March 29, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Străinul din oglindă (4)

2 min read

Străinul din oglindă (4)
Autor: Valerian Bedrule

 

Amantă-ntotdeauna

Galop de cal albastru striveşte ceru-n apă,
adulmecă iluzii nu numai cât să-mi ude
un canion de vise, tivit cu paparude,
ci şi acele zile prin care fluviul scapă.

La plugul de lumină împerechează osul
şi lasă brazda ţăndări virtuţii, să o spele
cu îndrăzneala nunţii, cu spaimele din piele
pe care le descântă sub creanga-i chiparosul.

N-am incarnat ispita de a mă face una
cu viermele din fructul abandonat în fugă,
mă caută în umbra furată lin de iugă,
galop de cal albastru… amantă-ntotdeauna.

 

Ne-am dezlipit surâsul

Sub dimineţi în care ceru-i laş,
nu scotoci în gând uitate săbii,
de nu îmi eşti dorinţelor vâslaş,
un recviem e ploaia printre vrăbii.

Se scutură pădurile de rut,
iar fructul, pe sămânţă, mai îndură
al vremurilor moft; în drum spre lut,
rugina-i risipită pe mulură.

Şi vântul, noaptea, nu-i decât un şal,
în jurul roţilor de tren, ovale,
doar paşii ţi se leagănă fractal,
e luntre ceru-n lacrimile tale.

Din uscăciunea frunzei lui Kazou,
ne-am dezlipit surâsul eu şi tu.

Nu m-a uimit nici Dante

Infernul e aici, nu-n alte locuri,
îmi e de-ajuns, nimic nu-mi aparţine,
iluzia se chinuie pe tocuri,
de mână cu lehamitea din mine.

În urmă las o scară-amăgitoare,
numită-i pentru toţi deşertăciune;
mărturisirea celuilalt mă doare
sau timpu’ iscălit pe un tăciune…

Nu m-a uimit nici Dante, înainte
de-a rândui pe cine să înşface,
bătrânul a-nţeles, a râs cuminte,
intrarea o făcea la patru ace.

Nu plâng de mila nimănui – arcada
se culcă-adeseori, pe şest, cu prada.

Pe gura ta

(în rime, doar cu substantive)

Foşneşte cerul ca hârtia-n palmă,
te sfâşie-n fătarea-i linsă mânza,
amiaza mai usucă o sudalmă,
cât peştii lui Chagall brăzdează pânza.

Cu piele timpu-i îmbrăcat – de aer,
solstiţiile-i sunt autografe,
pe gura ta; în tivul ei… un faer –
şi Tour Eiffel se zbate în agrafe.

Un strigăt îmi dezlegi, îi umpli vena
cu ambra umbrei fugărită-n iudă,
blesteme revolute-au nins pe Sena,
mă calcă insomniile cu ciudă.

Ne strâng oceanele în cataramă,
lui Marc, dorsale i se zbat în ramă.

Foto. Valerian Bedrule

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.