Curentul International

Curentul International Magazine

Cât de afectată este Rusia de sancţiunile occidentale?

9 min read

Cât de afectată este Rusia de sancţiunile occidentale?

Autor: Alexandru Lăzescu (Iaşi)

 

Deşi Statele Unite şi Marea Britanie rămân deocamdată ferme pe poziţie, sub impactul presiunilor social, crizelor energetică şi economică, sprijinul din Europa de Vest, mai ales din Germania, devine tot mai problematic; în timp sancţiunile impuse Rusiei nu par să aibă rezultatul scontat.

Descinderile guvernamentale maghiare la vârf la Şcoala de vară de la Băile Tuşnad (care pare să fi fost în mare inventată în principal pentru acest scop) au devenit un exerciţiu de rutină. În treacă fie spus, motto-ul întîlnirii din acest an, „Unele lucruri sunt eterne”, ar putea da un indiciu privind strategia de lungă durată a Ungariei privind Transilvania, unde investeşte masiv în stadioane, precum cel de la Sfântu Gheorghe, şcoli, grădiniţe, refacerea unor clădiri istorice – ca la Borsec, faţă de care Bucureştiul nu pare să aibă nici un fel de răspuns inteligent coerent.

Viktor Orban, proaspăt reales en fanfare premier, a folosit prilejul pentru a întări afirmaţiile făcute cu o zi înainte de ministrul său de finanţe privind eşecul sancţiunilor aplicate de UE Rusiei ca răspuns la invazia din Ucraina. În esenţă, primul ministru maghiar a spus că premisele de bază ale acestei strategii, respectiv faptul că sancţiunile ar slăbi Rusia şi ar destabiliza conducerea acesteia, că ar afecta asimetric mai mult Rusia decât Europa, că lumea întreagă, cu puţine excepţii, s-ar alătura acestora şi că în final Ucraina ar putea câştiga războiul împotriva Rusiei cu ajutorul livrărilor de arme din Vest s-au dovedit nerealiste şi în mare măsură au eşuat. „Stăm într-o maşină care are găuri în toate cele patru roţi: este absolut clar că războiul nu poate fi câştigat în acest fel”, a concluzionat Viktor Orban dînd exemplul guvernelor din Europa care se prăbuşesc după modelul „domino”. O trimitere la căderea guvernelor de la Sofia şi zilele trecute din Italia.

Cum era de aşteptat declaraţiile premierului maghiar au provocat reacţii critice. Multe dintre ele au făcut trimitere la poziţia guvernului de la Budapesta care s-a disociat în bună măsură de linia adoptată la nivelul UE faţă de Moscova şi Vladimir Putin, cu care de altfel Viktor Orban este în cele mai bune relaţii. În fapt Ungaria a adoptat aceeaşi atitudine şi în relaţia cu China, jucând pe cele două cărţi ca o contrapondere la Bruxelles şi la alte capitale occidentale critice faţă de politicile sale interne. În fapt, chiar în timp ce Viktor Orban făcea aceste declaraţii în România ministrul său de externe, Peter Szijjarto, mergea la Moscova, pentru a discuta achiziţionarea suplimentară a circa 700 milioane metri cubi de gaze din Rusia, separat de Uniunea Europeană. Ungaria, care este dependentă în proporţie de 85% de gazul rusesc, s-a opus oricăror sancţiuni UE asupra importurilor de gaze ruseşti.

Numai că, oricât de critic l-am privi pe Viktor Orban pentru consolidarea unor legături puternice cu China şi cu Rusia, pentru lipsa sa de solidaritate faţă de Ucraina (motiv pentru care s-a produs o răcire considerabilă în relaţiile relativ cordiale din trecut dintre Varşovia şi Budapesta) din păcate el are în mare măsură dreptate. O spune de peste Ocean un reputat analist american de politică externă, Walter Russell Mead, care scrie în Wall Street Journal că dacă în plan militar livrările de armament mai sofisticat din ultima perioadă (din păcate mult întârziate) pentru ucraineni par să aibă un impact pe teren în plan economic şi politic, unde Vestul se considera cel mai puternic, Vladimir Putin a înregistrat succese notabile. „Temerile că un embargo rusesc asupra gazelor ar putea afecta economiile europene şi i-ar face pe germani să îngheţe în întuneric iarna viitoare au înlocuit speranţele că sancţiunile occidentale vor îngenunchea Moscova. Profund intimidată de consecinţele unui război economic cu Rusia, Germania dă semne că dă înapoi şi de la angajamentele sale de a creşte cheltuielile pentru apărare”. La fel, mai subliniază el, nefondat s-a dovedit a fi şi optimismul iniţial că lumea întreagă se va uni în denunţarea agresiunii ruseşti. Ţările din restul planetei au preferat să se alăture Chinei, Indiei şi Braziliei alegând continuarea relaţiilor comerciale cu Rusia în dauna solidarităţii cu membrii G7.

În paralel sprijinul popular din Europa faţă de sancţiuni şi sprijinirea Ucrainei se diluează pe zi ce trece. Deja la sfîrşitul lunii aprilie o scrisoare deschisă semnată de 28 de intelectuali şi artişti de marcă germani în care i se cerea cancelarului Olaf Scholz să înceteze orice livrări de armament către Ucraina şi „să facă orice este posibil (în traducere – prin presiuni asupra Kievului) pentru a se ajunge la o încetare a focului” primise un larg sprijin în opinia publică. Ceea ce în mod tacit Berlinul chiar face. La cinci luni distanţă după ce guvernul Scholz a promis Poloniei, Republicii Cehe, Slovaciei, Sloveniei şi Greciei că le va înlocui tancurile de tip sovietic trimise de către acestea Ucrainei cu tancuri germane nici una dintre promisiuni nu a fost respectată. Un politician din opoziţia CDU, Roderich Kiesewetter, fost militar, considera că oferta Berlinului de a livra Poloniei doar 20 de tancuri Leopard 2, şi asta de-a lungul a câtorva ani, în locul celor 240 trimise de polonezi în Ucraina, este o adevărată bătaie de joc.

A existat imediat o reacţie din partea societăţii civile din Ucraina faţă de apelul menţionat anterior în care se spunea că un astfel de „compromis” era echivalent cu „negarea dreptului la existenţă a Ucrainei ca stat independent” dar asta nu pare să fi schimbat deloc percepţiile dominante din societatea germană. Mai ales în fosta Germanie de Est, unde un sondaj recent releva că 58 de procente dintre cetăţeni învinuiau America pentru conflict şi doreau ca Berlinul „să nu provoace Rusia”. De altfel nici în restul Germaniei, unde anti-americanismul este larg răspândit, lucrurile nu arătau cu mult mai bine (40 de procente din germanii din Vest priveau lucrurile de o manieră similară).

Într-o analiză din The Spectator istoricul Katja Hoyer cita un jurnalist german care i-a spus că Vladimir Putin „ne ţine ţara în lesă”. Pe măsură ce se apropie iarna dezbaterile iniţiale privind diversificarea surselor de energie şi despre soluţiile de criză s-au transformat într-o adevărată panică. Impactul chiar şi a unui embargou parţial de gaz rusesc asupra industriei germane ar fi devastator (între timp Moscova a reluat livrările de gaz prin Nord Stream 1 dar la un nivel scăzut, de 40 de procente, suficient pentru consumul curent dar nu şi pentru completarea rezervelor din depozite). Doar uzina chimică gigant BASF din Ludwigshafen consumă cât jumătate din consumul total al Danemarcei. Ceea ce îl face pe preşedintele concernului german să spună că dacă Putin va opri „robinetul de gaz” ţara sa se va confrunta cu cea mai gravă criză economică de la sfîrşitul celui de-al doilea Război Mondial.

O estimare avansează în acest caz o contracţie de 6 procente pentru economia germană. Este o consecinţă a politicilor mioape adoptate de foştii cancelari Gerhard Schroeder (altfel un bun prieten al lui Putin) şi Angela Merkel care nu doar că nu au luat în calcul riscurile unei dependenţe atît de ridicate de gazul rusesc dar au promovat cu entuziasm politici complet nerealiste mizînd pe „regenerabile”, puternic subvenţionate, care nu au cum să ofere o alternativă sustenabilă la combustibilii fosili. Şi chiar şi în acest moment cancelarul Scholz deşi a decis să redeschidă centralele pe cărbune din cauza ecologiştilor din coaliţie refuză să renunţe la închiderea centralelor nucleare, singura alternativă viabilă la combustibilii fosili.

Pentru reluarea livrărilor de gaz prin Nord Stream 1 Berlinul a făcut presiuni asupra Canadei ca, în ciuda sancţiunilor, aceasta să retrimită Rusiei o turbină aflată acolo pentru reparaţii. Ministrul de externe german, Annalena Baerbock, a justificat demersul spunând jurnaliştilor că „altfel nu vom mai avea gaze şi deci nu vom mai putea sprijini în nici un fel Ucraina pentru că ne vom confrunta cu ample mişcări sociale”. Este tipul declaraţie care nu face decât să îl încurajeze pe Putin care mizează pe factorul timp, că UE va ceda în cele din urmă. Şi s-ar putea să nu greşească. După cum comenta un cititor privitor la sancţiunile impuse de europeni naţiunile din Europa de Vest au mai mare nevoie de grîne şi energie, esenţiale pentru supravieţuire, decât au ruşii nevoie de actualizări de software sau ca Abramovici să fie proprietarul clubului de fotbal Chelsea. Este probabil o exagerare, ziarul financiar german Handelsblatt este totuşi de părere că în ciuda întăririi rublei şi a situaţiei financiare confortabile de care se bucură Moscova în prezent economia Rusiei va fi afectată semnificativ pe termen lung, dar cel puţin pe termen scurt lucrurile par să-i fie favorabile lui Putin.

Un alt factor favorabil Kremlinului este reprezentat de tensiunile în creştere din interiorul UE. Ca şi cu alte ocazii din trecut în vremuri de criză prevalează interesele individuale ale statelor. Dorinţa Bruxelles-ului de a impune o reducere obligatorie de 15 procente a consumului de gaz pe întreg arealul UE, menită în principal să ajute Germania, a fost imediat contestată de Spania, Portugalia, Polonia, Cipru şi Grecia. Ceea ce contrapune, din nou, blocul ţărilor din sudul UE celor din nord.

Acum se vede cum extremismul ecologist, încurajat şi sprijinit adesea financiar de la Moscova, a adus multe ţări din Europa într-o zonă de acută vulnerabilitate energetică. Şi ce e mai grav, nici birocraţii de la Bruxelles şi nici mulţi lideri occidentali nu par să se fi trezit nici măcar astăzi la realitate. O decizie aberantă în acest sens a guvernului olandez a scos în stradă zeci de mii de fermieri. Se pare că nu au învăţat nimic nici de ceea ce s-a întâmplat în Sri Lanka unde după ce cu încurajarea elitelor de la Davos s-a renunţat anul trecut la îngrăşămintele chimice recolta a scăzut cu 90 de procente. Rezultatul: revolte populare care au dus la fuga preşedintelui, o ţară în faliment şi disoluţie.

Grava criză nu doar energetică, economică ci şi de securitate cu care ne confruntăm astăzi îşi are originea în deciziile dezastruoase din trecut, motivate nu doar politic şi ideologic ci şi financiar pentru că sunt mulţi care beneficiază din plin de subvenţiile generoase asociate „green dealurilor” (în UE se plătesc anul 69 miliarde EUR în acest scop iar dacă Uniunea îşi va urmări în continuare obiectivele de tip net-zero nivelul acestora ar trebui să ajungă la 1 trilion EURO pe an!), în care s-a decis renunţarea la combustibilii fosili fără a avea o alternativă de energie viabilă. Cu excepţia celei nucleare, dar care este şi aceasta descurajată.

S-a ajuns în acest plan într-o zonă de incoerenţă logică bulversantă. Joe Biden s-a dus în Arabia Saudită pentru a o determina să crească producţia de ţiţei, cu un rezultat incert având în vedere relaţiile extrem de cordiale dintre prinţul de coroană saudit şi Vladimir Putin, în condiţiile în care acasă blochează exploatarea gazelor de şist şi închide o mare conductă de petrol dinspre Canada. Or, principalul atu al lui Putin în acest moment este tocmai faptul că din cauza limitării nivelului extracţiei de petrol preţul pe baril rămîne unul ridicat, ceea ce îi permite să obţină un profit chiar şi atunci când vinde cu un discount din cauza sancţiunilor.

Ceea ce îl face pe Walter Russell Mead să afirme că aşa numită „agendă woke” care minează din interior societăţile occidentale, „confuzia politică şi morală din Vest reprezintă arma secretă prin care liderii din Rusia şi China cred că pot distruge actuala ordine mondială de sorginte americană”.

Foto. Alexandru Lăzescu 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.