April 17, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Pot degenera conflictele actuale într-un război mondial?

9 min read

Pot degenera conflictele actuale într-un război mondial?

Autor: Alexandru Lăzescu

 

Războaiele mondiale au avut ca punct inițial conflicte regionale, cum sunt cele din Ucraina și din Gaza, care s-au extins apoi la nivel global.

„Teama lui Biden față de Putin și atitudinea împăciuitoare față de Iran fac ca un al treilea război mondial să fie mai probabil, nu mai puțin probabil”, avertizează istoricul Niall Ferguson. „Avem poate 12 luni la dispoziție pentru a înțelege marea lecție a istoriei: Dacă nu vă pregătiți pentru război, nu veți avea pace.” Recent și secretarul britanic al Apărării, Grant Shapps, spunea că lumea a trecut din stadiu postbelic în cel pre-belic, în care o axă de „state autocrate beligerante”, Rusia, China, Coreea de Nord și Iranul, reprezintă o amenințare gravă pentru lumea occidentală. Sunt doar câteva dintre numeroasele declarații similare din ultima vreme. Inclusiv cea a lui Donald Trump care a spus și el că „suntem în pragul unui al treilea Război Mondial, dacă nu știați”, situație de care îl face responsabil pe Joe Biden.

Sigur, e retorică tipic electorală, Trump vrea să spună că dacă ar fi fost el la Casa Albă lucrurile ar sta altfel astăzi. Ceea ce e discutabil. Mutațiile geopolitice și pregătirile pentru demantelarea actualei ordini internaționale au început cel puțin cu două decenii în urmă. Un fost consilier al lui Putin, Andrei Ilarionov, devenit între timp un opozant al acestuia, dezvăluia în 2015, că încă din 2005 Vladimir Putin se decisese, pe care în fapt a și anunțat-o în 2007 la Conferința pentru Securitate de la Munchen, ca Rusia să-și ia revanșa după „înfrângerea” suferită la încheierea Războiului Rece. Doar aroganța mioapă a liderilor occidentali, credința lor naivă că odată cu încheierea primului Război Rece am intrat în post-istorie și că restul lumii va îmbrățișa inevitabil valorile occidentale, i-a făcut să ignore lecțiile perene ale istoriei.

Trump ar putea avea totuși dreptate în privința manierei în care Washington-ul ar trebui să reacționeze în confruntarea cu axa puterilor revizioniste. Deciziile catastrofale luate în timpul administrațiilor Obama și Biden, precum cele privitoare la Siria, Iran și retragerea dezastruoasă din Afganistan, au agravat și grăbit lucrurile. Și e o întrebare legitimă dacă în absența tuturor acestor pași greșiți, Vladimir Putin ar mai fi ordonat invazia pe scară largă din Ucraina.

Iar dacă ne uităm chiar la ceea ce se întâmplă în acest moment în Orientul Mijlociu, prin ruperea acordului cu Teheranul negociat în timpul mandatului lui Obama, prin eliminarea lui Soleimani care a fost urmată de o reacție palidă a Iranului, prin menținerea sancțiunilor financiare și presiunilor politice la adresa acestuia, abordarea lui Trump s-a dovedit, dacă ne uităm la rezultate, mai de succes decât cea a lui Biden. Deblocarea fondurilor din Qatar și Coreea de Sud nu a micșorat nicidecum apetitul regimului de la Teheran de a destabiliza prin grupările proxy teroriste pe care le finanțează și prin care controlează întreaga regiune. O dovadă este masacrul terorist din 7 octombrie. Influența regională a Iranului a crescut, iar retorica agresivă la adresa „Marelui Satan” e la cote maxime.

Amiralul John Kirby, responsabil pentru comunicare strategică în cadrul Consiliului Național de Securitate, a declarat în mod explicit că Statele Unite nu doresc un război cu Iranul. Numai că Iranul, care controlează Irakul, Siria și Libanul, este de ani de zile în război cu Statele Unite și își folosește grupările proxy pentru a ataca bazele americane din regiune și e greu de crezut că astfel de declarații l-ar face să-și schimbe atitudinea.

Problema de fond este că în continuare viziunea geopolitică dominantă la Washington rămâne prizonieră unor abordări în dezacord complet cu realitățile de pe teren, care s-au schimbat dramatic mai ales în ultimul deceniu. Nu și din punctul de vedere al lui Fareed Zakaria. „Cu toate dificultățile sale interne, Statele Unite rămân, mai presus de toate, unicul stat capabil și poziționat pentru a juca un rol central în susținerea acestui sistem internațional”, scrie el în Foreign Affairs. „Atâta timp cât America nu-și pierde încrederea în propriul proiect, actuala ordine internațională poate prospera în următoarele decenii.” Între argumentele sale sunt PIB-ul Americii, încă cel mai mare din lume, și cele 11 portavioane ale sale. Numai că asta înseamnă să ignori repoziționările substanțiale de pe glob, coagularea unui BRICS, extins începând din acest an, nu doar cu Iranul și Etiopia, ci și cu țări ca Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul, în teorie aliați tradiționali ai Americii, ca o contrapondere explicită la Occident, ostilitatea în creștere în cea mai mare parte din ceea ce numim Sudul Global, și mai ales dimensiunea faliei politice interne.

Legat de problemele de percepție ale Americii în spațiul extra-occidental, care a refuzat aproape in corpore să critice agresiunea Rusiei în Ucrainei și critică virulent sprijinul pentru Israel în războiul din Gaza, Fareed Zakaria crede că un factor important ar fi ipocrizia Washington-ului citând „lipsa de respect a președintelui precedent pentru normele democratice” care i-ar fi inspirat pe fostul partid conservator de guvernământ din Polonia și fostul președinte brazilian Jair Bolsanaro să procedeze la fel.

Sunt însă afirmații cu slabă acoperire în practică, dacă ne raportăm la competiția geopolitică devenită tot mai intensă. În Sudul Global, nu angoasele privind democrația primează, ci mai degrabă resentimentele anti-occidentale și iritarea față de presiunile făcute asupra lor pentru adoptarea valorilor occidentale. De pildă, faptul că Joe Biden a salutat cu satisfacție victoria lui Lula da Silva asupra lui Bolsanaro, doar pentru că acesta din urmă avea relații cordiale cu Trump, nu i-a folosit în nici un fel Americii. Imediat după ce a fost primit la Casa Albă, Lula s-a dus în vizită la Beijing, unde a spus că nu va primi indicații de la Washington ce să facă în ceea ce privește China. „Nimeni nu poate împiedica Brazilia să continue să-și dezvolte relația cu China”, a declarat el. De altfel, China și-a sporit legăturile comerciale în regiune, de la 2% din exporturile braziliene la 32% în ultimii 20 de ani.

În timp ce toată lumea se dă de ceasul morții, inclusiv la noi, în legătură cu riscurile legate de o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă, actuala administrație ia decizii care afectează securitatea energetică a Europei pe care americanii au îndemnat-o să renunțe la gazele rusești în favoarea livrărilor de gaze lichefiate din Statele Unite. Pe 26 ianuarie, administrația Biden a anunțat „o pauză temporară” în ceea ce privește exporturile de gaz natural lichefiat (LNG) către terțe piețe. „«Pauza» pe care a luat-o administrația Biden cu privire la permisele de export pentru gaze lichefiate ar putea fi cel mai distructiv act climatic al său, care dăunează economiei naționale și influenței SUA în străinătate”, scrie Wall Street Journal. Motivația oficială pleacă de la premisa că „criza climatică constituie amenințarea existențială a timpului nostru” spunând că astfel Casa Albă răspunde apelurilor tinerilor și a celor care militează împotriva combustibililor fosili, transmise consilierilor lui Biden care s-ar fi întâlnit cu un „influencer” TikTok pentru climă. Iată cum au ajuns TikTok-erii să dicteze politica americană, observă ironic cotidianul american.

Previzibil, decizia în cauză a stârnit imediat reacții favorabile la Moscova. Trei sunt motivele pentru care Rusia este încântată de decizia administrației Biden: Rusia are posibilitatea să își crească propriile exporturi de LNG la nivel global, se bucură să vadă o ruptură între Uniunea Europeană și Statele Unite și escaladarea diviziunilor interne din Statele Unite, pentru că este în principal afectat financiar statul Texas, guvernat de republicani, cu care administrația Biden este în conflict în chestiunea traficului de sute de mii de migranți care intră ilegal lunar pe la granița cu Mexicul. „Decizia lui Biden pare să fi motivat forțele pro-ruse din mediile politice din UE să critice dependența europenilor de livrările de gaze lichefiate din America și să sugereze reluarea relațiilor cu Rusia”, conform Eurasia Daily Monitor, care precizează că oficialii ruși ar fi transmis deja disponibilitatea Moscovei de a negocia cu Bruxelles-ul restabilirea rutelor comerciale de furnizare a gazelor naturale.

„Geopolitica este eternă”, scria Nadia Schadlow, care a ocupat la Casa Albă poziția de adjunct al Consilierului pentru Securitate Națională, într-un articol din Foreign Affairs, „Sfârșitul iluziilor americane”. Adăugând că, deși de la sfârșitul Războiului Rece a fost întreținut un set de iluzii despre ordinea mondială în care lumea era văzută așa cum și-ar fi dorit idealiștii să fie, nu cum era cu adevărat, competiția geopolitică a fost și va rămâne o constantă în istoria omenirii.

În 2007, istoricul Azar Gat contesta ideea că triumful democrației ar fi inevitabil spunând că regimurile autoritare capitaliste, precum China și Rusia, prin resursele enorme de care dispun, ar putea reprezenta o alternativă posibilă la democrația liberală occidentală. Atunci mulți trimiteau în derizoriu această teorie a „mitului renașterii autocratice”. Iată că evoluțiile actuale tind să-i dea dreptate lui Azar Gat.

Nu există nici o îndoială că în plan geopolitic ne aflăm într-un context extrem de periculos. Dar cât de grave sunt lucrurile? „Nu este nerezonabil să ne îngrijorăm cu privire la cel de-al treilea război mondial”, crede Niall Ferguson. „La urma urmei, războaiele mondiale sunt de fapt doar aglomerări de conflicte regionale: inițial ambițiile Germaniei în Europa au fost doar superficial legate de cele ale Italiei în Mediterană și în Africa și cele ale Japoniei în Asia.” Adăugând, apropo de avertismentul lui Azar Gat, că o Axă mai bine organizată ar fi putut câștiga cel de-al Doilea Război Mondial, dacă Japonia ar fi atacat Uniunea Sovietică în decembrie 1941, în loc de Statele Unite și imperiile europene din Asia.

Într-un fel, astăzi Rusia, China, Iranul și Coreea de Nord acționează mai concertat decât au făcut-o atunci puterile Axei. E o dovadă chiar faptul că Vladimir Putin a spus după atacul Hamas din 7 octombrie că războiul din Ucraina și cel din Gaza trebuie văzute în corelație, fac parte dintr-o singură luptă mai mare, care „va decide soarta Rusiei și a întregii lumi”.

Într-o amplă analiză din Foreign Affairs, și Hal Brands scrie că actualele conflicte regionale se aseamănă cu cele care au dus la cel de-al Doilea Război Mondial. „Fiecare a implicat un pas către dominație într-o regiune semnificativă la nivel global. Fiecare a contribuit la ceea ce președintele SUA Franklin Roosevelt, în 1937, a numit o epidemie de agresiuni care se răspândesc apoi la nivel mondial. Nu a fost un mega-conflict integrat de la început.”

Scena geopolitică internațională s-a degradat extrem de rapid în ultimii doi-trei ani. La începutul mandatului lui Joe Biden, Statele Unite sperau că pot stabili o relație „stabilă și previzibilă” cu Rusia și că pot relua negocierile pentru acordul cu Iranul. Cu o săptamână înainte de 7 octombrie, oficialii americani considerau că Orientul Mijlociu este mai liniștit ca oricând în acest secol. Însă, scrie Hal Brands, „marile catastrofe par adesea de neconceput până când se întâmplă”. „Pe măsură ce mediul strategic se deteriorează, este timpul să recunoaștem cât de eminamente imaginabil a devenit conflictul global.”

Foto. Alexandru Lăzescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.