Anca Sîrghie – Dialog epistolar cu Nae Antonescu

Anca Sîrghie – Dialog epistolar cu Nae Antonescu

Autor: Ilie Rad

Cunoscută nu doar în mediile culturale şi literare din ţară, ci şi în cele din diaspora românească (unde a ţinut numeroase conferinţe şi şi-a lansat mai multe cărţi, din cele peste 30 pe care le-a publicat), doamna Anca Sîrghie ne propune, iată, un nou volum, Dialog epistolar cu Nae Antonescu. (Cu o prefaţă – De la Radu Stanca la Constantin Noica – semnată de profesorul universitar dr. Florian Roatiş (Editura Techno Media, Sibiu, 2023).

Pentru cei care ar fi curioşi să afle cum s-a născut acest dialog epistolar între autoarea trăitoare la Sibiu şi cunoscutul critic şi istoric literar din Terebeşti, din nordul ţării, vom spune că dialogul a debutat sub semnul lui Radu Stanca, personalitate emblematică a Sibiului, pentru cel puţin două decenii (1941-1961), autor despre care doamna Anca Sîrghie a scris o teză de doctorat (coordonată de dascălul nostru iubit, Gavril Scridon, care mi-a girat şi mie teza), consacrându-i apoi acestuia mai multe cărţi. Vreau să spun, de la bun început, că dialogul epistolar nu s-a cantonat doar în jurul vieţii şi operei lui Radu Stanca, fiindcă cei doi interlocutori îşi extind observaţiile în diferite zone culturale şi literare, ceea ce constituie un alt avantaj al cărţii. Dialogul a început în 1976 şi s-a încheiat în 1990.

Lucrarea de faţă a ţintit să atingă situaţia ideală într-un dialog epistolar (scrisoare – răspuns), ideal greu de realizat, din diferite motive subiective şi obiective. Am constatat eu însumi acest lucru, când am tipărit volumul de corespondenţă Zaciu-Şchiau. În cazul de faţă, avem ocazia de a citi 104 scrisori ale lui Nae Antonescu şi doar 42 ale preopinentei sale.

Ocupându-se, aşadar, temeinic de Radu Stanca, doamna Anca Sîrghie a întâmpinat nenumărate dificultăţi de documentare, unele publicaţii ale epocii fiind incomplete, inexistente sau interzise de la utilizare, de către cenzura comunistă. În acest context, tânăra doctorandă s-a adresat unui reputat specialist în istoria presei interbelice, Nae Antonescu. (Şi eu am procedat la fel când am început redactarea tezei mele de doctorat despre Aron Pumnul, scriindu-i o scrisoare profesorului Ion Buzaşi, de la Blaj, despre care ştiam că deţine toate informaţiile legate de subiectul care mă interesa.) Iar solicitarea tinerei doctorande nu a rămas fără răspuns, Nae Antonescu oferindu-i toate informaţiile necesare.

Dar dincolo de problematica literară, scrisorile celor doi parteneri de dialog sunt pline de alte referinţe culturale, sociale, economice chiar, tipice pentru spiritul epocii în care au fost scrise epistolele. Aflam date despre nivelul învăţământului românesc, despre instituţia doctoratului. Transpar din scrisori şi unele neîmpliniri ale celor doi (nerealizarea de căte doamna Anca Sîrghie a unui proiectat interviu cu Marin Preda, din cauza stării bahice în care se afla prozatorul, ori nepublicarea unor recenzii ale lui Nae Antonescu, din cauza spiritului critic al acestora, care nu convenea unor redacţii).

Un capitol facsinant îl constituie în scrisori referinţele la Constantin Noica, un prieten al celor doi epistolieri, mai ales al doamnei Anca Sîrghie, pe care filosoful din Păltiniş o vizita la şcoală sau acasă. Aflăm detalii necunoscute despre dialogurile lui Andrei Marga şi Eugen Simion cu Noica. Efectiv tulburătoare este ampla scrisoare în care doamna Anca Sîrghie descrie ultima zi din viaţa lui Noica, petrecută la un spital din Sibiu (filosoful a refuzat să se interneze la un spital din Bucureşti).

E interesant apoi că, având în vedere regimul comunist în care au fost scrise majoritatea scrisorilor, autorii bănuiau că acestea ar putea fi interceptate de Securitate şi erau vigilenţi în acest sens („Dar despre aceste lucruri poate vom avea ocazia să vorbim, şi nu să ne scriem, din motive lesne de înţeles”, afirmă Nae Antonescu la un moment dat, la p. 111).

Lectura cărţii este una extrem de profitabilă sub raport intelectual. Nu ştiam, de pildă, de o afirmaţie a lui Emil Cioran, care spunea: „Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondenţa sa decât în opera sa”. Dacă ştiam aceste cuvinte, le puneam ca motto la recenta mea carte de scrisori ale lui Lucian Blaga către Elena Daniello.

O felicit sincer pe doamna Anca Sîrghie, în primul rând pentru că a avut privilegiul să corespondeze cu Nae Antonescu (autor căruia şi eu îi port o mare stimă şi recunoştinţă, pentru că, la Carei, în 1998, mi-a prezentat în faţa publicului prima mea carte, Peregrin prin Europam, 1999). În al doilea rând, o felicit pentru că a avut inspiraţia să publice acest dialog epistolar, care se va bucura, nu mă îndoiesc, de aprecieri din partea publicului şi a criticii de specialitate.

Pentru că sunt convins că va urma şi ediţia a II-a, aş vrea să îi fac editorului cărții propunerea ca numele prefaţatorului  să fie scris pe pagina de titlu (în cazul de faţă, distinsul universitar Florian Roatiş).

Foto. Ilie Rad