November 14, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Thanas Medi, un mare prozator albanez

3 min read

Thanas Medi, un mare prozator albanez

Autor: Liviu Antonesei

 

Toamna trecută, am citit excelentul roman istoric al Corneliei Golna, Eroi pătați, a cărui poveste era situată în spațiul acela amestecat etnic, cultural și religios de la intersecția Albaniei cu Grecia și Bulgaria și era centrat pe aventura minorității aromâne din acel spațiu în momentul în care zona își câștiga independența, să zicem în urmă cu vreo sută de ani. Am scris despre acel roman, în primul rând datorită excepționalei sale calități literare, dar și pentru că mi-a reîntărit cumva interesul pentru lumea, cultura și frământata istorie a Balcanilor. Poate vă amintiți că autoarea romanului este ea însăși urmașa unei familii cu rădăcini aromâne și românești, că a studiat în Statele Unite și că de peste două decenii s-a stabillit în Olanda, alături de soțul său, Jan Willem Bos, cel mai cunoscător traducător din românește în olandeză.

Întâmplarea face ca, la un an distanță, să primesc de la Oana Glasu, excelenta traducătoare a cărții, romanul Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba, de Thanas Medi, scriitor albanez stabilit de vreo două decenii la Atena, unde însă își continuă activitatea de scriitor de limbă albaneză. Autor al cinci, poate deja șase romane, mi se pare demnul urmaș al lui Ismail Kadare, marele și preferatul meu scriitor din Albania. De Kadare am citit desigur tot, mai puțin jurnalul, o carte de povestiri și poeziile care abia urmează să apară. De Thanas Medi, nu am citit decât acest roman, dar mă bucur că un al doilea este în curs de apariție și nu mă îndoiesc că vor fi traduse toate. Și cum nu are decât 60 de ani, cu siguranță are vreme să ne mai ofere încă multe alte cărți! Cu atât mai bine pentru cititorul care sunt…

Povestea din romanul lui Medi se petrece cam în același spațiu cu cel explorat de Cornelia Golna, doar că după scurgerea multor decenii, cam în anii șaizeci-șaptezeci ai secolului trecut. Prin urmare, în timpul regimului lui Enver Hodja, Conducătorul, după cum îl numea propaganda vremii. Ar fi un roman despre lumea vlahilor și cele interferente în plin regim comunist. O lume care vrând-nevrând va fi asimilată, dar care își păstrează încă specificul, obiceiurile, tradițiile și, mai ales uluitoarele cântece. Romanul surprinde momentul acela, în același timp, dorit și dureros, al trecerii de la stilul de viață transhumant la cel sedentar.

Este Thanas Medi un critic al lumii comuniste? Fără îndoială, dar critica sa e aceea a unui mare scriitor. Ca și la Kadare, Kundera, Danilo Kiș și alții, aceasta nu se petrece prin fluvii de sarcasm, imprecații, injurii, ci cu ajutorul armei infailibile literare a ironiei. Totul este trecut de scriitor prin filtrul ironiei, vechiul regim, lumea vlahilor, personajele, inclusiv cele pozitive, dacă putem opera cu această distincție, istoria cu totul. Și mai posedă scriitorul albanez o extraordinară artă a compoziției românești, aparent simplă, în stil de povestitor, scriitorul alternează excelent planurile spațio-temporale și, fapt esențial, nici o informație importantă nu vine prea devreme, ci la momentul cel mai potrivit, astfel încât întreține un suspans până în ultima clipă.

Mai multe lucruri mă îndeamnă să cred că autorul este, măcar parțial, vlah. În primul rând, o aproape mărturisire, mai degrabă sugestie, din prefața cărții. În al doilea rând, pentru că mi se pare aproape imposibil ca cineva care nu este vlah să cunoască atât de bine, la detalii, la particularități lingvistice și folclorice lumea vlahilor. Dacă nu este vlah, fără îndoială că a trăit un număr important de ani în lumea vlahilor de munte.

Criticul literar Rripo Zguri scrie că îl doare sufletul că trebuie să folosească pentru romanul acesta vorba, atât de uzată și abuzată, capodoperă. Și recunoaște că nu are încotro, nu are alta la îndemână. Nici eu nu am alta. Și o felicit pe traducătoare că mi-am dat seama de acest lucru citind versiunea românească a cărții. Felicitări editurii Eikon pentru această descoperire!

Foto. Liviu Antonesei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.