România (de)căzută

România (de)căzută

Autor: G. R.

Oamenii care populează țara numită România sunt într-un război civil tăcut de care nici măcar nu sunt conștienți pe deplin. Populația aceasta nu are proiecte colective, ci doar individuale. Fiecare cetățean se îndeletnicește cu supraviețuirea de vreo 15 ani încoace. Practic, al doilea mandat al lui Traian Băsescu a consolidat grupul infracțional organizat care a confiscat statul și a împins spre aeroporturi, cu bilete numai „dus”, câteva milioane de români. „Pandemia” și-a făcut și ea treaba, cuibărind adânc frica în oasele potențialilor revoltați rămași în țară.

Așa se explică paralizia de astăzi a unei țări care avea toate atributele unei puteri regionale – resurse umane și materiale, poziție strategică, legături diplomatice solide în punctele fierbinți ale lumii. Tabloul actual este sumbru, fie și fără a privi spre șleahta de nulități care se autointitulează „demnitari ai statului”. Ucraina a devenit un monstru ostil României care a hrănit-o, iar Ungaria așteaptă demult momentul prielnic unui rapt teritorial. Resursele strategice ale țării au fost concesionate pe mulți ani celor care au asigurat menținerea la putere a grupului infracțional amintit mai sus, iar fondurile publice au fost și sunt devalizate fără frică de răspundere. Ambasadele Franței, Germaniei și Olandei veghează la „bunul mers” al lucrurilor.

În același timp, se încearcă extinderea conflictului din Ucraina prin implicarea unei țări NATO, iar România se califică direct în acest posibil scenariu. Pentru sceptici, a se vedea drona ucraineană care a explodat recent în portul Constanța și pentru care „autoritățile” nu au oferit niciun raport oficial.

Peste toate plutește pestilențial o criză politică generată de interesele țărilor ale căror ambasade veghează, așa cum am spus, la „bunul mers” al lucrurilor în România. Cu un președinte care a reușit să facă regretat până și monumentul de nesimțire Klaus Iohannis, exponentul intereselor germane în România, Ilie Bolojan, continuă să manevreze miliarde de euro, chiar și demis de Parlament.

Văzând toate acestea și mai ales simțindu-le în viața de zi cu zi, românii aleg să fugă până și de ei înșiși. Sentimentul neputinței și al inutilității oricărei forme de protest acționează metastazic asupra a ceea ce a mai rămas din societatea românească. Totul în vreme ce Traian Băsescu este invitat să dea sfaturi la posturi de televiziune…

Asupra mijloacelor de (dez)informare în masă nici nu mai are rost să zăbovim. Încă din timpurile neverosimilei „pandemii”, lumea s-a lămurit. Activismul politic a înlocuit orice formă de jurnalism, ba chiar și de pseudo-jurnalism, de tip „rețele de socializare”. Cenzura e la putere, iar după cum s-a văzut odată cu arestarea unui avocat „suspectat de propagandă legionară” (pe Facebook), până și bibliotecile vor fi luate la puricat. Ai volume de Goga, Vulcănescu, Eliade sau chiar din opera lui Eminescu? La dubă, tovarășe! „Legea Vexler”, după numele țucălarului care a promovat-o, veghează la deconspirarea „deviaționiștilor”.

Dar lumea tace de-ți țiuie urechile. Cu privirea-n pământ, trist sau nervos până în pragul nebuniei, românul se târâie spre serviciu, prin autobuze și tramvaie fără aer condiționat. Se ferește de străzi lăturalnice pentru a nu i se da în cap sau a nu muri stâlcit în bătaie, așa cum i s-a întâmplat deunăzi unui cetățean din sectorul 2 al Capitalei. Singurii care par a se bucura tâmp sunt o mână de „corporatiști” sfertodocți, sclavi ai băncilor străine sau atârnători la părinți, care sunt folosiți ca masă de manevră atunci când interesele de moment o cer.

Pe scurt, românii așteaptă un mare dezastru, fie natural, cum ar fi un cutremur devastator, fie falimentul statului sau un război. Aproape nimeni nu mai crede în revenirea la o relativă normalitate. „Nu ne mai facem bine!” a devenit un refren pe buzele tuturor. Capitala României are străzile și metroul inundate, după prima ploaie mai serioasă a verii, în timp ce primarul orașului, aflat sub control judiciar pentru luare de mită, îi cere judecătorului să-i dea voie să plece în vacanță în Portugalia. Bucureștii arată de mulți ani a „sat fără câini”, iar restul țării începe să le semene izbitor, în ciuda minciunilor ambalate strălucitor de câțiva edili.

Și, totuși, poate că încă nu ne este suficient de rău pentru ca revenirea la normalitate să se întrevadă. „La noi se poate când nu se mai poate”, zice o vorbă din popor, conturând perfect profilul psihologic al românilor. Ce va urma, aproape că nici nu mai contează acum pentru omul de rând. Hedonismul balcanic, trăirea clipei cu orice preț, se manifestă clinic și la jupuitori, și la jupuiți.