Curentul International

Curentul International Magazine

Cum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (I)

6 min read

Cum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (I)

Autor: Alexandru Lăzescu (Iaşi)

 

Într-un fel chiar şi Eurovisionul a arătat de ce mulţi europeni, mai ales cei din grupul nordic şi de pe flancul estic, nu au deloc încredere că o Europă suverană sub comandă franco-germană, decuplată de „anglo-saxoni”, le-ar putea asigura securitatea.

Nimeni nu ia în serios ideea că Eurovisionul ar fi doar o competiţie despre muzică. Politica, simpatiile, resentimentele sunt la fel, dacă nu chiar mai importante. Ţările din grupul nordic se sprijină în mod tradiţional reciproc, la fel şi cele care au făcut parte din fosta Iugoslavie, la fel Republica Moldova şi România. Aşa că nu a fost nicidecum o surpriză că anul acesta a câştigat Ucraina sau că hackeri ruşi (Rusia nu a fost acceptată în concurs) au încercat să atace website-ul competiţiei care anul acesta s-a desfăşurat la Torino. Deşi se afla abia pe locul patru după votul juriului, câştigat de britanici, Kalush Orchestra, care a reprezentat Ucraina, a trecut pe primul loc după un vot masiv al publicului. Cu Sam Ryder, din Marea Britanie, care a primit maximum de puncte, 12, de la ucraineni, pe poziţia secundă. „Având în vedere relaţia dificilă a Marii Britanii cu Europa şi eşecurile noastre de la Eurovision din ultimele două decenii, obţinerea locului doi în competiţie cu o cauză politică larg susţinută poate fi considerată un adevărat triumf”, nota cotidianul Telegraph. Interesant de semnalat e şi faptul că mulţi consideră că votul pentru Sam Ryder, a cărui piesă a fost apreciată din punct de vedere muzical, s-a datorat şi faptului că Marea Britanie a fost singura putere europeană care, alături de Statele Unite, a sprijinit semnificativ Kievul în bătălia împotriva Rusiei. Spre deosebire de Franţa şi Germania. Cineva observa într-un comentariu că în parte locul doi de la Eurovision i se datorează şi lui Boris Johnson. Un bun indiciu asupra percepţiilor dominante mai ales printre ţările din Europa de Est şi din zona scandinavă a Uniunii Europene şi o explicaţie pentru una dintre raţiunile importante care le-au determinat să rejecteze propunerile de modificare a Tratatului Uniunii Europene făcute cu doar câteva zile înainte la Strasbourg.

Pe 9 mai, de „Ziua Europei”, în cursul reuniunii finale a „Conferinţei pentru viitorul Europei” din Parlamentul European, Emmanuel Macron a cerut o astfel de revizuire majoră a Tratatului în scopul „construirii unei Europe suverane, unite, democratice şi ambiţioase”. Conferinţa pentru viitorul Europei este o iniţiativă a proaspăt realesului preşedinte al Franţei, lansată în 2019 de Dacian Cioloş, preşedinte al grupului său politic din Parlamentul European, Renew Europe. Concluziile acesteia sunt sintetizate într-un raport care cuprinde 49 de propuneri şi 320 de măsuri de care instituţiile UE ar trebui să ţină cont în diferite domenii, de la nelipsita trimitere la schimbările climatice, la politica externă, valorile şi drepturile, statul de drept, securitatea, transformarea digitală şi politica internă a UE. În timp ce o bună parte dintre acestea pot fi implementate în cadrul actual, în cazul altora, de pildă politica externă şi securitatea, acest lucru nu ar fi posibil din cauza opoziţiei unor state membre. De unde şi ideea de a se renunţa la principiul unanimităţii în cazul unor chestiuni majore. Numai că, după discursul lui Macron din Parlamentul European, 13 ţări membre, între care şi România, alături de Polonia, Bulgaria, Danemarca, Suedia şi Finlanda, au reacţionat imediat respingând iniţiativa pe care o consideră „inoportună şi prematură”. Iar lista trebuie completată cu cel puţin alte două ţări, Ungaria şi Olanda.

La Bucureşti, USR a intrat la fel de repede în trepidaţie cerând preşedintelui Klaus Iohannis şi Guvernului Ciucă „să explice de urgenţă” motivele pentru care România s-a alăturat scrisorii statelor membre care se opun reformei Uniunii Europene şi resping concluziile Conferinţei pentru viitorul Europei. „Iohannis şi guvernul său sunt fără imaginaţie, fără voinţă politică şi le lipseşte orice dorinţă de reformă reală, fie că e vorba de România sau de UE. Opoziţia statului român la reformele necesare în UE arată şi o lipsă de curaj şi asumare în politica europeană şi extragerea sa din participarea la reforma Uniunii cu instituţii şi proceduri adaptate la noile realităţi”, se spune în comunicatul USR. Guvernul fiind acuzat că în acest fel arată că nu vrea, de exemplu, să avem standarde minime de calitate în materie de sănătate similare cu cele din Vestul Europei.

Poziţia USR nu este surprinzătoare. Iar acuzele sunt în bună măsură demagogice. E greu să crezi că problema de fond în cazul ţărilor care au respins propunerea lui Macron ar fi cea a standardelor minimale în sănătate, chestiune care de fapt nu are nici o legătură cu demersul de modificare a Tratatului UE. Nemaivorbind de faptul că Suedia, Danemarca sau Finlanda se numără cu siguranţă printre statele cele mai performante în acest domeniu. Poate că mulţi userişti visează la o Europa federală, fără să vadă, din naivitate, şi faţa cealaltă, deloc apetisantă, a chestiunii: interesele din spatele propunerii venite de la Paris. Însă, mai probabil, reacţia USR nu face decât să confirme faptul că în esenţă formaţiunea reprezintă interesele franceze la Bucureşti. Era greu de presupus că partidul al cărui reprezentant, Dacian Cioloş, este liderul grupului politic al lui Macron din Parlamentul European, va proceda altfel.

De-a lungul a trei decenii, Tratatul fondator al Uniunii Europene semnat la Maastricht în 1992, a fost amendat în câteva rânduri. Cel mai semnificativ la Lisabona, în 2009, când, după eşecul demersurilor pentru semnarea unui Tratat Constituţional, au fost introduse, mulţi acuză „pe sub masă”, multe dintre prevederile acestuia ca parte a unui parcurs către o „Europă federală” în care conceptul de uniune a unor state suverane, care a stat iniţial la baza UE, s-ar dilua sever. Principalele beneficiare ale acestui obiectiv, responsabil în bună măsură pentru Brexit, ar fi Germania şi Franţa. Care prin influenţa lor asupra structurilor UE ar avea cuvântul hotărâtor în interiorul UE, cu o opoziţie practic anihilată. Uniunea Europeană ar deveni în aceste condiţii, se tem mulţi, un fel de Imperiu de facto Franco-German, cu un executiv la Bruxelles pe care acestea îl domină şi acum categoric, şi cu guvernele din restul ţărilor retrogradate pe post de ceva asemănător Consiliilor Judeţene de la noi. Alegerile naţionale devenind astfel relativ puţin relevante. Şi oricât de antipatici şi decredibilizaţi ar fi prin unele ţări politicienii locali, aşa cum e şi în România, e totuşi de preferat să poţi să decizi în ţară cine ia deciziile importante pentru tine.

În afară de asta, un astfel de transfer masiv de drepturi de decizie de la guvernele naţionale la Bruxelles ar mai avea şi un alt efect nociv. Enorma birocraţie europeană s-a dovedit incapabilă să facă UE mai competitivă în plan economic şi tehnologic pe plan global. În ciuda marilor strategii şi a declaraţiilor pompoase, parte a unei campaniei de PR, domeniu în care Uniunea excelează, care susţin contrariul, realitatea este că UE pe ansamblu a pierdut teren considerabil din acest punct de vedere şi faţă de America, şi faţă de China. Or, extinderea politicilor integratoare promovate până acum la Bruxelles, adesea tributare unor imperative ideologice mai degrabă decât unor considerente pragmatice, nu ar face decât să afecteze şi mai mult competitivitatea Uniunii.

Foto. Alexandru Lăzescu 

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.