Când un om se întoarce acasă cu poveștile unei lumi
Când un om se întoarce acasă cu poveștile unei lumi
Autor: col (r.) Vasile Aioanei
„De la Rio Grande până în Țara de Foc”, cea de-a treia cercetare monografică dedicată diasporei românești, semnată de scriitorul româno-american Ștefan Străjeri, a fost lansată marți, 22 septembrie 2026, într-o atmosferă de sărbătoare, la Pojorâta, locul de baștină al autorului. Ceea ce ne arată că un om poate pleca din satul său natal pentru a-și căuta un alt destin și se poate întoarce peste ani acasă, nu doar cu amintirile plecării, ci cu o lume întreagă adunată într-o carte.
Așa s-a întâmplat la Pojorâta, în ziua de 22 septembrie 2026, când Casa de Cultură a localității a găzduit lansarea celui de-al treilea volum monografic al scriitorului româno-american Ștefan Străjeri, intitulat „De la Rio Grande până în Țara de Foc – Prezenţa românilor în America Latină”, apărut la Editura „Vasiliana” din Iași. Noua carte continuă, în fapt, amplul proiect de documentare și sinteză consacrat de autor prezenței românești peste Ocean, după volumele „Românii de la Marile Lacuri. 100 de ani de prezență românească în statul Michigan” (2014) și „Istoria românilor canadieni 1890–2020” (2020). Împreună, cele trei lucrări alcătuiesc un adevărat triptic dedicat istoriei, memoriei și identității românilor plecați în cele două Americi.
Lansarea de la Pojorâta a reunit oficialități locale, membri ai familiei, prieteni ai autorului, oameni de cultură, scriitori, istorici și iubitori de literatură și istorie națională veniți din nordul și sudul Bucovinei, din Basarabia, precum și din Statele Unite. A fost, în fond, o întoarcere acasă nu doar a unui autor, ci a unei întregi lumi românești pe care el a căutat-o, a cercetat-o și a așezat-o între coperțile cărților sale.
Manifestarea a debutat într-o atmosferă solemnă, prin intonarea Imnului Național, interpretat de eleva Alexandra Fediuc, îmbrăcată în costum popular, urmat de rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită de preotul George Fediuc. Evenimentul a fost moderat de tânărul Rareș Bogdan, doctorand și asistent la Facultatea de Filosofie din Iași, care a prezentat personalitățile aflate la prezidiu: primarul comunei Pojorâta, Bogdan Codreanu, prof. univ. dr. Anca Sîrghie din Sibiu, prefațatoarea volumului, criticul literar Nicolae Busuioc și poetul și muzeograful ieșean Liviu Apetroaie.
Înaintea intervențiilor invitaților, publicul a fost purtat într-o incursiune vizual-documentară în istoria prezenței românești în America Latină. Documente, publicații românești, fotografii și imagini ale unor personalități au alcătuit un impresionant „arc peste timp”, recuperând chipuri, destine și contribuții românești de la Rio Grande până în îndepărtata Țară de Foc.
Primul mesaj al întâlnirii a aparținut primarului comunei Pojorâta, Bogdan Codreanu, care i-a îndemnat pe cei prezenți să trăiască această zi „cât mai frumos”, ca pe o sărbătoare a comunității și, deopotrivă, a unui fiu al ei revenit acasă cu o nouă împlinire. Edilul și-a amintit momentul plecării lui Ștefan Străjeri peste Ocean, în anul 2003, plecare pe care, la vremea respectivă, a privit-o ca pe o pierdere pentru comunitate. Numai că timpul avea să demonstreze că nu a fost o pierdere, ci începutul unei alte forme de apartenență.
Ajuns în Michigan pentru a-și împlini visul american, Ștefan Străjeri avea să-l transforme treptat într-un vis românesc: acela de a descoperi viețile, destinele și urmele românilor care, cu multe decenii înaintea lui, trecuseră Oceanul. După șase ani de la plecare, s-a întors la Pojorâta cu vestea că preluase ziarul de limbă română „Curentul Internațional”, publicație destinată comunității românești din diaspora. Pojorâtenii au primit cu bucurie această realizare, iar legătura dintre localitatea natală și românii de peste Ocean avea să devină tot mai puternică. În acea perioadă, la Pojorâta aveau să se întâlnească români din Basarabia, din nordul Bucovinei și din diaspora, între personalitățile prezente numărându-se și regretatul academician Nicolae Dabija.
„Pojorâta se află pe harta lumii şi datorită lui Ștefan Străjeri,”, a afirmat primarul, amintind de lansarea, tot aici, în 2014, a primei sale monografii dedicate comunităților românești din Michigan. Bogdan Codreanu a subliniat că, deși Ștefan Străjeri a plecat peste mări și țări, „inima lui bate pentru pojoreni”, pentru români și pentru țara sa. A evocat apoi cea de-a doua monografie, dedicată românilor canadieni, lansată online în perioada pandemiei, și faptul că autorul anunțase încă de atunci că mai are un proiect de dus la împlinire. Astăzi, acel vis se află în mâinile cititorilor.
Un alt moment evocat de primarul Pojorâtei a fost acela în care Ștefan Străjeri a dus, în Detroit, formația de dansuri și muzică populară „Plaiurile Pojorâtei”, pentru a sărbători în anul 2012 Ziua Națională a României pe pământ american și pentru a arăta comunităților de acolo frumusețea portului, a tradițiilor și a obiceiurilor românești. În viziunea edilului, plecarea lui Ștefan Străjeri în America a fost „scânteia” prin care Dumnezeu i-a descoperit harul și i-a scos în cale oamenii necesari pentru împlinirea unei misiuni. Parafrazându-l pe Părintele Iustin, Bogdan Codreanu a vorbit despre „profesiunea de român”, care nu este una ușoară și presupune, înainte de toate, conștiința apartenenței la neamul căruia îi aparții. Iar Ștefan Străjeri, a spus primarul, nu a demonstrat acest lucru prin vorbe, ci prin fapte.
Poetul și muzeograful ieșean Liviu Apetroaie a mărturisit că a primit lectura noii monografii cu un avantaj aparte: în 1994 avusese prilejul să viziteze țări din America Centrală, între care Costa Rica și Guatemala, experiență pe care a descris-o drept una „superbă”. În opinia sa, noua carte a lui Ștefan Străjeri se înscrie într-un amplu demers de recuperare.
„Știm cât suntem de prezenți în America Latină?”, s-a întrebat retoric poetul, pentru ca răspunsul să-l găsească tocmai în paginile cărții. Citind-o, aflăm că această prezență românească a fost mai importantă decât am fi bănuit. Liviu Apetroaie a adus în discuție întâlnirile și legăturile culturale dintre mari nume ale literaturii sud-americane și scriitori români, amintindu-i pe Gabriel García Márquez și Octavio Paz în relație cu Marin Sorescu și Matei Călinescu. De aici, întrebarea fundamentală: a contat sau nu amprenta românească în America Latină?
Răspunsul pe care îl sugerează cartea este limpede: da, a existat o voce românească, iar cercetarea lui Ștefan Străjeri are meritul de a o face auzită. Pentru Liviu Apetroaie, America Latină este, prin excelență, o lume a poeziei, a cântecului și a bucuriei, o lume care, prin sensibilitatea ei, ne este mai apropiată decât am putea crede. Și tocmai în această lume, afirmă poetul ieșean, românii și-au găsit un loc în ultimii două sute de ani.
Criticul literar Nicolae Busuioc, cunoscut pentru preocuparea sa față de literatura românilor din diaspora și implicat într-un proiect enciclopedic dedicat acesteia, a vorbit cu apreciere despre cronicile de întâmpinare semnate pentru noul volum de academicianul Ioan-Aurel Pop și prof. univ. dr. Anca Sîrghie.
Dincolo însă de valoarea textului propriu-zis, criticul s-a declarat impresionat de uriașa muncă de documentare a autorului. Aceasta este, în viziunea criticului, unul dintre aspectele definitorii ale întregului proiect al lui Ștefan Străjeri: în spatele fiecărei pagini se află ani de căutare, arhive, documente, mărturii, publicații, fotografii și destine recuperate din uitare.
Nicolae Busuioc a mărturisit că, dacă ar fi ales să plece din România, s-ar fi îndreptat spre Portugalia, fascinat de poezia lui Luís de Camões și Fernando Pessoa, iar dacă ar fi ales America Latină, probabil că Argentina lui Jorge Luis Borges l-ar fi atras cel mai mult. A apreciat însă cu atât mai mult întâlnirea, prin intermediul monografiei, cu personalități românești care au lăsat urme în această parte a lumii, între care Emil Racoviță, Mihail Manoilescu și sculptorul Gheorghe Leonida, căruia îi este atribuită realizarea chipului statuii Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro.
Prof. univ. dr. Anca Sîrghie, prefațatoarea volumului, a mărturisit emoția cu care a primit cartea ieșită de sub tipar, spunând că a strâns-o la piept „ca pe un copil”. A dorit ca, la Pojorâta, să spună și lucruri pe care nu reușise să le cuprindă în cronica sa de întâmpinare. Cele trei ample cercetări ale lui Ștefan Străjeri sunt, în opinia sa, lucrări de valoare monumentală, rodul unei experiențe publicistice acumulate în timp prin activitatea la „Curentul Internațional” și în alte publicații românești de pe continentul american.
Prin ele, autorul completează cunoștințele celor rămași în țară despre acele „mici Românii” risipite pe mapamond. Imaginea diasporei apare, în aceste cărți, asemenea unui puzzle în care fiecare comunitate, fiecare biserică, fiecare familie și fiecare personalitate contribuie la reconstituirea unui adevăr mai larg despre românii plecați departe.
Prof. Anca Sîrghie s-a declarat impresionată de capacitatea autorului de a ajunge la rădăcina unor arhive și de a pune în ordine informații care, fără un asemenea demers, ar fi riscat să rămână necunoscute. Noua carte aduce în prim-plan nu mai puțin de 93 de personalități românești care s-au remarcat în spațiul cuprins „de la Rio Grande până în Țara de Foc”. Printre exemplele evocate s-a numărat Nicolae Petra, român plecat din Sibiu și stabilit în Mexic, care și-a construit acolo o casă tradițională asemănătoare celei în care trăiseră bunicii săi.
A fost amintit și preotul român Costică Popa, ajuns într-o comunitate românească din Venezuela fără biserică și fără preot și care a ales să boteze cei șase copii ai unei familii de români, celui mai mic fiindu-i nașă de botez chiar preoteasa. Sunt asemenea întâmplări care dau cărții o puternică încărcătură umană. Pentru că istoria unei diaspore nu este alcătuită numai din nume sonore. Ea se construiește și prin gesturile simple ale oamenilor care, departe de casă, au încercat să păstreze credința, limba, tradiția și memoria. În acest sens, bisericile ridicate de preoți și comunități au devenit nu doar lăcașuri de cult, ci adevărate centre de cultură, spiritualitate și viață socială românească.
Când i-a venit rândul să vorbească, Ștefan Străjeri a fost vizibil emoționat de frumusețea și împlinirea manifestării. A mulțumit tuturor celor care i-au fost alături în anii de documentare, dar și celor care, de fiecare dată când s-a întors acasă, l-au primit „cu brațele deschise”, asemenea unui ambasador cultural.
I-a amintit pe primarul Bogdan Codreanu, rudele apropiate, colegii și prietenii din copilărie, dascălii din anii de școală și de studenție, prefațatorii volumului, editura, prezentatorii cărții și pe toți cei care au contribuit la realizarea proiectului. A mulțumit, de asemenea, celor veniți din afara granițelor țării: românilor din Cernăuți, între care scriitoarea și jurnalista Maria Toacă, președintele Societății „Golgota”, Vasile Răuț, sculptorul Cristi Bota, precum și prietenilor români din Michigan, Virgil Pruteanu, împreună cu soția sa, Anne-Marie, și Luis Marin. Dar, înainte de toate, Ștefan Străjeri a avut un cuvânt de recunoștință pentru soția sa, Luminița, pentru sprijinul acordat în toți anii acestei munci de cercetare.
Un moment aparte al manifestării l-a constituit intervenția lui Vasile Răuț, venit din Cernăuți, „orașul lui Alexandru cel Bun”. Pornind de la realitatea că românii sunt răspândiți astăzi pe întreaga planetă, acesta a rostit o formulare care avea să rămână, probabil, printre cele mai sugestive ale întâlnirii: „Nu există țară în lume care să nu aibă comunitate de români, doar că nu orice comunitate românească are și câte un «străjer».” În pofida granițelor și a despărțirilor istorice, a spus Vasile Răuț, românii continuă să fie legați prin limbă, tradiție și memorie. Teritoriile pot separa oameni, dar nu pot despărți suflete.
În noul volum, el a regăsit un bucovinean din nordul înstrăinat al Bucovinei, Dumitru Paulescu, intelectual cu un destin tragic, ajuns în exil și luptând până la capăt pentru reîntregirea familiei sale. Faptul că asemenea destine sunt astăzi consemnate într-o carte înseamnă, în viziunea sa, o formă de salvare de la uitare.
De aici, Vasile Răuț a ajuns la drama actuală a românilor din Cernăuți și la eforturile Societății „Golgota” de a păstra ceea ce a mai rămas din memoria românească a orașului. A vorbit despre mormintele personalităților românești, despre cele 600 de morminte identificate și despre eforturile de restaurare, până acum, a 18 dintre ele. A evocat și situația Capelei Mitropolitane „Coborârea Sfântului Duh”, precum și riscul pierderii casei lui Aron Pumnul.
Scriitoarea și jurnalista Maria Toacă a continuat această mărturie despre Bucovina de dincolo de graniță. Românii din Cernăuți, a subliniat ea, nu sunt preocupați atât de apartenența la o patriarhie sau alta, cât de posibilitatea de a avea un preot român și de a asculta slujbele în limba română. A vorbit apoi despre Boianul ei natal și despre Boianul din Canada, întemeiat de emigranții bucovineni și devenit, asemenea multor alte comunități românești din diaspora, un spațiu în care identitatea a trebuit să fie reconstruită și apărată.
Despre Ștefan Străjeri a spus că este un model despre cum poți să fii și să rămâi român departe de casă. „Cu cât distanța este mai mare, cu atât dorul devine mai puternic”, a mai spus scriitoarea. Românii din Cernăuți nu sunt despărțiți geografic de România la fel de mult precum cei de pe continentul american, dar, a continuat ea, se simt adesea departe de țara lor mamă. Ștefan Străjeri însă își trăiește „visul american românește”. Pentru a susține această idee, Maria Toacă a citit pasaje din recenta sa carte, „Boianul meu cu inimă română”, în care evocă și vizita pe care autorul a făcut-o, cu câțiva ani în urmă, în localitatea sa natală.
Inginerul român Virgil Pruteanu, stabilit de mai mulți ani în Detroit, prieten al autorului, a apreciat cele trei monografii ale lui Ștefan Străjeri ca pe niște cărți despre oameni care au plecat departe, dar care nu au încetat să poarte România cu ei. Sunt cărți despre locuri pe care poate nu le vom vedea niciodată, dar care poartă în ele rădăcinile și memoria emigrației românești.
„Un român care pleacă în exil nu pleacă niciodată singur”, a spus vorbitorul. Își ia cu el limba, rugăciunea, amintirea casei părintești. În această perspectivă, cele trei cărți ale lui Ștefan Străjeri devin mai mult decât lucrări de documentare: ele sunt firele care leagă România de comunitățile românești din diaspora.
Virgil Pruteanu a atras atenția și asupra unui adevăr esențial: istoria românilor nu este făcută numai de marile personalități. Ea este făcută și de românul simplu care pleacă dintr-un sat din România și, ajuns la mii de kilometri de casă, ridică o biserică ortodoxă, întemeiază o școală, un ziar sau o asociație. În acest sens, cărțile lui Ștefan Străjeri transmit generațiilor următoare un mesaj simplu și fundamental: „Nu uitați de unde am venit.”
Pe tot parcursul manifestării, moderatorul Rareș Bogdan a intervenit cu observații scurte, pertinente și încurajatoare, legând discursurile invitaților printr-o idee care poate fi considerată una dintre cheile întregii întâlniri: „Plecarea lui Ștefan Străjeri în America nu ne-a lăsat mai săraci, ci ne-a îmbogățit prin cărțile sale.” Aceasta poate fi și una dintre cele mai potrivite concluzii ale acestei frumoase manifestări de carte: istoria nu înseamnă doar ceea ce s-a întâmplat, ci și ceea ce alegem să păstrăm în memorie. Iar Ștefan Străjeri tocmai acest lucru îl face prin cărțile sale: ne ajută să ne amintim. Să ne amintim de generațiile de români care au ajuns în cele două Americi, de drumurile lor, de izbânzile și suferințele lor, de bisericile pe care le-au ridicat, de publicațiile pe care le-au întemeiat, de școlile și asociațiile pe care le-au creat, de personalitățile care au făcut cinste numelui românesc și, nu mai puțin, de oamenii simpli ale căror vieți ar fi putut dispărea fără urmă dacă cineva nu s-ar fi aplecat asupra documentelor și mărturiilor lor.
Cele trei monografii ale lui Ștefan Străjeri sunt, astfel, trei trepte ale unei singure căutări. De la Marile Lacuri la Canada și, acum, de la Rio Grande până în Țara de Foc, autorul urmărește aceeași întrebare: unde și cum au continuat românii să fie români după ce au trecut Oceanul? Răspunsul nu se află într-o singură statistică și nici într-o simplă enumerare de nume. El se află în biserici, în arhive, în paginile ziarelor, în fotografii, în casele păstrate după modelul celor lăsate în urmă, în numele copiilor, în limba rugăciunii, în portul popular, în dorul de satul natal și, mai ales, în memoria transmisă dintr-o generație în alta.
Festivitatea de la Casa de Cultură din Pojorâta s-a încheiat într-o atmosferă caldă, de reflecție și bucurie. Privind însă dincolo de festivitatea propriu-zisă, lansarea volumului „De la Rio Grande până în Țara de Foc” poate fi înțeleasă ca un moment de întâlnire între două lumi: România de acasă și România risipită peste Ocean. Iar în centrul acestei întâlniri s-a aflat un om plecat în urmă cu mai bine de două decenii dintr-o localitate de la poalele Rarăului.
Ștefan Străjeri a plecat din Pojorâta pentru a-și căuta destinul în America. S-a întors însă de acolo cu ceva mai mult decât propria poveste. S-a întors cu poveștile altora. Cu poveștile românilor care au plecat înaintea lui, cu speranțele lor, cu bisericile lor, cu ziarele lor, cu familiile lor, cu dorurile lor și cu încăpățânarea de a nu lăsa România să dispară din viața lor.
Foto. Vasile Aioanei
