March 16, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Dacă politichie nu e nimic nu e cu Tudor Petruţ – Marea revenire

3 min read

Dacă politichie nu e nimic nu e cu Tudor Petruţ – Marea revenire

Autor: Tudor Petruţ (California)

 

Stimaţi tovarăşi şi prieteni permiteţi-mi să va prezint viitorul candidat la preşedinţie din partea Partidului Democrat american: minunata doamnă a politicii mondiale Hillary Clinton!

Nu ar trebui să vă mire foarte tare pentru că, din orice unghi am analiza, calculul politic este de fapt extrem de simplu. În urma sondajelor de opinie şi din păcate a realităţilor diurne, preşedintele Joe Biden este în cădere liberă şi pierde până şi suportul democrat. Mai ales al socialiştilor din partid care îl acuză că nu a impus agenda lor politică. Toate iniţiativele democrat-socialiste sunt blocate în Congres, cu şanse minime de a deveni lege. Multitudinea gafelor politice şi oratoriale ale septuagenarului conducător au început să rezoneze negativ până şi în media („de partid”), întotdeuna foarte amabilă cu stânga americană. Criticile din presa şi satira politică au determinat politicieni democraţi să facă tot posibilul ca să nu mai apară public alături de preşedintele lor. În spatele uşilor închise nu mai încape nici o îndoială că venerabilul unchi Joe nu va mai candida pentru un al doilea mandat. Chiar şi mai tragic, există voci care şoptesc că din cauza deteriorării sănătăţii prezidenţiale, Biden ar putea ceda puterea înainte de campania electorală prezidenţială.

Ar fi firesc, dată fiind lenta incapacitare politică a domnului Biden, că atenţia generală să se returneze la vicepreşedintele Kamala Harris. Din păcate pentru strategii democraţi, stimabila californiană este la rându-i în prăbuşire în sondajele de opinie. Plus că din ce în ce mai des fostul senator este percepută a fi total nepregătită pentru postul ce-l deţine. Şi astfel este criticată acid pentru inactivitate şi incompetenţă. Cu sublinierea că devine din ce în ce mai clar că a fost aleasă nu pentru inteligenţa politică ci doar pentru că este femeie şi afro-americană (sau origine nativo-americane, n.red.). Aşa cum până şi Joe Biden a recunoscut la vremea respectivă. În plus, doamna Harris are probleme „de palat”, cu schimbări bruşte şi controversate în interiorul cabinetului său şi, asemeni şefului său din biroul oval, oferă material gratuit ironiştilor prin nenumărate stângăcii politice.

Intră din nou în scenă doamna Hillary Clinton. Mai întâi printr-un emoţional program televizat în care a prezentat naţiunii cuvântarea ce o pregătise pentru prezumtiva victorie în alegerile din 2016. Apoi, după numai câteva zile, într-un amplu interviu în care a înfierat aripa socialistă din Partidul Democrat. Ceea ce nimeni dintre politicienii şi ideologii democraţi nu şi-a permis să o facă atât de public. Hillary a subliniat valoarea şi greutatea moderaţilor din partid, pe care îi reprezintă. Şi care, pintr-un troc politic, ar trebui să o susţină şi să o promoveze, din nou, în funcţia de candidat la preşedentţe. O aritmetică foarte simplă prin care marea revenire clintoniană este doar a simplifica la zero prezenta echipă prezidenţială de la Casa Albă. Şi printr-un concertat efort mediatic marea revenire poate deveni singura opţiune democrată pentru 2024.

Ceea ce ar marca posibilitatea unui circ politic de cea mai mare amplitudine: Clinton contra Trump repriza a doua. Nimic mai suculent!!!

Foto. Tudor Petruţ 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.