Cea mai mare sărbătoare a Bucovinei – împlinirea visului de veacuri al românilor – Unirea

Cea mai mare sărbătoare a Bucovinei – împlinirea visului de veacuri al românilor – Unirea

Autor: Felicia Nichita-Toma (Cernăuţi)

În prezent, visul nostru de aur, al românilor, este să ne păstrăm şcolile cu limba română de predare

Mai avem vise? Dar idealuri, dragoste de Ţară? Majoritatea dintre noi, săraci cu duhul, suntem lipsiţi de aceste valori sfinte, idealuri pentru care au trăit, au luptat şi s-au sacrificat înaintaşii noştri, dar nu şi-au trădat Ţara, strămoşii din morminte. Unirea Bucovinei cu Patria-Mamă a fost idealul lor cel mai sfânt. Or, Ziua de 28 noiembrie a rămas pentru întreaga suflare românească ca cea mai mare sărbătoare a Bucovinei – împlinirea visului de veacuri al românilor – UNIREA. Au fost timpuri de glorie ale poporului român, când, în pofida tuturor greutăţilor generate de cel de-al Doilea război mondial, românii, uniţi în jurul valorilor naţionale, aveau vise, aveau idealuri, dragoste de Ţară în suflet, erau adevăraţi patrioţi, luptau pentru împlinirea idealurilor. Acum nu mai au nimic, săraci cu duhul, sunt lipsiţi de aceste valori sfinte, nu au nici vise, nici idealuri, doar răutate, invidie şi orgolii. Umblă pe la mănăstiri, îşi fac cruci până la pământ, vorba unui coleg, cu laudele sunt pe buze, dar în suflet cu răutate şi invidie, fără Dumnezeu.

De-a lungul istoriei noastre zbuciumate românii au avut de suportat multe greutăţi, multe cârmuiri străine, li s-au făcut multe nedreptăţi. În 1774, prin vicleşug, Ţara de Sus (denumită apoi Bucovina) a fost smulsă din trupul Moldovei lui Ştefan cel Mare şi alipită coroanei habsburgilor. 144 de ani românii au îndurat suferinţele unei stăpâniri străine, luptând ca nişte mucenici pe toate câmpurile de bătălii din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor, li s-au oprimat drepturile, limba română a fost exclusă din viaţa politică, din şcoală şi chiar din biserică. Dar n-au pierdut speranţa că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă, va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan cel Mare, la Patria-Mamă,  că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar.

În 2018, după retragerea administraţiei austriece, naţionaliştii ucraineni şi revoluţionarii bolşevici au creat o stare de haos şi anarhie în Bucovina. Soldaţii ruşi şi ucraineni întorşi de pe front terorizau populaţia, iar în mai multe centre din Bucovina se formaseră grupuri militare ale legiunii ucrainene. În aceste condiţii, Consiliul Naţional Român în frunte cu boierul de la Storojineţ, marele patriot român Iancu cavaler de Flondor, a decis să ceara intrarea armatei române în Bucovina. Preşedintele Consiliului Naţional Roman, lancu Flondor justifica astfel solicitarea bucovinenilor: „E neapărată trebuinţa de a stabili cu forţa armată pacea în ţară. Vă rugăm cu toate insistenţele să ocupaţi fără întârziere toata tara, în primul rând capitala Cernăuţi, pe drumul cel mai scurt”. La cererea Consiliului National Roman, guvernul de la Iaşi a trimis divizia a 8-a sub comanda generalului Iacob Zadic să restabilească ordinea. Astfel, la 11 noiembrie 1918, la ora 12.00, Armata Română a intrat triumfătoare în Cernăuţi, fiind întâmpinată cu aplauze, flori şi mare bucurie de populaţie..După izgonirea haidamacilor  bolşevici ruşi şi ucraineni care terorizau orașul și Bucovina, Armata Română eliberatoare defila pe străzile Cernăuțiului în aclamațiile entuziaste ale  populaţiei. În declaraţia sa adresată trupelor române, Iancu. Flondor accentua: “Am datoria de a binecuvânta falnica oştire română la intrarea ei în capitala Bucovinei… care păstrează la sânul ei sfintele moaşte ale marelui nostru domn Ştefan. Suntem pe cale să reîntregim iarăşi moştenirea lor – România Mare.”.

După ce armata română a luat în stăpânire tot teritoriul Bucovinei, după 24 noiembrie comandamentul ei a elaborat un plan riguros pentru desăvârşirea ordinii şi normalizarea vieţii publice, care a reglementat în scurt timp ordinea în Bucovina.

Ora mult aşteptată de întreaga suflare românească a sosit. Or, ziua de 28 noiembrie a rămas în istorie ca cea mai mare sărbătoare a Bucovinei – împlinirea visului de veacuri al românilor – moment astral, când, după o asuprire națională de 144 de ani de stăpânire străină, Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan cernăuţean găzduia Congresul General al Bucovinei, singurul organ suprem învestit cu puteri legislative după dezmembrarea Austriei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina – 74 de delegați ai Consiliului Național Român, 13 delegați ai ucrainenilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor, care a decis, votând în unanimitate, în numele suveranității naționale: „Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind învestit singur cu putere legiuitoare, în numele Suveranităţii Naţionale, Hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

„După o lungă şi dureroasă aşteptare, Bucovina şi-a recăpătat astăzi libertatea. Rupând lanţurile robiei austriece, ea prin votul de astăzi al congresului general s-a realipit la sânul patriei mame de unde fusese ruptăVisul nostru de aur s-a împlinit. Părinții noștri, care au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber și dezrobit”, scria ziarul „Glasul Bucovinei”, salutând hotărârea de Unire. Populaţia, românii băştinaşi, au întâmpinat această veste cu lacrimi de fericire. Oraşul era scăldat în flori, peste tot răsuna muzica. De bucurie, oamenii  dansau şi cântau pe străzile vechiului burg, încingând Hora Mare în Piaţa Unirii din faţa Palatului Primăriei.

Evocând epocalul eveniment al Unirii cu Patria mamă, reamintim că la acea dată sora Basarabia era deja trup din trupul României. Deci, actul de Unire din capitala Bucovinei, Cernăuţi, este al doilea mare moment din procesul de reîntregire naţională a statului unitar roman, primul act săvârşindu-se  la 27 martie 1918, când teritoriul cuprins între Prut, Nistru, Marea Neagră se unise cu România, Sfatul Țării, întrunit în ședință festivă, a votat unirea Basarabiei cu Regatul României.

Deşi această formulă optimistă „unirea pentru vecie… în vechile hotare”, acest vis de veacuri al românilor nu a fost de lungă durată, după cum se menţiona în actul de Unire, votat în unanimitate de  români, ucraineni, germani, polonezi şi semnat la 28 noiembrie 1918 în Sala Sinodală a Reşedinţei Mitropolitane (azi Universitatea de Stat din Cernăuţi) de către Iancu Flondor şi Ion Nistor a fost, totuşi, împlinirea unui ideal naţional. Istorica hotărâre a fost marcată și printr-o placă comemorativă din marmoră, instalată pe peretele de la intrarea în Sala Sinodală ce a dispărut  după 28 iunie 1940, după  „eliberarea” ţinutului de către trupele sovietice.

Acest act istoric, săvârşit la Cernăuţi, repara, după cum afirma Constantin Kiriţescu, „nelegiuirea de la 1775. Coroana lui Ștefan cel Mare, pătată de sângele de mucenic al lui Grigore Vodă Ghica se aşază strălucitoare pe fruntea lui Ferdinand I, rege al tuturor românilor”.

Unirea Bucovinei cu Patria-Mamă a fost urmată şi încununată de actul istoric de la 1 Decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia care a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România (Historia ro.).

În prezent, visul nostru de aur este să ne păstrăm Limba Română, şcolile cu limba română de predare şi după 2023, când în Ucraina urmează să fie pus în aplicare distrugătorul art. 7 al Legii educaţiei ce ne exclude limba română din şcoli.

Or, în pofida restricțiilor create de blestematul Covid, şi nu doar… în fruntea acestui vis de veacuri al românilor stă neclintit nordul românesc, samavolnic răpit, al Bucovinei, de unde răsună ecourile accentelor paroxistice ale durerilor noi care se adaugă, colac peste pupăză, peste suferința cronică și tenace de-a fi străini pe pământul lor strămoşesc, de a nu fi înţeleşi de ţara în care locuiesc nu din propria lor vină, care a emis legi prin care să îngrădească și să subțieze filonul românesc autohton și legitim în această, cea mai veche, vorba lui Eminescu, și mai frumoasă parte a României.

(Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”)

Foto. Felicia Nichita-Toma