Un cântec pentru Ion Inculeț, dar și pentru trezirea Basarabiei

Un cântec pentru Ion Inculeț, dar și pentru trezirea Basarabiei

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Nordul Bucovinei, Ucraina)

Până la cântec, mai întâi despre Ion Inculeț, de la nașterea căruia azi (5 aprilie, n.red.) se împlinesc 140 de ani. Nu cred că multă lume din România de astăzi, dar și din Republica Moldova își amintește de acel Ion Inculeț sau știe cine a fost el – românul basarabean, care la data Unirii cu România se afla în fruntea Sfatului Țării (a fost ales președinte la 21 noiembrie 1917) și spunea că va fi cel mai fericit om dacă odată cu Unirea va reuși să dea pământ țăranilor. Deși și-a definitivat studiile (facultatea de fizică și matematică) în imperiul rus, la Sankt Peterburg, și chiar a lucrat acolo după absolvire, Ion Inculeț a rămas până la sfârșitul vieții un unionist convins, lupta sa pentru unirea cu România oferind astăzi intelectualilor din Republica Moldova un model demn de urmat. A revenit la Chișinău în 1917, împreună cu alți 40 de studenți și profesori basarabeni. După cucerirea revoluției bolșevice de acolo, Inculeț și-a schimbat orientarea, s-a impus ca lider al tinerilor unioniști, fiind ales în Sfatul Țării. În Memoriile sale, bucovineanul Ovid Țopa, care în acea perioadă s-a aflat în misiune la Chișinău, angajat să predea lecții de limba română, consemnează despre deșteptarea liderilor basarabeni: „Au început a se ridica din rândul moldovenilor bărbați care aveau să joace un rol însemnat în marile evenimente ce se apropiau cu repeziciune. Inimoșii Pelivan și Vasile Țânțu, apoi Daniel Ciugureanu, Pan Halipa, Teofil Ioncu… au început să joace un rol din ce în ce mai însemnat în mișcarea moldovenilor revoluționari. Mai târziu apăru din Petrograd Ion Inculeț, bărbat frumos, cu un cap ce amintea de romani, fiind și cel mai cult dintre tinerii moldoveni. Era originar din cel mai românesc județ al Basarabiei, Orhei”. Iată că aflăm și care era cel mai românesc județ din Basarabia supusă Rusiei. După Marea Unire din 1918, Ion Inculeț a fost și membru al Academiei Române, și ministru de stat pentru Basarabia, dar a avut tragica soartă să-și vadă în 1940 idealurile ruinate, fapt care i-a grăbit sfârșitul la vârsta de 56 de ani. Versiunea oficială este că s-a stins în urma unui atac de cord, însă se presupune că și-a pus capăt zilelor din cauza suferinței după pierderea Basarabiei și a nordului Bucovinei. Oricum, a fost înmormântat creștinește într-o biserică de la pereferia Iașiului.

Foto. Ion Inculeț

Deoarece stau cu această frumoasă și totodată tristă pagină din istoria Basarabiei în față, amintesc de cântecul care i-ar fi fost drag românului evocat de ziua sa. „Sus, pe malul Nistrului” este cântat pătimaș și pe malul Prutului. Cu cât mai greu îl apasă pe om soarta, cu atât mai Sus i se-nalță duhul, mă gândesc ori de câte ori îl aud. Dar îmi răsună în inimă mult mai des decât îl aud de la artiști de seamă din Moldova sau amatori de prin părțile noastre. L-au cântat „Plăieșii” lui Nicolae Gribincea și la Cernăuți, la un spectacol dedicat Zilelor Culturii Române, îl are în repertoriu și colectivul artistic „Șoimii” din Ceahor. Mai e nevoie de alte dovezi că Basarabia este românească?! Același lucru putem spune și despre satul de lângă Cernăuți, Ceahor, unde de la 1945 încoace în școală nu răsună cuvântul românesc. Puțini ceahoreni mai vorbesc în limba maternă, însă duhul național se păstrează în cântece, în colinde, obiceiuri, în portul popular. Interesant că la ei, acest cântec s-a transmis de la o generație la alta și răsună cu mai mare dor decât în satele unde limba română n-a fost înstrăinată. Se simte până astăzi tristețea după ceva drag și scump care nu mai este.

La românii basarabeni de pe malul Nistrului, cred, e altceva. E o doinire a curajului și, totodată, un fel de a-l lua cu binișorul pe cel nechemat, sfătuindu-l omenește să plece de unde a venit. Calul n-are nici o vină „e sătul și vrea acasă”. În timp de pace, într-o țară liberă, neamenințată de vecini, ar răsuna ca o duioasă perlă folclorică acest cântec. Dar nu în Moldova, nu pe malul Nistrului, al râului despărțitor de frați.

Foto. Maria Toacă