Curentul International

Curentul International Magazine

Phoenix 60. Un eveniment aniversar fabulos. Phoenix din nou împreună

9 min read

Phoenix 60. Un eveniment aniversar fabulos. Phoenix din nou împreună

Autor: Dorin Nădrău (SUA)

 

Vreau să fac un pod în timp. Un concert imens, de câteva ore. Începem cu Moni Bordeianu, cântăm anii ’60. Pe urmă, anii ’70, vin Țăndărică, Baniciu, Kappl. Avem și anii ’80, dincolo am cântat și în limba engleză. Vom cânta și simfonic. Pe urmă, vine trupa nouă, această trupă extraordinară, să cucerească publicul. În final, bătrânii și tinerii se vor îmbrățișa. Vreau să vadă lumea că suntem uniți, să nu se încheie povestea cu niște impresii negative.

Sunt cuvintele liderului incontestabil al celei mai longevive formații din rockul românesc, într-un interviu dat la 19 aprilie 2022, zi în care a împlinit 75 de ani. Anunțul a produs o nespusă bucurie fanilor de toate vârstele din România. Nicu Covaci pregătește un turneu Phoenix 60 care se va desfășura în perioada septembrie – octombrie 2022, incluzând patru concerte pe stadioane în orașele Timișoara, București, Cluj și Brașov. Phoenix a fost singura trupă românească de rock care a cântat de-a lungul anilor pe stadioane, organizatorii dorind să readucă acest lucru în memorie și sperând ca turneul să fie apreciat ca „evenimentul anului”.

Aniversarea formației, una dintre cele mai iubite în România, este un binemeritat și emoționant prilej de a parcurge un sumar periplu prin fascinanta istorie a Phoenix-ului pe parcursul celor șase decenii. Cronologia traseului merită cred pigmentată, în cele ce urmează, cu succinte citate din aprecierile de un farmec personal inimitabil ale celui care s-a identificat de la 15 ani cu legendara trupă, Nicu Covaci.

S-a constituit ca formație de studenți și școlari în anul 1962, la Timișoara, în vara acelui an câștigând locul 2 la Festivalului național al școlilor din țară. Curând, tânăra formație își dă numele de „Sfinții”, în ciuda faptului că membrii săi erau vădit nonconformiști și cântă timp de un an la cantina Facultății de Mecanică. Curând, formația este interzisă din cauza influențelor occidentale adoptate, atât în repertoriu, cât și în ținuta vestimentară și capilară, reproșându-i-se și numele „Sfinții” care friza propagarea misticismului. Ca urmare, trupa se rebotează în „Phoenix”, considerând acest demers ca o renaștere din propria-i cenușă. Eram nonconformiști, frumoși, cu barbă, cu plete, îmbrăcați după ultima modă din Vest. Fix cum nu aveai voie să fii în comunism. Muzica practicată era cea a formațiilor de „invazie britanică” a acelor ani, „The Beatles” și „The Rolling Stones”, inițial imitate, aportul componistic al muzicienilor proprii fiind redus, utilizându-se versuri „cover” ale unor piese aparținând band-urilor vestice menționate.

Între 1965-1967, Phoenix cântă de trei ori pe săptămână la un club muncitoresc dobândind o mare popularitate și rutină. Apar primele compoziții proprii, au loc înregistrări în studiourile de radio local și național, precum și primele deplasări și concerte în țară. Un moment deosebit de important l-a reprezentat participarea în 1968 la Festivalul național studențesc de la Iași, la care, reprezentând centrul studențesc Timișoara, a câștigat „Marele premiu al festivalului”, acest fapt însemnând începutul unei noi etape în evoluția formației. Se înregistrează primul disc la Casa de discuri Electrecord, intitulat „Vremuri”, incluzând două compoziții proprii și două piese străine. Trupa apare pentru prima oară la televiziune (cu părul legat la spate și filmări doar frontale). Cântecele interpretate de Phoenix se difuzează zilnic la posturile locale și naționale de radio, iar formația participă cu mare succes la turnee organizate de Agenția Română de Impresariat Artistic (ARIA). Anul 1969 marchează apariția celui de-al doilea disc, „Floarea stâncilor”, conținând patru compoziții proprii, precum și participarea la Festivalul național studențesc de la București unde prezintă o operă rock pentru care primește „Premiul pentru creativitate și originalitate”. Urmează o scurtă perioadă în care formația cântă mai multe piese de blues rock, cu texte în limba engleză. Timișoara, grație multiculturalismului ei, trăia în acele vremuri mai liber, mai deschis. Erau prezente anumite influențe nealterate de comunism care, până la urmă, au generat o stare de revoltă, de opoziție pentru sistemul represiv în care ne duceam viața. Am simțit asta cântând, oamenilor le plăcea ce ascultau. Practic, se eliberau de frustrări.

Directivele lui Ceaușescu din vara anului 1971, întors foarte impresionat dintr-o vizită în Coreea, trasate la o conferință la Mamaia privind creația artistică în România, pun în mare impas multe formații cu repertoriu de tip occidental, nu însă și pe liderul Nicu Covaci care, cu toată opoziția membrilor formației, schimbă radical stilul și realizează pentru întâia oară în muzica românească o sinteză organică surprinzătoare a muzicii străvechi, de datini și ritualuri precreștine cu instrumentațiile moderne specifice muzicii rock. Răspunsul autorităților a însemnat cenzurarea producțiilor Phoenix, în perioada 1971-1976, toate discurile scoase fiind supuse la scurtări și trunchieri dure, ceea ce a rămas fiind însă suficient să probeze și să creeze o nouă mișcare în muzică. Piesa „Meșterul Manole” și alte două cântece sunt exemple concludente și formația înregistrează un maxi-single cu același titlu. Phoenix participă bucurându-se de un real succes la două festivaluri internaționale de amploare: „Bratislawska Lyra”, Cehoslovacia și „Festivalul internațional Sopot”, Polonia.

Foto 1. Phoenix în anii 1972–73. De la stânga la dreapta: Nicolae Covaci, Valeriu Sepi, Mircea Baniciu, Josef Kappl și Costin Petrescu.

Perioada etno-rock (1971-1977) înseamnă, pentru început, primul LP, scos după o muncă de trei sferturi de an de documentare asiduă a datinilor și obiceiurilor păgâne, intitulat „Cei ce ne-au dat nume”, cuprinzând un ciclu al anotimpurilor cu piese prelucrate, dar și compoziții originale inspirate din acest folclor, disc care s-a vândut în câteva sute de mii de exemplare. Colaborarea cu unii dintre cei mai buni poeți ai momentului, conferă o apreciată calitate textelor, generând inconfundabile compoziții. În 1972 Phoenix scoate discul „Mugur de fluier”, an în iarna căruia membrii formației se retrag în munți unde rămân timp de trei luni, răstimp în care este concepută opera rock „Cantafabule”, inspirată din semnificația mitologică a animalelor din fabule și legende. Discul dublu LP, care s-a vândut la început în 500.000 de exemplare, este considerat cea mai complexă producție a trupei. În anul 1974 a avut loc un mare concert la Sarmisegetuza, unde formația a cântat acompaniată de Dubașii din Brănești. Concertul a fost filmat de televiziunea română, fiind apoi cenzurat, iar apariția trupei pe ecran a fost interzisă. Anul 1975 a reprezentat o experiență tristă: Nicu Covaci a fost interogat timp de două săptamâni, zi de zi, de poliție, în baza unor acuzații false. În anul următor, 1976, Covaci, după ce renunță la cetățenia română, se căsătorește cu o cetățeană olandeză și se stabilește la Amsterdam. În 1977, se întoarce în țară și își scoate instalația de sunet, în boxele Marshall, cu difuzoarele scoase, fiind ascunși membrii formației. Camionul părăsește România în noaptea de 1 spre 2 iunie, prin vama de la Porțile de Fier, după percheziționarea sa de către grăniceri. După cum povestește liderul formației, vigilența grănicerilor vecini a fost „adormită” cu pachete cu bani și discuri cu muzică. Am parcat în „Țara nimănui” cu spatele camionului spre o pădure. Am stat vreo treizeci de ore în vama aceea, iar cei dinăuntru, în pantaloni scurți și tricou, înghețau de frig. La lăsarea serii i-am scos afară din camion și, prin pădure, au plecat spre Austria. A doua zi dimineața a venit și omul cu banii, garanția pentru scule, iar dimineața eram în Austria. Băieții mă așteptau acolo, în primul han, și glumeau pe seama mea că am întârziat. Eram deja liberi. După o frumoasă reușită de început în Germania, unde formația s-a stabilit, trupa se dizolvă, membrii săi căutând fiecare un succes personal.

La sfârșitul anilor ’70, Nicu Covaci își face o altă formație, alcătuită din membri de diferite naționalități cu care scoate în 1981 LP-ul „Transylvania Phoenix”. În 1983, Covaci cântă în duet cu Dzidek Marcinkiewicz, iar în 1986, împreună cu Erland Krauser, lucrează la punerea în scenă a operetei lui Loyd Weber „Evita”, la teatrul din Osnabruck și după succesul înregistrat, teatrul îl solicită să colaboreze la punerea în scenă a operei „Jesus Christ Superstar”, conlucrare care este încununată, de asemenea, cu un imens succes. Tot la mijlocul anilor ’80, apar două single-uri, „Ballade for you / The Lark” (1987) și Tuareg / Mr. G’s promises” (1988). În 1988, formația se reunește în jurul lui Covaci și dă câteva concerte în Germania. În decembrie 1989 are loc concertul de la Hyde Park din Osnabruck, dedicat revoluției din România.

Prima (re)întâlnire cu publicul român s-a petrecut în mai 1990, după o absență de 13 ani, la festivalul de la Palatul Copiilor din București, unde Covaci cântă doar împreună cu Mircea Baniciu câteva piese vechi. Este surprinzător faptul că, tot publicul, format din tineri dintre care mulți erau născuți după ce formația a părăsit țara, cântă împreună cu cei doi, cunoscând textele melodiilor cuvânt cu cuvânt. În același an, Phoenix cântă la Paris și pregătește primul turneu în România în componența anilor ’70.

Începând cu anul 1991, Phoenix concertează în România, dar și în alte țări din Europa. Trebuie amintită apariția în 1992 a unui disc de înaltă ținută artistică, cu concursul Grupului „Song” și a Orchestrei simfonice a Radioului București, cu titlul „Symphoenix”. Ulterior, apar CD-urile „Cantafabule” (1993), „Vremuri – Anii 60”, „Cei ce ne-au dat nume”, „Mugur de fuier”, „Aniversare 35”. În anul 1998 se desfășoară cel mai mare turneu Phoenix în cele mai mari orașe ale țării, „Cantafabule”, cu impresionante proiecții de film și video și costumații, susținute de o performantă instalație de sunet și lumină. Anul 1999 marchează înregistrarea unui maxi CD cu trei piese, „Ora – Hora”, precum și un turneu în Germania și România în componența noii formații. Urmează în 2000 noul disc „La umbra marelui urs”, în 2005 lansarea albumului „Baba Novak” printr-un concert la Sala Palatului, iar la 1 noiembrie 2008, la clubul „Silver Church” din București concertul de lansare a albumului de creație „Back to the Future…”.

Anul 2014 este anul unei masive schimbări de componență, dar și de muzică nouă. În luna mai apare maxi-single-ul „Asgard”, incluzând piesa cu același nume, precum și cântecele „Vino, Țepeș!”, „Nevermind” și „Nunta”. Noul album „Vino, Țepeș!” este lansat în cadrul unui concert la Palatul Național al Copiilor. Se mai cuvine remarcat că, odată cu acest album, au apărut pe piață două interesante volume semnate de Nicu Covaci vizând istoria trupei: „Phoenix: Însă eu, o pasăre…” (o reeditare a cărții „Phoenix, însă eu…”, publicată în 1994) care prezintă evoluția grupului de la înființare până la plecarea clandestină din țară în 1977 și „Phoenix: Giudecata înțelepților” care relatează povestea formației Phoenix de după 1977.

Foto 2. Phoenix (2015). De la stânga la dreapta: Marc Alexandru Ținț, Dzidek Marcinkiewicz, Moni Bordeianu, Costin Adam, Volker Vaessen, Nicu Covaci (sus), Flavius Hosu și Andrei Cerbu (jos).

Gestul surprinzătoarei reuniri al liderului trupei tinde să demonstreze odată în plus că Nicu Covaci este la fel de hotărât să păstreze numele Phoenix la nivelul legendei. Fără îndoială, evenimentul, cu adevărat fabulos, va bucura întreaga suflare a fanilor rockului românesc, ținând cont și de uluitorul traseu stilistic al formației străbătând un itinerar impunător în cele șase decenii de viață: beat, rock psihadelic, hard rock, rock progresiv, blues rock, folk metal, etno rock.

Foto. Dorin Nădrău

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.