Despre educaţia sexuală, „persoane care nasc” şi „valorile europene” (II)

Despre educaţia sexuală, „persoane care nasc” şi „valorile europene” (II)

Autor: Alexandru Lăzescu

Vor fi presiuni enorme de la Bruxelles pentru introducerea obligatorie a unei educaţii sexuale „complete” în şcoli. Iar motivele nu sunt neapărat cele invocate în prezent în spaţiul public de la noi, combaterea unor fenomene ca „mamele minore, HIV-ul, prostituţia”, ci promovarea „diversităţii orientărilor sexuale şi de gen”.

Prin contrast cu marile nelinişti faţă de acest gen de problematici ale Bruxelles-ului şi a multor lideri din Occident, un aspect cu mult mai important, faptul că o valoare majoră precum libertatea de expresie este în suferinţă, este complet ignorat. Un alt sondaj YouGov, realizat în Marea Britanie, releva că 48 de procente dintre respondenţi au spus că dacă nu ai grijă la ceea ce spui poţi avea probleme serioase. În timp ce în Germania circa 60 de procente credeau acelaşi lucru. Lucrurile stau chiar mai prost peste Ocean. Conform unui sondaj Rasmussen Reports, din decembrie 2018, reieşea că doar 26 de procente dintre americanii adulţi simt că beneficiază în adevăratul sens al cuvântului de libertate de expresie, în timp ce 68 de procente dintre aceştia sunt convinşi că în cazul în care s-ar întâmpla să spună ceva „incorect politic” ar putea avea multe probleme. Temere confirmată într-un alt sondaj recent, comandat de Cato Institute, din care reieşea că în proporţie de 62 de procente americanii se auto-cenzurează. În aceste condiţii pare destul de greu de înţeles de ce cei care se declară atât de preocupaţi de încălcarea unor „valori fundamentale” privesc cu atâta detaşare o chestiune extrem de serioasă. Şi desigur, e ironic să constaţi că astăzi fostele ţări comuniste din Europa de Est stau mai bine la acest capitol decât multe dintre cele din Occident.

Asistăm astăzi şi la noi la o intensă dezbatere pe acest subiect după cea din jurul studiilor de gen. O bună parte a intelectualilor liberali sprijină ambele demersuri plecând de la argumente principiale, precum libertatea academică, sau acceptând argumente, totuşi greu de susţinut, precum cele privitoare la nevoia de a contracara fenomene negative precum sarcinile timpurii, la adolescente, sau chiar traficul de persoane. Însă falanga activă este constituită dintro serie întreagă de sociologi sau ONG-işti, care în multe cazuri au beneficiat fie de stagii la universităţi occidentale, fie de granturi pentru proiecte din acest domeniu, fie şi de unele, şi de altele. Pentru aceştia obiectivul este de a avea un vehicul, disciplina de Educaţie sexuală, predată timp de 8 sau 12 ani, prin care să poată promova toată această tematică a „studiilor de gen”. Sigur că se spune altceva acum. Însă e suficient să ne uităm la ce se întâmplă acum în Occident şi de fapt chiar la recomandările făcute în Parlamentul European amintite în prima parte a acestui material pentru a înţelege încotro ne îndreptăm. De fapt chiar în programa actuală se discută în ultimele două clase de liceu despre „Identitate şi Orientare Sexuală”. După cum scriam în „Studiile de gen şi Poliţia gândirii”, „interesul pentru promovarea acestor iniţiative nu este nici pe departe doar unul strict academic, ci urmăreşte o foarte clară agendă ideologică de modelare a tinerei generaţii în spiritul unei «lumi noi», complet decuplate de tradiţiile şi valorile tradiţionale, precum cea de familie, de pildă, considerate toxice, opresive”.

Pentru că iată, apropo de termenul „persoane care nasc”, în Statele Unite sunt peste 400 de clinici în care se pot face schimbări de sex. Se promovează tot mai intens ideea de a nu trece pe certificatul de naştere sexul copilului, argumentul fiind acela că urmează ca el să decidă mai târziu ce sex doreşte să aibă. Ba chiar se propagă ideea că părinţii nu ar trebui să aibă nici un cuvânt de spus atunci când copiii „decid ce sex doresc să aibă”. În acest context s-a ajuns la situaţii dramatice în care mulţi regretă faptul că au apelat la astfel de operaţii de schimbări de sex, decizii luate sub impact emoţional în perioada adolescenţei, sub impactul propagandei din şcoli. Punctul de plecare a acestui program ideologic fiind acela că sexul este un construct social, că în fond bărbaţii şi femeile sunt perfect interschimbabili. Aşa s-a ajuns la genul „fluid” şi la cele zeci de „genuri” pe care le găsim definite în diferite ţări occidentale (o succintă cercetare pe Wikipedia vă poate lămuri foarte bine în acest sens). După cum tot aşa s-a ajuns şi la ameninţarea reală de a dinamita competiţiile sportive din moment ce sunt bărbaţi care se declară „femei” şi cer să fie acceptaţi ca atare la competiţii sportive feminine. Avem un exemplu recent la haltere.

La fel, vedem tot mai des cum cuvintele „mamă” şi „tată” sunt înlocuite cu „părintele 1” şi „părintele 2” în documentele, oficial motivul invocat fiind dorinţa de ideologie,invatamant,Holyywood„incluziune” şi de a nu ofensa familiile LGBTQ. În acest fel se sacrifică cu bună ştiinţă din considerente ideologice, promovate iniţial de curentele neomarxiste, dar asimilate în proporţie semnificativă de elitele occidentale, cuvinte cu mare încărcătură emoţională de-a lungul întregii istorii a omenirii, precum cel de „mamă”. Toate aceste decizii discutate mai sus, care încep nevinovat, aparent pline de bune intenţii cu argumente de genul „prevenirii sarcinilor la adolescente”, sunt în realitate parte a unei strategii ample de a schimba lumea, societate, din temelii. Într-o altă formă revenim la ceea ce dorea şi Revoluţia Franceză, care a schimbat chiar numele lunilor şi a decretat că acel moment este „anul zero”, să ştergem memoria istorică, tradiţiile, vechile valori morale, şi să pornim de la zero. Într-o carte apărută recent, „Speechless – Controling Words, Controling Minds”, Michael Knowles explică cum „în acord cu corectitudinea politică rostul cuvintelor nu este acela de a descrie realitatea, ci de a o înlocui” subliniind şi faptul că neo-marxiştii „au înţeles că revoluţia lor nu poate reuşi atâta vreme cât oamenii rămân ataşaţi culturii lor tradiţionale”. Motiv pentru care, mai spune Knowles, prin redefinirea conceptului de „libertate de expresie” a fost înlocuită credinţa, virtutea şi realitatea cu ateismul, decadenţa şi non-sensul.

Să ne aducem aminte că, mai ales în ultimul deceniu al fostului regim comunist, plămădirea „omului nou” domina discursul public şi era parte a învăţământului politico-ideologic obligatoriu. Deşi în acest punct trebuie făcută o remarcă. Nici prin alte foste ţări comuniste, marea majoritate nu lua deloc în serios acele lecţii. Era un ritual care trebuia îndeplinit, doar atât. Lucrurile par însă să stea diferit în Occident, îndoctrinarea masivă din şcoli şi din campusurile universitare, începută cu decenii în urmă, a dat roade. Adepţii convinşi ai acestui curent radical stângist par să fie mult mai mulţi. În plus, aceştia au ajuns să ocupe, mai ales în Statele Unite, poziţii cheie în majoritatea structurilor guvernamentale, inclusiv la Pentagon, FBI şi CIA, în universităţi şi la Hollywood şi în general în spaţiul cultural, în corporaţii, Big Tech şi mass media. Din acest punct de vedere perioada aceasta din spaţiul occidental seamănă mai degrabă cu cea a perioadei comuniste timpurii de la noi, din anii ’50. Ulterior, degradarea economică, la care se va ajunge inevitabil dacă se merge în continuare pe acest curs anti-capitalist, în care criteriile bazate pe competenţă sunt înlocuite de unele pur-ideologice, a discreditat complet tot acest discurs.

Foto. Alexandru Lăzescu