Poezii
3 min readPoezii
Autor: Any Marin (Cluj-Napoca)
Mise en abyme
Sunt membrana permeabilă în căutarea cuvântului,
A cuvântului care mă sugrumă când e frig afară
Te-aș mușca,
Dar mă doare
Nevralgia mă cuprinde cand știu că am putea fi despărțiți
Te-aș cuprinde strâns,
Dar la fel mă doare
Îți simt vibrația cum răsună în propria carne
Îți simt culorile care se pierd în asfalt și lase umbre gri
Punct contrapunct
Îți inspir ultimul ecou și ultima piatră
Înainte să fie transformată în gri
M-aș arunca în brațele tale,
Dar ma strângi și mă doare
Mă cuprinzi fragil în zbor
Mă prinzi și mă așezi la sol
Îmi zdrobești încheieturile și le dai drumul în libertatea scurgerii lor
În scurgerea ecoului..
Al unui ultim râset..
Al unei glume îngropate în tăcere
Privirea ti-era pală și genele frânte după ultima clipire
Chipul șearbăd lasă în urmă o oglindă a propriului meu chip
Ți-am cerut culoare dar șevaletul era plin de apă și alb
Oricât de mult am fi amestecat, rezultatul era prozaic
Nu puteam să mă amestec în șevaletul tău
Nu puteam să devin eu însămi un clișeu
Și nici să schimb pălării cu tine așteptând un neant
Mi-a fost frică să rup pagina,
Așa că am început un nou rând dupa punct
Quasar
S-a întâmplat acum mult timp,
Înainte de a ne cunoaște,
Înainte de expansiunea lumii care ne va umple plămânii de aer
Înainte de vibrația coardelor de violoncel
Înainte de marele spectacol
Eram eu, pe scenă
Simțind fiecare fascicul de lumină și ropotele de aplauze pe rewind
Nu eram conștientă decât de propriul puls
Și de mâinile care erau pe talie în semn să trag cortina
Erai tu, pe o veche rulotă
Ironic este că încă ai fobie de înălțimi,
Dar în seara cu Perseide, ți-ai luat hanoracul și ai îndrăznit
Aveam să cunoaștem toate astea mult mai târziu,
Poate chiar înainte de Quasar când nici materie cenușie nu exista în univers
Un val de particule aranjate haotic,
Încă nedesparțite de vid
Poate că totul a început de acolo
Sau poate că ar trebui să încep cu antropologia,
Cu primele forme de existență umană,
Cu primele religii
Cu Egiptul Antic când te veneram
Sau cu civilizația mayașa când tu erai Venus
Eram tot noi,
Aceeași structură biologică, aveam aceeași atomi de mult pierduți
Eram tot noi, doar ca în ere diferite
Eram tot noi care fibram pe același sunet
Eram tot noi fugind din partitură în partitură
Din civilizație în civilizație
Deși nu știam, așa cum în sute de ani se întâmplă alinierea planetelor
Așa a fost să ne găsim cum era prescris de la începutul începutului
Prin ochi
Corpurile noastre n-au fost ale noastre de la început,
Iar atunci când ne priveam în ochi,
Noi nu eram noi,
Ci frânturi a tuturor ce au trăit vreodată
Prin ochii mei verzi vedeai îngeri cu aripi strâmbe
Prin ochii tai căprui vedeam abisurile adânci ale unui martir
Prin ochi și prin alți ochi
Prin bataia genelor o decadă trecea
Spune-mi,
Dacă aș clipi mai des
Voi fi mai aproape de miezul eternității?
Foto. Any Marin