March 16, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Vasile Tărâțeanu a fost redat pământului, acoperit cu mândrul nostru tricolor

4 min read

Vasile Tărâțeanu a fost redat pământului, acoperit cu mândrul nostru tricolor

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, nordul Bucovinei, Ucraina)

 

 

Ca în cântecul-testament al lui Ciprian Porumbescu, Vasile Tărâțeanu a fost redat pământului, acoperit cu mândrul nostru tricolor

Vasile Tărâțeanu (27 septembrie 1945 –  08 august 2022)

De-acum va trăi printre noi cu amintirea avântului și spiritului luptător pentru izbânda adevărului istoric, pentru dreptatea românească pe pământul înstrăinat al Patriei. Va trăi prin frumoasele sărbători naționale și festivaluri care de la Vasile Tărâțeanu își au începutul, inima îi va bate în cărțile de poezie, în paginile îngălbenite ale „Plaiului Românesc”, ziarul în care și-a invenstit o parte bună de viață și la care a renunțat cu inima frântă. Dar nu din cauza procesului intentat, nu pentru intimidarea la care a fost supus, riscând să înfunde pușcăria, ci pentru încrâncenarea de a refuza să scoată sârma ghimpată din titulatura ziarului. Nu vedea altfel Plaiul nostru Românesc decât sfâșiat de sârma ghimpată. Astăzi, 10 august, când e și ziua morții Mitropolitului Visarion Puiu, model de sacrificiu pentru durata valorilor românești în Bucovina, Vasile Tătâțeanu a fost redat pământului. A coborât în panteonul românesc din vechiul cimitir din Cernăuți, acoperit de flamura tricoloră, onoare câștigată cu deasupra de măsură. Iar moartea i-a fost într-adevăr cum spuneau latinii „Finis coronat opus” (Sfârșitul încoronează opera). Nu credem și nu trebuie s-o primim (moartea) ca pe un final al operei sale, care se cere continuată, desăvârșită…

Dar, totuși, moartea i-a adus încoronarea din partea întregii Românii, căci de la București până la Suceava, Iași și Chișinău, precum și alte citadele românești au ars lumânări și s-a rostit un dureros cuvânt de adio pentru ARCAȘUL Bucovinei. Putem spune că sufletul său, înainte de înălțarea la ceruri a adunat la Cernăuți România Mare, visată și cutreierată în lung și lat de Vasile Tărâțeanu. Prin prezența mesagerilor de la Sfintele Mănăstiri Voroneț și Putna – maica stareță, stavrofora dr. Gabriela Platon, protosinghelul Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților – România ne-a îmbrățișat cu lumină liturgică, alături de soborul de preoți, în frunte cu protopopul de Storojineț, Vasile Covalciuc, care a ținut slujba de înmormântare în Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt”. A bătut inima nerăstignită a Patriei istorice, așa cum a visa-o regetatul nostru poet, în cuvintele de adio ale fraților din Dorohoi, Botoșani, Suceava, Chișinău, reprezentanților misiunii diplomatice române la Cernăuți… Conaționalii din sudul Basarabiei istorice, susținuți de frații din Bucovina în lupta pentru limba română, au transmis un cuvânt de adio prin vocea lui Vasile Rauț. Cu chipul neastâmpăratului Vasile Tărâțeanu în oglinda lacrimilor au venit de la Constanța prietenii românilor cernăuțeni prof. dr. Dorin Popescu (fost consul al României la Cernăuți) și soția sa jurnalista Dorina Popescu, și de la Chișinău cei mai buni prieteni – distinsul critic literar, academicianul Mihai Cimpoi și scriitorul Mihai Morăraș. Întâlnirea cu domnul Mihai Morăraș m-a făcut să răscolesc prin haosul de fotografii, găsind ca prin minune o imagine de acum 15 ani, când fratele Vasile de la Cernăuți i-a improvizat o superbă sărbătoare cu prilejul jubileului nașterii. Am trăit atunci clipe încărcate de benefice emoții, o sărbătoare ce nu se uită, așa cum au fost toate manifestările de suflet la care ne strângea neostenitul Vasile Tărâțeanu.

Marea enigmă pentru cei ce-l vedeau într-o continuă fugă este cum și când își scria poeziile? Sau poate nu le scria, ci i le șoptea un înger din zbor, îngerul său păzitor… Îi cunosc mai bine secretele creației ființele cele mai apropiate – soția Elena, fiica cea mai mică, Ana-Cristina, fiul Alexandru de la Iași… Or, dacă pentru toată lumea Vasile Tărâțeanu a fost un încrâncenat combatant („Eu nu rostesc cuvinte, ci-nflăcărez stindarde”, scria într-o poezie), pentru ai casei el era „soțul”, „tata”, omul în carne și oase, cu dureri, răceli, afecțiuni de sănătate „câștigate” în nopți nedormite, prin trenuri răcoroase iarna, pe drumuri străbătute pe jos, ca un bade Cârțan cu cărțile în spate. O știe și fiica mai mare Mariana, care i-a vegheat clipele de durere la ceasul morții și de la care am auzit odată: „Mulțumesc, tată, pentru viață”. Îi mulțumim și noi pentru viața frumoasă ce am trăit-o împreună aici, în comunitatea noastră românească, viața care nu trebuie să cunoască nicicând moartea.

Foto. Maria Toacă 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.