October 9, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

De Florii

2 min read

De Florii
(poezie umoristică)
Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)

Nu mă doare-n șpiţ un gram de ce pot unii să spună,
Dar, religia ce-o am, dintre toate-i cea mai bună,
Bei, fumezi, te-ai cherchelit, pe la fufe noaptea-n sat,
După ce te-ai spovedit, nu mai ai nici un păcat,

Poţi să fii tu dracu’ gol, să-l ȋnjuri pe-orice ciufut,
Mergi la popă, dai un pol, pleci curat ca nou născut,
Ȋnsă ce ȋmi place mie, când sunt sărbători, măi frate!
Ȋn familie-i urgie, le sărbătorim pe toate;

Cum știm noi „Sfânta Scriptură” alţii nu-s pe-acest pământ,
Sărmăluţe,-afumătură, porcul de Crăciun… e sfânt!
Iar de Paști, cât o fi mielul, dau pe el toată chenzina,
Chiar de va veni Enelul să ȋmi taie-apoi lumina,

Dar, nainte, de Florii, cum familia e mare,
Păi, ce chef trag, să te ţii, pentru fiecare floare:
Prima-n listă-i Viorica, partenera mea de-o viaţă,
După care e Florica, mă-sa, din Ghimpaţi, o ţaţă,

Margareta, Violeta, verișoare, cucuvele,
Care vin doar cu poșeta, fete mari… așa spun ele!
Plus Hortansa, Liliana, două fine din Pielești,
Ce n-ajung cu damigeana plină pân’ la București,

Trandafira, alta soră, de-a lu’ văru’ Ghiocel,
Aducând, parte din floră, și pe fii-su Brebenel,
Frate-miu, ce,-ntregul an, mort nu ȋmi deschide ușa,
Mi-l aduce pe golan, piţipoanca lui, Brândușa,

Şi, făr’ să-l invit măcar, cel mai important din bloc,
Veteran pensionar, să nu uit, nașu’ Boboc,
La mine-n sufragerie, an de an ne adunăm,
Cu alai și bucurie, de Florii să celebrăm,

Ȋncepând, tradiţional, cum la noi se-obișnuiește,
Cu-o palincă din Ardeal, și, fi’nd dezlegaţi la pește,
Niște icre, o plachie, păhărel cu păhărel,
Ca orice creștin, bădie, ne aghezmuim niţel!

Până ce prindem curaj, căci apoi treaba-i firească,
Din Ardeal, luăm viraj, Panciu, Odobești, Fetească,
Şi-uite-așa ne chefuim, noaptea-ntreagă de Florii,
Ajungând să ne trezim, cum e scris, a treia zi,

Iară când ne spovedim, popa, pe un pol sau doi,
Ne-a iertat, fi’ndcă toţi știm, așa-i de Florii la noi,
De-aia-n șpiţ durere n-am, ce-ar putea lumea să spună,
Că, religia ce-o am, dintre toate-i cea mai bună!

Foto. Valeriu Cercel

More Stories

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.