Democraţie românească
1 min readDemocraţie românească
(poezie umoristică)
Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)
Nu știu dacă-mi pare mie,
Dar de-o vreme bună-ncoace
O așa democraţie,
Parcă tot mai rău ne-o coace,
Informaţi de pe „antene”,
Când ne-alegem noi stăpâni,
Nu picăm pe-o cifră, nene,
Mai ceva ca la români!
Ȋnjurăm, urlăm, fanfare,
Pentru cei fără obraz,
Pân’ ne facem, la votare,
Unii altora-n necaz,
Alegând, chiar infectaţi,
De nocivele „latrine”,
Duși de nas, minţii, furaţi,
Ȋntre rău și ȋntre bine…
Numai că, democraţia
Lasă orice nătărău,
Să aleagă-n România
Ȋntre rău și mult mai rău!
Foto. Valeriu Cercel