Lumea, ca o carte…

Lumea, ca o carte…

Autor: Nicolae Dabija (948-2021)

În fiecare toamnă Iaşii devin o capitală a Cărţii.

În aceste zile de octombrie frunzele din Parcul Copou au foşnet de carte şi Teiul lui Eminescu îngână poezii…

„…Carte frumoasă, cinste cui te-a scris…” – acesta ar fi unul dintre laitmotivele întâlnirilor noastre.

Compar de fiecare dată venirea mea la Iaşi cu un pelerinaj la locuri sfinte.

Aici s-a editat Cazania, aici s-au scris psalmii lui Dosoftei, aici a visat Alecsandri şi a iubit Eminescu…

Aici de mai mulţi ani are loc Salonul Internaţional de Carte…

Vin din Basarabia, unde istoria cunoaşte nume de poeţi împuşcaţi pentru metafore, unde vremile ştiu nume de cititori deportaţi în Siberii numai pentru că au citit nişte cărţi.

Vin dintr-un spaţiu unde există o foame de carte şi o sete de cuvînt.

Şi dacă Nicolae Iorga afirmase că „Fără steag de cultură un popor este o gloată, şi nicidecum o oaste”, credem şi noi că e mai puternică nu ţara care are mai multe tancuri, ci ţara care are mai multe biblioteci.

Că e mai tare nu ţara care are mai mulţi comandanţi de oşti, ci ţara care are mai mulţi cărturari.

Că e invincibilă nu ţara care are mai mulţi ostaşi, ci ţara care are mai mulţi cititori.

Un neam devine bogat prin cărţile lui, mai vechi sau mai noi.

Aş spune că la editurile de la Chişinău apar cărţi multe, chiar foarte-foarte multe, dar nici pe departe – destule.

Pentru că în bibliotecile Basarabiei majoritatea cărţilor sunt tipărite în limba unui stat străin, care şi-a retras armatele, dar a uitat să-şi retragă şi cărţile: nu mă refer la marea literatură rusă, ci la marea maculatură rusă.

Din 100 de cărţi editate în spaţiul dintre Prut şi Nistru doar 17 la sută sunt în română.

Biblioteca Naţională a R. Moldova are numai 8% de carte în limba ţării pe care o reprezintă.

Dar – datorită eforturilor editorilor – cărţile noastre ajung în biblioteci. Inclusiv în cele de dincolo de Nistru.

Acolo autorităţile separatiste au declarat un adevărat război alfabetului latin, considerat subversiv.

Cărţile cu grafie latină sînt scoase din şcoli, grădiniţe, biblioteci, librării, chioşcuri şi arse.

Acolo e în toi un război al bibliotecilor.

Autorităţile transnistriene sunt atente ca nicio carte cu grafie latină să nu pătrundă dincolo de Nistru.

Şi totuşi, copiii, părinţii acestora, pedagogii – cînd vin la Chişinău îşi umplu genţile cu cărţi româneşti.

Iar vameşii transnistrieni, ne povestesc concetăţenii noştri de acolo, te pot lăsa să treci şi cu droguri şi cu material explozibil, dar nicidecum cu vreo carte românească. Dar, ele ajung în Transnistria.

Ion Iovcev – directorul Liceului „L.Blaga” din Tiraspol mi-a spus că elevii săi, cărora le-am dăruit mai multe sute de exemplare din cartea de istorie „În căutarea identităţii” au învelit imediat copertele, motivînd că astfel se păstrează mai bine. Dar explicaţia e alta: cazacii de acolo cînd văd o carte cu grafie latină în mîna unui copil, i-o smulg din mîini, de parcă n-ar fi o carte, ci o armă. Şi poate că şi este.

Pentru copiii Liceului românesc „Evrica” din Râbniţa prima lor zi de şcoală a sosit abia la 4 octombrie, cînd autorităţile le-au permis copiilor să înceapă anul de studii.

Directoarea şcolii, doamna Eugenia Halus ne-a pus telefonic la curent cu o veste extraordinară: deşi anul de studii începuse la 1 septembrie, nici unul dintre cei 717 elevi nu s-a înscris între timp la alte şcoli: ruseşti sau româneşti cu predare în alfabet rusesc.

E un curaj al elevilor, al părinţilor, al cadrelor didactice, care a fost alimentat şi de cărţile domniilor voastre pe care le-aţi trimis cu regularitate în ultimii ani către ei.

Şi cărţile, după cum vedeţi, şi-au făcut datoria.

Să credem în viitorul acestor copii. Pentru că acesta e chiar viitorul nostru.

Cultura, după cum vedeţi, nu are graniţe. Doar politicienii le vor puse.

Înainte vreme voievozii noştri ridicau cetăţi la margine de Ţară – pentru a o apăra.

Astăzi cred că orice localitate, mai mare sau mai mică, dacă are: o şcoală românească, o bibliotecă românească şi o biserică românească – este ca o cetate care nu poate fi învinsă.

Editorii, redactorii de carte, scriitorii, lucrează astăzi pentru ziua de mîine.

Şi nu ştiu de ce cred că dacă, printr-un efort de imaginaţie, ne-am închipui că însuşi Dumnezeu ar răsfoi catalogul cărţilor prezentate la Salonul Internaţional de Carte de la Iaşi şi ar face apelul, viitorul ar răspunde: „Prezent!”.

Cartea este cea care ne oferă prezentul la timpul viitor şi face ca viitorul să-şi conjuge verbele la timpul prezent.

Asta e marea misiune şi şansă a cărţii.

Asta fiind şi marea şansă a fiecăruia dintre noi.

(N.R. Text scris în data de 14 octombrie 2004)

Foto. Nicolae Dabija