Tribulații pandemice

Tribulații pandemice

Autor: George Petrovai

Se mai îndoiește cineva de faptul că lumea de azi este cu gaibaracele în sus sau că – vorba lui Eminescu – „s-a întors mașina lumii”?! Dacă da, atunci acei îndărărătnici neîncrezători n-au decât să privească în jur. Lesne vor vedea, îndeosebi când pielea lor este în joc la slujbă sau pe la diverse instituții (primărie, judecătorie, administrația financiară, poliție, bănci etc.), că negrul a devenit alb, răul a luat locul binelui tradițional și minciuna îi dă cu tifla adevărului. Adică ceea ce educația (potrivit dictonului „Ceea ce ție nu-ți place, altuia nu face”), credința (în principal „Decalogul”), bunul simț și înțelepciunea multiseculară a tradițiilor ne asigurau până mai ieri că este uman și plăcut Atoatefăcătorului, astăzi – printr-o cultură tot mai precară (vezi alarmantul spor al falșilor culți și al analfabeților funcționali), o educație de-a-ndoaselea (prin încurajarea până la disperare a nesimțirii, respectiv a datului din coate) și o tot mai năucitoare raportare/racordare a politicii (inclusiv cea internațională) la jegul numit „corectitudinea politică” – nu numai că unele noțiuni fundamentale (precum mamă, tată, familie tradițională, naționalism, patriotism, bărbat, femeie ș.a.m.d.) sunt sistematic ofensate și îmbotnițate de atotputernicii apărători globaliști ai sodomiților, care devin tot mai odioși prin revendicările lor dezechilibrante pentru întreaga omenire, și că prin atari abuzuri sunt rănite/sluțite toate limbile (nu „mamă” și „tată” sunt primele cuvinte învățate și rostite de copii?), dar însăși cultura consacrată și cea viitoare va avea serios de suferit din pricina acestor absurdități impuse de păpușarii planetari.

Păi cum altfel, când – potrivit noilor canoane imbecilizante – celebra piesă shakespeariană „Othello”, la fel ca nu mai celebra operă „Aida” de Giuseppe Verdi, pot să aducă atingere preacorectei (sic!) rase negre (mai nou se recomandă sintagma  „oameni de culoare”) și când statuile unor vrednici înaintași (Cristofor Columb, Fernando Magellan) sunt necinstite, ba chiar dărâmate de tembelii „revoluționari” ai zilelor noastre, pe motiv că acești mari navigatori au contribuit la înrobirea strămoșilor lor de către albii europeni. Iar pe locurile astfel „curățate” de detestabilele fantome ale „exploatatorilor” oamenilor de culoare, pretutindeni în Occidentul demo(no)cratic se înalță statui ale lui Marx și Lenin, adică ale celor care – cu vorba/ideologia și fapta directă sau continuată de urmași – au terorizat și ucis, pe întinse zone ale globului (fosta Uniune Sovietică, Europa centrală și de est, China, Cuba, Coreea de Nord), sute de milioane de oameni…

Două sunt consecințele directe și imediate ale întoarcerii lumii cu picioarele în sus.

În omenire începe să dispară nu numai respectul față de tot ce înseamnă trecut (credința veche, tradiții, obiceiuri, familia tradițională, istoria, școala clasică – inclusiv limba latină, creațiile patriotico-naționaliste), ci chiar față de persoanele în vârstă (fie ele părinți sau bunici), care au reușit să scape de pandemie, deci trăiesc prea mult și constituie o grea povară (câți dintre cârmuitori și tineri conștientizează că ăștia toți au cotizat zeci de ani la bugetul de sănătate și de asigurări sociale?!) pentru șubredele finanțe ale unor guverne tot mai necinstite și mai necalificate, guverne ce pretind în campaniile electorale că supremul lor scop politic după alegeri/realegeri va fi prosperitatea reală și fericirea concretă a tuturor concetățenilor.

Imposibilitatea de-a purta un dialog constructiv și civilizat cu majoritatea semenilor, în pofida faptului că ai un nivel apreciabil de cultură și, în timpul discuției, apelezi la argumente temeinice, pe când celălalt/ceilalți n-au nici cultură și nici minima decență de-a te asculta, ci strigă ca din gură de șarpe și vin cu niște mizerii de argumente, luate de-a gata și pe nerumegate de la tembelizor.

De pildă, mai zilele trecute m-am întâlnit pe stradă cu o pereche (soț și soție), care de mai multe ori în decursul timpului s-au declarat fanii mei într-ale scrisului, gânditului și conduitei. Nu și cu această ocazie, adică atunci când am abordat delicatul subiect al pandemiei și al făcăturii poreclită vaccin și când soțul (tatăl unei scule peneliste de rang județean), realmente a început să zbiere la mine că nevaccinații sunt vinovați de persistența virusului, precum și că în viitorul nu prea îndepărtat vor apărea tulpini din ce în ce mai periculoase, așa că vor fi obligați (n-a precizat dacă de virus sau de autorități) să se vaccineze toți oamenii.

Apoi, cumplit de furios pe nepriceperea mea (sic!) m-a părăsit, nedându-mi posibilitatea să-l întreb niște lucruri fundamentale și atât de importante pentru noi toți: (a) De ce înșiși producătorii (Pfizer, Moderna) sunt de acord cu faptul că făcătura lor este o „terapie genetică experimentală” și că gradul său de eficiență, demonstrat de specialiști, este sub 19%?; (b) De ce mari specialiști în domeniu (profesori, medici renumiți, chiar laureați ai Premiului Nobel), nu numai că nu-l consideră vaccin pe respectivul produs, dar susțin că-i extrem de imprevizibil și dăunător, așa că din toate puterile pledează împotrivă acestei vaccinări politico-globalistă?; (c) De ce la noi și în alte țări demo(no)cratice, la orele de maximă audiență și pe canalul național de tembelizare, nu s-a organizat într-un an și jumătate de pandemie nicio dezbatere corectă, cu doi sau trei specialiști provaccin și tot pe-atâția antivaccin, ci toată suflarea a fost obligată să suporte dictatoriala linie oficială, adică cea impusă de penibila Organizație Mondială a Sănătății (OMS), cu incalificabilele sale derapaje la adresa demnității și libertății omului?; (d) Cum se explică faptul că în țări provaccin (SUA, Israel), numărul morților în rândul vaccinaților a crescut brusc (de pildă, la americani este de ordinul miilor), dar cu toate astea autoritățile n-au oprit campania, deși campania de vaccinare împotriva gripei porcine din urmă cu câțiva ani, a fost stopată după semnalarea câtorva zeci de decese?

În concluzie, cred că-i mult mai bine să nu mă mai las antrenat în astfel de discuții inutile (oricum nu voi izbuti să conving pe nimeni nici de cele mai evidente chestiuni – scumpiri, politici dezastruoase, nesiguranța zilei de mâine etc.), așa că cel mai bine va fi pe viitor să mă retrag în carapacea mea. Dar, firește, fără a deveni cehovianul om în carapace…

N.B.: Excesiva și contraproductiva preocupare de sex a instituțiilor europene (mai exact de drepturile comunității LGBT și de ticăloasa instruire sexuală a copiilor, eventual pe linia sodomizării acestora), îmi reamintește următoarea pildă/anecdotă cu câțiva reprezentanți de marcă ai evremii: Înțeleptul (!) Solomon spunea la vremea lui că totul trece prin cap. O mie de ani mai târziu, Mântuitorul coboară o palmă mai jos pe trupul omului și ne înștiințează că totul trece prin inimă. Apoi, circa 1800 de ani mai târziu, Karl Marx mai coboară o palmă și susține că totul trece prin stomac. La scurt timp după el vine Sigmund Freud, mai coboară pe corpul uman o palmă și pretinde că totul trece prin organele sexuale. După ăștia toți își face apariția Albert Einstein, care neavând unde să mai coboare pe trunchi, decretează cu morgă științifico-filosofică cum că totul este relativ…

Foto. George Petrovai