Lectori salutem!
Lectori salutem!
Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop
S-a scris destul de mult despre prezența românilor în lume, fiindcă, mai ales după 1989, s-a văzut treptat, dar destul de clar, că aproape nu este țară pe planeta Pământ în care să nu trăiască și români. Dar s-a scris mai mult despre diaspora românească clasică, din Franța, Anglia, Germania, Italia, Spania, adică din vestul Europei, din Statele Unite și cam atât. Rare referiri s-au făcut la alte arii geografice. Domnul Ștefan Străjeri vine cu o perspectivă nouă: după ce a investigat Canada și zona Marilor Lacuri, se oprește asupra prezenței românilor în America Latină, de la Rio Grande del Norte până în Patagonia. Este vorba despre o lume specială, plină de inedit, pe care românii au căutat-o și chiar au cercetat-o de un timp, cu oarecare asiduitate. Autorul nu face o cercetare de circumstanță, nu enumeră și nu reconstituie doar fapte, ci analizează lumile descrise, le prezintă istoria precolumbiană și colonială, revoluțiile, formarea statelor moderne de după revoluțiile de la începutul secolului al XIX-lea, specificul din secolul al XX-lea și trăirea pragului de nou mileniu. Suntem proiectați într-o lume mult deosebită de cea europeană, dar, totuși o lume altoită să fie și europeană, în care latinitatea, prin spanioli și portughezi, s-a expandat și a devenit mult mai numeroasă decât la matcă. Astăzi, spaniola (castiliana) este, după mandarină, cea mai vorbită limbă maternă din lume. În această ambianță, sunt depistați români prezenți încă din secolul al XVIII-lea, unii veniți ca să vadă și să știe, iar alții să și rămână. M-au impresionat savanții, artiștii, economiștii, sportivii, oamenii politici, preoții, diplomații, chiar capetele încoronate, ajunși cu toții departe de lumea românească, în țări așa de depărtate, precum Mexic, Brazilia sau Argentina. Cititorii vor rămâne impresionați de savantul Emil Racoviță, fost rector al Universității din Cluj și președinte al Academiei Române, de economistul Mihail Manoilescu, mai cunoscut în Brazilia decât la noi, de urmașii prințului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, din Argentina și Chile, de sculptorul Gheorghe Leonida cu statuia din Rio, de mulțimea de biserici și societăți culturale, periodice, cărți și edituri românești. Domnul Ștefan Străjeri ne convinge că românii au adus cu ei, pe unde au trecut ori pe unde au rămas, câte o fărâmă din România fiecăruia, cu susur de izvoare, cu dealuri vălurite, cu munți înverziți și câmpii arse de soare. Autorul însuși –bucovinean stabilit în Statele Unite –are o misiune de îndeplinit prin chiar numele său: este un străjer, adică un păzitor al tradiției și al identității românești. În „Doina Bucovinei” există un vers care amintește „munții cu creasta rară”, meniți să nu lase „straja să piară”, pentru că „dacă piere straja voastră, va pieri și țara noastră”. Îl văd astfel pe domnul Străjeri ca pe un „străjer” al felului nostru de a fi români, oriunde ne-am afla. Face acest lucru cu multă știință și conștiință, convins, precum înaintașul său –învățatul cronicar moldovean –, că „nu este alta mai de folos zăbavă decât cetitul cărților”. Vă recomand, așadar, să citiți cartea aceasta, ca să vă luminați în legătură cu vajnicul neam românesc, prezent peste tot în lume. E bine, e rău? Greu de spus, dar ceea ce știm din istorie este că neamurile viguroase, mari sau mici, s-au răspândit mai peste tot, dar nu au pierit nici la ele acasă. Exemplele sunt multe, de la englezi și spanioli până la olandezi și irlandezi. Domnul Ștefan Străjeri ne transmite un mesaj optimist, despre români vrednici, plecați de acasă nu de prea mult bine, dar dornici –atât cât s-a putut –să rămână români și să le spună gazdelor și vecinilor lor cum miroase pe la noi cozonacul de Paști și de Crăciun, cum se duc neamurile în ospeție și la colindat, cum se joacă/ jucau frumos copiii pe sub stejari, cum se cântă doina și cum îl seacă pe om la inimă, câteodată, dorul.
Cartea de față este o panoramă a altor români și a altor Românii, toate pline de farmec și de energie, un izvor de informații, dar și o frescă spirituală a vieții românești implantate pe sol latino-american. De aceea, spun și eu, ca Tudor Arghezi: „Carte frumoasă cinste cui te-a scris!”
(Ioan-Aurel Pop – rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în perioada 2012-2020 şi preşedinte al Academiei Române în perioada 2018-2026)
Foto. Ioan-Aurel Pop
