Curentul International

Curentul International Magazine

„Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, prima traducere în India, din limba română, a unei opere literare românești

6 min read

Lansare de carte

„Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, prima traducere în India, din limba română, a unei opere literare românești

Autor: dr. Magdalena Albu (Bucureşti)

 

Două semnături celebre, așezate pe aceeași carte: cea a dramaturgului român Mihail Sebastian și cea a eminoscologului indian Amita Bhose… Sfârșitul lunii mai a anului 2022 a adus un eveniment unic în perimetrul editorial românesc. Practic, pe 26 mai, s-a concretizat un act de cultură, care va rămâne, definitiv, înscris în istoria literaturii române și indiene. La sediul Ambasadei Indiei din București, în prezența și cu intervenția Excelenței Sale, Dl ambasador Rahul Shrivastava, a Dnei Carmen Mușat-Coman, directoarea Editurii ”Cununi de stele”, precum și a altor oaspeți importanți, care au participat la evenimentul din Bulevardul Aviatorilor – scriitoarea Catia Maxim, scriitoarea Cleoptra Lorințiu, directoarea ICR Tel Aviv ș.a. -, s-a lansat ediția bilingvă română-bengali a cărții dramaturgului Mihail Sebastian – „Steaua fără nume”, în tălmăcirea Amitei Bhose, prima traducătoare a poetului Mihai Eminescu din spațiul asiatic.

Volumul lui Sebastian (Iosif M. Hechter, născut la Brăila, în anul 1907, și decedat, în București, pe 29 mai 1945) reprezintă cea de-a patruzecea carte tipărită purtând semnătura eminoscologului și omului de cultură Amita Bhose (Calcutta, 1933 – București, 1992), prima traducere pe tărâm indian, în anul 1965, de către Jatiya Sahitya Parisad, la Calcutta, a unei opere literare românești, din limba română în bengali, precum și cea de-a treia creație literară tradusă în India, primele două fiind tălmăcite direct din engleză – este vorba despre „Ziariștii” lui Al. Mirodan, în 1962, și „Ultima oră” a aceluiași îndrăgit dramaturg român, Mihail Sebastian. Piesa „Steaua fără nume” a fost montată de Asociația Dramaturgilor, în același an, 1965, pe scenele de teatru ale Calcuttei, și radiodifuzată, ulterior, în 1967. Succesul a fost imens în India pentru piesele lui Sebastian, pentru că, „din întreaga dramaturgie străină față de care publicul bengalez manifestă o mare receptivitate, teatrul românesc este cel mai mult reprezentat”, menționa traducătoarea Amita Bhose. Postmortem, de exemplu, pentru capodopera literaturii memorialistice interbelice – „Jurnalul” -, care cuprinde perioada 1935-1944, lui Mihail Sebastian, numit, la începutul anului 1945, consilier la Ministerul Afacerilor Externe, i s-a decernat, Premiul de carte „Geschwister Scholl”, pe anul 2006, la München, în Germania, premiu care a fost ridicat de nepoatele dramaturgului, Dominique și Michelle Hechter.

Apropierea traducătoarei din Calcutta față de teatrul românului Mihail Sebastian se regăsește, ca o declarație de dragoste semnată pentru veșnicie, în mărturisirea următoare: „Seară de iarnă la București. Îl citeam pe Sebastian și, desprinzându-mi din când în când privirea din filele cărții, priveam cerul ascuns sub o manta plumburie. Milioane de fulgi pluteau în nesfârșite șuvoaie de argint, Nu se vedeau nici Ursa Mare, nici Vega, dar știam că străluceau la fel ca totdeauna pe cerul clar, albastru al Calcuttei. Câte nopți mi-am petrecut privind Ursa Mare!” Astfel, nota Amita Bhose (sub semnătura Amita Ray), în grupajul „Literatura română văzută de traducători străini”, la pp. 133-135, din numărul 2/1972 al Revistei de literatură universală a Uniunii Scriitorilor din România – „Secolul 20” -, referitor la capodopera lui Mihail Sebastian, „Steaua fără nume”, una dintre cele mai frumoase piese ale dramaturgiei românești, cu o acțiune ”de o simplitate și puritate clasică” (Mircea Tomuș), ea, dramaturgia, fiind, de fapt, genul literar situat cel mai aproape de sufletul împătimitei de cultura română și de Eminescu filoloage din Bengalul de Vest. Bhose, care avea să devină, peste ani, profesoară de bengali, sanscrită, civilizație și estetică indiană la Universitatea București, realiza traducerile pieselor de teatru ale lui Mihail Sebastian, la doar șase ani după ce învățase limba lui Eminescu în Capitala României și-i descoperise marelui poet Țara, dramaturgul nostru însemnând pentru ea „un scriitor de farmec universal”.

Eminoscologul Amita Bhose (”Didi”), fiica sublimă a Indiei, prima traducătoare din bengali în română a marelui poet Rabindranath Tagore, dar și prima traducătoare din română în bengali, și-a părăsit, după cum se cunoaște, pentru totdeauna, patria natală din dragostea nețărmurită pentru Eminescu și pentru România. Doctorandă a marii profesoare de literatură universală – acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga -, Amita Bhose a dăruit totul țării noastre, dar, la fel ca și soprana Hariclea Darclée, parașutista-aviatoare Smaranda Brăescu ori atâtea alte personalități marcante românești, a împărtășit un final tragic al destinului său, completamente nemeritat, supusă fiind unui lung șir de umilințe, amenințări și nedreptăți, care au culminat cu desființarea, în mod voit, a postului de lector de la cursul pe care îl preda, cu deosebit succes, la Universitatea București. Dragostea, însă, pentru India, pe care a insuflat-o, cu ani în urmă, foștilor ei studenți, trăiește și azi, prin tot ceea ce aceștia construiesc, cu eforturi imense, în memoria sa.

„Sunt seri când tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, într-un univers absurd, în care numai noi, în marea noastră singurătate, ne zbatem pe o planetă de provincie, ca într-un târg în care nu curge apă, nu arde lumina  și unde nu opresc trenurile rapide… Dar sunt seri când tot cerul foșnește de viață… când pe ultima stea, dacă asculți bine, auzi cum freamătă păduri și oceane – fantastice păduri și fantasctice oceane – seri în care tot cerul e plin de semne și de chemări, ca și cum de pe o planetă pe alta, de pe o stea pe alta, ființe, care nu s-au văzut niciodată, se caută, se presimt, se cheamă…”, rostea, prin glasul profesorului Miroiu, Mihail Sebastian, în comedia sa în trei acte, scrisă în 1938 – „Steaua fără nume”. Ursa Mare, profesorul Miroiu, Mona, Udrea, Dra Cucu au sălășluit dintotdeauna în noi, „căutătorii de stele” (Carmen Mușat-Coman), iar Mihail Sebastian și Amita Bhose i-au scos la lumină, literaturizându-i și determinându-ne, astfel, să ni-i apropriem, în mod definitiv, tot așa precum „stelele nu se abat niciodată din drumul lor”… Prin traducerea din limba română în bengali a piesei lui Sebastian, pe care a întreprins-o Amita Bhose, în 1965, „Steaua fără nume” a căpătat, de data aceasta, în spațiul cultural indian, un nume concret: „Nam na jana tara”.

Reeditarea ediției bilingve română-bengali a volumului „Steaua fără nume” a apărut, la Editura „Cununi de stele” din București, cu sprijinul financiar al Ambasadei Indiei la București, Excelența sa, Dl ambasador Rahul Shrivastava, scriind, astfel, o nouă filă importantă în cadrul relațiilor culturale bilaterale dintre România și Țara lui Rabindranath Tagore, a Amitei Bhose, a lui Jawaharlal Nehru, a Indirei Gandhi. Astfel, în cadrul evenimentului de la ambasadă, România s-a întâlnit din nou cu sora sa, India, întru aceeași prietenie unică și de nedespărțit vreodată, prin semnăturile celebre ale dramaturgului Mihail Sebastian și eminoscologului Amita Bhose. A câta declarație de dragoste, oare, a Amitei Bhose pe ntru România și cultura sa națională?!…

„Didi a fost o vizionară care a perceput idealul depărtat – puntea culturală indo-română”, scrie editoarea Carmen Mușat-Coman, fostă studentă și colaboratoare a profesoarei din Calcutta, la Universitatea București. Amita Bhose a iubit România „poate mai mult decât mulți dintre români și a slujit-o cu inteligența și condeiul ei.” Este cea mai frumoasă mărturisire, pe care acad. prof. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, îndrumătoarea de doctorat a indiencei din „orașul palatelor” – Calcutta -, o formula în anul 2001, la adresa celebrei traducătoare. De la „Influența indiană asupra gândirii eminesciene” la creațiile literare ale lui Mihail Sebastian, I. L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu ori Marin Sorescu, Amita Bhose (exegetul care a făcut parte din colectivul redacțional al Operelor complete ale lui Eminescu, ediția Perpessicius) a construit cel mai frumos templu culturilor indiană și română, dar și culturii universale, în genere. Memoria sa, a celei care a integrat poezia eminesciană în vastul perimetru al spiritualității asiatice, va depăși bariera timpurilor și va trăi, atât cât va exista această umanitate, prin operele scrise și traduse, de-a lungul timpului, de ea.

(29 mai 2022, București)

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.