un mare vis, acela de a vedea imortalizat chipul soțului ei într-o sculptură de certă valoare artistică. Peste un an, respectiv în 25 august 2019, la vârsta de 91 de ani, Dorina a murit. Ea s-a stins având cugetul împăcat că, după plecarea la Domnul a lui Radu și a lui Barbu, copilul lor, întreaga ei viață a fost dedicată promovării creației poetului, eseistului și dramaturgului, care a fost Radu Stanca. Acum primesc un sens deplin cuvintele prorocirii din poezia „Doti”, care se încheie cu versurile: „Hoinarule, căzut în mreaja mea! /Ia-mi palma desfăcută și citește:/ Nu soarta mea e-n ea, ci soarta ta!” Legătura de destin dintre cei doi soți s-a bazat pe o iubire extraordinară, una care a animat-o pe Doti până la finele existenței sale. Semnificativă în același sens este dedicația „Lui Doti, Înger deznădăjduit al tuturor nădejdilor mele”  pe care poetul o face la ciclul „Ars doloris”.

Am cercetat cu atenție noul monument donat de ing. Ioan Tușinean în numele Fundației I.C.M.J.- I.A.C.M. – Construcții S.A. Sibiu, care este un bust din bronz al marelui poet Radu Stanca. De jur împrejur, bustul scriitorului se sprijină pe cărți care în concepția sa pot să-i reprezinte opera. Sculptorul a ales chiar niște titluri încrustate în bronzul cotoarelor de cărți. Pe laterala monumentului figurează numele sculptorului și anul 2018 când a fost terminată lucrarea. Am regăsit numele artistului menționat și în partea din spate a soclului, într-un loc mult mai vizibil. Urmează și denumirea întreprinderii donatoare și dedesubt Teatrul Național „Radu Stanca” donator al soclului elegant pe care a fost așezat bustul.

Ceremonia sfințirii noii opere de artă a fost oficiată de însuși Mitropolitul Ardealului. „Astăzi am săvârșit un gest al libertății înalte și creatoare, al recunoștinței. – a spus IPS Mitropolit Laurențiu Streza – Suntem datori cu toții urbei noastre și înaintașilor noștri, pentru ca viitorul să fie unul pe măsura celor care l-au fundamentat, l-au temeinicit. Îl binecuvântăm pe maestrul nostru, directorul Teatrului din Sibiu, pentru toate inițiativele sale, și pe toți cei implicați în această activitate. De aceea am venit cu drag să stăm câteva clipe împreună. Vă dorim Sărbători fericite, un An Nou, binecuvântat cu încredere! Să încercăm să lăsăm frica, teama, grijile care ne depășesc cu totul și să lăsăm o rază de lumină să pătrundă în sufletul nostru, o speranță care vine numai de sus!”

Trasând un arc de la personalitatea lui Radu Stanca și până la creația finită pe care toți cei prezenți am celebrat-o, actorul Constantin Chiriac a spus: „La 100 de ani de la nașterea marelui poet, dramaturg, om de teatru, Radu Stanca – Patronul Teatrului Național din Sibiu, reușim să punem în fața Teatrului Național din Sibiu, bustul marelui om de litere, om de teatru, lider al Cercului Literar de la Sibiu, omagiat cu o stea pe Aleea Celebrităților încă din anul 2014. Ne bucurăm că în Ajunul Nașterii Domnului Iisus reușim să facem în fața comunității sibiene acest eveniment. Ne bucurăm de sprijinul prietenilor care ne-au susținut, pornind de la domnul Tușinean, care a dorit să doneze această lucrare la Primăria din Sibiu și le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în acest an atât de greu, pentru a putea să aducem acest semn al luminii înaintea Nașterii Domnului”.

Foto. De la stânga la dreapta: Sculptorul Ioan Cândea, Nana Sofronie, Anca Sîrghie, Mihai Sofronie, soțul Nanei

Criticului de artă, dr. Olimpia Tudoran Ciungan i-a revenit sarcina de a face câteva considerații cu referire la valoarea noii creații a sculptorului Ion Cândea, care în zecile de lucrări dăruite culturii române a reușit să portretizeze expresiv figurile marilor oameni pe care i-a modelat în bronz, reușind totdeauna să surprindă nota ce singulariza pe fiecare dintre ei.

Cel mai impresionant dintre toate a fost cuvântul profesorului – sculptor Ioan Cândea, a cărui mărturisire ne-a apropiat de partea cea mai subtilă a travaliului său: „Am încercat să pătrund în esența figurii marelui om de cultură Radu Stanca, o persoană de o eleganță, de o discreție, de o noblețe sufletească rar întâlnită. Nu întâmplător și versul Sunt cel mai frumos din orașul acesta este poate relativ ironic, pentru că în modestia sa nu a vrut niciodată să fie în centrul atenției. Era un caracter absolut extraordinar. Ne bucurăm astăzi că îl omagiem. Cu siguranță, ne vede de acolo, de undeva, de sus. Ne aflăm în preajma Sărbătorilor  de iarnă. În această perioadă, se oferă cadouri. Fie ca această lucrare să fie un dar al nostru, al tuturor, pentru  orașul Sibiu. Fie ca Radu Stanca să vegheze și să ocrotească Teatrul sibian care îi poartă numele. Să fie într-un ceas bun!”

Viceprimarul Sibiului Corina Bokor a surprins importanța generală a momentului, afirmând în sens angajant: „Am avut parte de un an atipic. Orașul nostru a sărbătorit cultura dintotdeauna, nu doar prin evenimentele culturale, ci și prin respectul pe care l-a arătat oamenilor de cultură și muncii depuse de aceștia. Sărbătorim astăzi un eveniment și involuntar ne întoarcem în trecut, cu gândul la personalitățile care și-au adus contribuția la ceea ce reprezintă Sibiul în ziua de astăzi.”

Ca exeget al operei  scriitorului sărbătorit de-a lungul întregului an 2020 ca centenar al nașterii sale, am oferit câteva exemplare din cartea mea intitulată „Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai”, publicată la Editura TechnoMedia Sibiu în anul 2016 atât sculptorului, cât și reprezentanților Primăriei și Bisericii Ortodoxe. Din partea ziarului „Tribuna” jurnalista Liuba Starii mi-a solicitat un interviu din care voi reține doar argumentarea ideii că prin ridicarea acestui monument amplasat în fața Teatrului sibian, în fapt, Radu Stanca revine acasă. Deși în orașul Sebeș, în care s-a născut în 5 martie 1920, a rămas numai doi ani, ca la Cluj să facă studii liceale, să debuteze ca scriitor și să-și înceapă studenția la Facultatea de Filosofie și Litere în toamna anului 1938, printr-o conjunctură politică, în urma Diktatului de la Viena, el și-a continuat din 1940 studiile la Sibiu unde s-au refugiat câteva facultăți de la Universitatea „Regele Ferdinand I”. El revenea la Sibiu acasă de pe atunci, considerând că vacanțele sale de elev se petrecuseră la Ocna Sibiului, la familia mamei lui. La Sibiu și-a dat licența și a decis să rămână chiar și în 1945, când Universitatea s-a întors la Cluj, ceea ce a însemnat o dureroasă despărțire de prietenii lui cerchiști. Dar la Sibiu el a găsit un teren propice pentru ctitorirea Teatrului de Stat, din care a făcut una dintre cele mai invidiate scene ale țării noastre, chiar dacă repertoriul acelor ani grei de proletcultism din „obsedantul deceniu” era impus politic, după model sovietic. Dacă prin prestigiul său, regizorul Stanca a reușit să impună textele unor autori români și universali de certă valoare, în schimb, ca dramaturg, a simțit eșecul de a nu izbuti să monteze niciuna dintre cele 15 creații scrise de el. Care a fost secretul succeselor lui ca regizor? Conform concepției sale, el lăsa actorul să-și gândească și să-și construiască singur rolul. Regizorul își rezerva sarcina de a le transmite la repetiții actorilor exigența de a da tot ce aveau mai bun pentru interpretarea rolurilor încredințate.

Ca trăitor în acest oraș istoric transilvan și cunoscând în anii adolescenței direct spectacolele puse în scenă de talentatul regizor, am realizat ca teză de doctorat un prim studiu monografic dedicat lui Radu Stanca. Până în prezent i-am dedicat patru cărți, dintre care două, respectiv „Dăltuiri”, 2012, și „Radu Stanca Profil spiritual”, 2015, au fost publicate în colaborare cu prof. univ. Marin Diaconu la Fundația Națională pentru Știință și Artă, București. În prezent, lucrez la o a cincea carte care să îmbogățească exegeza dedicată autorului. Consider că atunci când la Sibiu zici martie, zici Radu Stanca în plan literar. Anul centenar al nașterii sale l-am început la Sebeș, unde în 5 martie am fost invitată să țin o conferință, iar pe plan național, am dat zilele trecute un interviu la Radio România Actualități. El a fost transmis în emisiunea redactorului Mihaela Helmis Documentarele Radio Actualități.

Felicit pe sculptorul Ioan Cândea, pe sponsorii lucrării și apreciez că în calitatea sa de director general, actorul Constantin Chirac a făcut un bun pas pentru recuperarea  acestei personalități emblematice  a Teatrului sibian. Onorante urmează să fie menționarea pe fațada instituției a numelui acestui ctitor, care figurează până la ora aceasta numai în acte, și introducerea în repertoriu a unor texte scrise de acest dramaturg, total necunoscut concitadinilor noștri. Profesorii de literatură din licee locale, în colaborare cu actorii atât de dăruiți ai Teatrului sibian, ar putea organiza lecturi ale unor fragmente din creația poetică și dramaturgică a lui Radu Stanca, autentice și exemplare ca valoare, în egală măsură.

În acest fast moment cu care s-a încheiat anul centenar și nu mai puțin cel cultural al Sibiului, care tocmai și-a primit cu drag fiul îndepărtat de atâtea decenii, parcă emoția noastră i s-a transmis și lui, poetului, al cărui glas vibrant l-am distins spunând: „De mine vorbește-n oraș toată lumea/ De mine se teme în taină tot burgul./ Sunt Prințul penumbrelor, eu sunt amurgul…”

Foto. Anca Sîrghie 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may have missed

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.