Curentul International

Curentul International Magazine

Vestul şi restul

6 min read

Vestul şi restul

Autor: Alexandru Lăzescu (Iaşi)

 

Războiul din Ucraina, care nu mai lasă nici un fel de îndoială în privinţa existenţei unui nou Război Rece, găseşte Vestul destul de izolat în afara spaţiului occidental.

Sintagma „Vestul şi restul” a fost des utilizată în ultimele decenii. În diferite circumstanţe, cel mai adesea pe fondul speranţei că în cele din urmă vom avea o lume în care vor domni copleşitor democraţia liberală şi valorile liberale occidentale. Numai că, dacă privim la ultimele evoluţii, astfel de aşteptări s-au dovedit complet nerealiste.

Spre sfârşitul Războiului Rece, academicianul şi omul de stat sovietic Gheorghi Arbatov făcea o afirmaţie şocantă în faţa unei audienţede la Washington: „vă vom face un lucru teribil. Vă vom priva de un duşman”. Ulterior mulţi au recunoscut că probabil nici Arbatov nu ar fi putut bănui cât de profetică se va dovedi remarca sa în deceniile următoare. Statele Unite, Occidentul în general, au îmbrăţişat ideea aplicabilităţii universale a modelului lor de societate la nivel global plecând de la ideea că liberalismul ar putea fi echivalat cu progresul în istorie. Ignorând faptul că mari puteri, ca Rusia sau China, nu au nici cea mai mică intenţie să urmeze un astfel de curs. De altfel China a folosit abil globalizarea, liberalizarea comerţului global, promovate americani, pentru a creşte economic într-un ritm formidabil şi pentru a fi în măsură, în final, să aspire la statutul de hegemon global, înlocuind Statele Unite în această postură.

Chiar înainte de izbucnirea războiului din Ucraina devenise clar că lumea occidentală nu se mai bucură de privilegiul, sau de ghinionul, de a nu avea un adversar. Acum nu mai există nici o îndoială. De regulă facem trimitere imediat la Rusia şi China, dar frontul este mult mai larg. Conflictul din Ucraina a expus un adevăr neplăcut, deşi în mare obturat de naraţiunea simplistă cultivată în cea mai mare parte din mass media conform căreia Rusia ar fi devenit un „paria la nivel mondial”, acela că în fapt Vestul este în bună măsură izolat dacă ne raportăm la spaţiul extra-occidental. Multe dintre ţările importante pe plan global, precum India, Brazilia, Mexicul, Argentina, ţările din Golf, nu au dorit nici să condamne Rusia pentru agresiune, nici să se alăture sancţiunilor. De pildă, de la începutul anului, India şi-a dublat importurile de petrol din Rusia. Pentru toate aceste ţări, şi pe fondul resentimentelor anti-occidentale, conflictul din Ucraina nu este văzut în principal drept o agresiunea a unei mari puteri împotriva unui stat suveran, ci drept o confruntare între Vest şi Rusia al cărui deznodământ îl aşteaptă pentru a vedea cum se vor poziţiona în viitor.

De altfel deja asistăm la mişcări pe acest front. Argentina şi Iranul şi-au anunţat intenţia de a se alătura BRICS (organizaţie care cuprinde China, Rusia, India, Brazilia şi Africa de Sud â al cărei summit virtual tocmai a avut loc pe 23 iunie sub preşedinţie chineză). O intenţie similară şi-ar fi exprimat şi Arabia Saudită, un fapt şocant dacă ţinem cont de faptul că până de curând vorbeam despre unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Americii. Aşa că, deşi nu este clar care va fi în viitor traseul acestor candidaturi, asistăm la un demers de consolidare a unui redutabil front anti-occidental. E adevărat, puteam vorbi deocamdată doar de o alianţă conjuncturală. China şi Rusia vor să „de-americanizeze” lumea, în timp ce India vrea să-şi păstreze libertatea de manevră între cele două tabere urmărindu-şi, aşa după cum a declarat în repetate rânduri ministrul său de externe, propriile interese. În plus, relaţiile dintre India şi China sunt departe de a fi prietenoase, iar la Moscova este privită totuşi cu îngrijorare în unele cercuri intrarea Rusiei în sfera de influenţă a Chinei.

Intrarea în logica unui nou Război Rece, idee pe care mulţi încă o rejectau până de curând, impune o analiză a felului în care se vor configura taberele şi a naraţiunilor dominante. Curentul liberal internaţionalist occidental încă îşi mai leagă speranţele, exprimate pe cele mai variate canale, că rivalităţile vor fi temperate de necesitatea de a combate provocările globale comune, în principal cele legate de Schimbările Climatice. Numai că, în afara spaţiului occidental, retorica apocaliptică pe acest subiect nu este adoptată decât în măsura în care ţările respective speră să primească fonduri substanţiale din Occident şi nu e luată cu adevărat în serios nici în China, care pune în funcţiune câte o centrală electrică pe cărbune săptămânal, nici în Rusia şi nici măcar în India. De altfel Xi Jinping şi Vladimir Putin au şi lipsit de la COP-26, Summitul Climatic de la Glasgow.

Ideea vehiculată, aceea a unui parteneriat între Statele Unite şi China pentru combaterea Schimbărilor Climatice şi „salvarea planetei”, are un defect fundamental. Spre deosebire de mulţi dintre liderii politici, de elitele academice, mass media sau numeroasele ONG-uri din Occident care, fie din ignoranţă, fie din interes financiar, fie din raţiuni ideologice („transformarea profundă a societăţii prin Marea Resetare”, „justiţie socială”, combaterea „colonialismului ecologic” etc.) le acordă acestora în mod artificial o dimensiune existenţială, catastrofică, pentru a justifica luarea unor măsuri radicale, liderii chinezi sunt pragmatici, văd lucrurile în mod realist şi în timp ce le susţin declarativ sunt mai degrabă interesaţi să exploateze în folosul lor oportunităţile oferite de impactul economic negativ al tuturor acestor grandioase „Green Deal-uri” asupra economiilor occidentale, un exemplu fiind chiar criza energetică cu care ne confruntăm în prezent. Cu atât mai mult, cu cât China este excelent poziţionată să vândă occidentalilor panouri solare, componente pentru baterii electrice sau altele necesare în proiectele de tehnologii energetice regenerabile care depind în chip major de accesul la metale rare, resursă pe care Beijingul o controlează copios, în proporţie de 80 de procente.

Dorinţa de putere şi de dominaţie, resentimentele, ca expresie a unor elemente fundamentale care definesc şi natura umană, dar şi comportamentul statelor, chiar dacă au fost reprimate parţial în Vest (sau mai degrabă sunt rezultatul epuizării, oboselii acumulate în ultima jumătate de mileniu de dominaţie a lumii) există astăzi în alte părţi ale planetei, în China, în Rusia, dar şi în India. De aceea maniera în care administraţia Biden prezintă actuala confruntare globală, inclusiv războiul din Ucraina, drept una dintre forţele democratice şi cele autocratice, este complet nerealistă. Dovadă că o mulţime de ţări considerate democratice, de la India, Indonezia sau Africa de Sud la Mexic, Brazilia sau Argentina, nu numai că nu s-au alăturat Vestului, dar unele dintre ele privesc mai degrabă cu simpatie Rusia.

Forţele structurale care au stat întotdeauna în istorie la baza conflictelor dintre marile puteri fac inevitabilă rivalitatea dintre Statele Unite şi China, scrie John Mearsheimer în Foreign Affairs. „Toate marile puteri, fie ele sau nu democraţii, nu au de ales, trebuie să concureze pentru putere în cadrul unui joc de sumă zero. Acest imperativ a motivat ambele superputeri în timpul Războiului Rece. Îi motivează astăzi şi pe liderii chinezi şi lucrurile ar sta la fel chiar dacă China ar fi o democraţie.”

Foto. Alexandru Lăzescu 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.