Scrisoare către români, ori unde s-ar afla ei

Scrisoare către români, ori unde s-ar afla ei

Autor: Ion Marin Almăjan (Timişoara)

Stau pe gânduri. Să scriu aceste rânduri sau să nu le scriu? Cui să le adresez? Milioanelor de români plecați din țară, ca să câștige o pâine mai bună? Majoritatea. Unii să fure, să înșele, chiar să ucidă, spurcând numele de român, făcându-l odios în urechile  europenilor, americanilor, canadienilor, mexicanilor etc.

Să mă adresez  românilor rămași în țară, bătrânilor care au mai rămas în frumoase localități rurale din frumoasa Românie, unii dintre ei cu ochii stinși de dor și jale după cei plecați departe, alții famelici, cu haine peste care au trecut deceniile și au lăsat urme, trăind fără nici o bucurie, fără nici o speranță.

Să mă adresez satelor românești, cele care au ținut,  secole de a rândul, în spinarea lor, neamul românesc, i-au dat valorile și seva, forța de a birui dușmanul, dar și de a crea opere de artă, minuni ale științei și tehnicii?

Să mă adresez  celor care, din 1990, au pactizat cu lupii străini, devenind ei însuși lupi, hiene, hărţănind trupul țării, vânzându-l bucată cu bucată străinilor, de oriunde au venit ei, de la marginea țării sau din zare? Să mă adresez celor care au condus România, în acești 30 de ani, unii cârdășind cu hoții cei mari, alții slujind diabolice interese ale unor forțe obscure, cu planuri de a aservi total România, luându-i independența, libertatea, pentru care au dat jertfe supreme, în Războiul de independență, la Grivița, în primul și al doilea război mondial, la Mărăști, Mărășești, Oituz, pe valea Jiului, în Transilvania etc.

Să mă adresez hoților, mari și mici, care au supt, după putință  țara, munții cei falnici, aurul, petrolul, gazul retezând sute de mi de hectare de pădure seculară? Codrul care totdeauna a fost „frate cu românul” adăpostindu-l la primejdie, hrănindu-l și adăpându-l cu izvoarele sale?

Să mă adresez românilor cinstiți din țară și de oriunde ar fi ei?

Câți or fi.

Citi-mă-vor?

Le va păsa?

Nu mă vor trata cu indiferența și lehamitea care s-a lăsat peste neamul nostru?!

Nu mă vor răstigni în gândul lor sau în sufletele lor?

Nu mă vor batjocori, insulta, tratându-mă ca pe o epavă a unor timpuri apuse?

Un naționalist, vor spune. Un tradiționalist. Cei ca el trebuie aruncați în pubelele istoriei.

Mărturisesc a fi și una și alta. Prefer însă să mă aruncați pe mine în pubela istoriei ,decât țara, România.

Vă rog în genunchi, iubiți România, săriți de oriunde ați fi, și salvați-o. Până nu e prea târziu!!

Ion Marin Almăjan – Scriitor Român în viață.

Foto. Ion Marin Almăjan