Curentul International

Curentul International Magazine

America se confruntă cu complicate opţiuni strategice

8 min read

America se confruntă cu complicate opţiuni strategice

Autor: Alexandru Lăzescu (Iaşi)

 

Cei care îşi imaginează că Războiul Rece poate fi evitat nu realizează amploarea turbulenţelor geopolitice cu care ne confruntămşi faptul că acesta este deja în curs.

„Războiul Rece nu s-a încheiat de fapt niciodată”, scrie în Foreign Affairs istoricul Stephen Kotkin, de la Universitatea Princeton, un remarcabil biograf al lui Stalin. Iar cei care susţin acest lucru „reduc conflictul la perioada existenţei Uniunii Sovietice”. În opinia sa această convingere greşită a dus la o serie de decizii fatidice ale Washingtonului în cele trei decenii scurse de la acel moment. În opinia sa, plecând de la premisa că bătălia ideologică a fost tranşată definitiv în favoarea Vestului, majoritatea celor din establishment-ul de politică externă american au renunţat să mai vadă în America piatra de temelie a Occidentului, în accepţiunea sa largă, ţări, reguli, valori, instituţii, îmbrăţişând viziunea unei „ordini internaţionale liberale” sub bagheta Statelor Unite care ar putea integra teoretic întreaga lume – inclusiv societăţile care nu împărtăşesc instituţiile şi valorile occidentale. Or, să crezi că vechi civilizaţii precum China, Iranul sau Rusia vor accepta pasiv o astfel de „lume americană” a fost din start o eroare majoră care ignora realităţile geopolitice, crede Stephen Kotkin.

Privind la ceea ce se întâmplă astăzi, nu doar la războiul din Ucraina, ci şi la reticenţa şi chiar opoziţia unei bune părţi a spaţiului extra-occidental de a se ralia sancţiunilor impuse de către Statele Unite şi aliaţii lor Rusiei nu poţi să nu vezi validitatea punctului de vedere exprimat de profesorul Kotkin. De aceea este surprinzător să vezi cum persistă grave erori de apreciere la cei care la un moment dat au avut un impact asupra deciziilor politice luate la Washington. De pildă tot în Foreign Affairs apărea, la o lună după invazia Ucrainei, un articol (unul dintre semnatari era un fost director pentru Rusia în Consiliul pentru Securitate Naţională al Statelor Unite), în care Vestul era îndemnat să facă demersuri pentru a pune cât mai repede capăt conflictului printr-un acord negociat cu Rusia. Problema nu este atât ideea în sine, ci felul în care sunt identificate obiectivele Moscovei, care dacă analizezi documente oficiale ruseşti trimise Statelor Unite în decembrie 2021, articole de poziţie publicate de agenţia de ştiri RIA Novosti sau declaraţii ale lui Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, sunt mult mai ample decât obţinerea neutralităţii Ucrainei. La fel de greu de imaginat sunt şi condiţiile pe care Rusia le-ar putea eventual accepta printr-un astfel de acord. „Demilitarizarea Ucrainei sau integrarea ţării în sfera de influenţă a Rusiei, aşa cum cere Moscova, ar fi inacceptabilă”, scriu autorii care mai spun că Rusia ar trebui să-şi asume şi o „mare parte din costurile de reconstrucţie ale Ucrainei”. Or, e greu de imaginat că în momentul de faţă, în absenţa unui recul militar sever, Kremlinul ar putea lua în serios un astfel de acord.

La fel de problematic este şi sfatul dat într-un alt articol administraţiei Biden de a rezista tentaţiei de a iniţia un nou Război Rece. În opoziţie, de pildă, cu opinia fostului secretar al Pentagonului, Robert Gates, care crede că America „nu mai poate pretinde că focalizarea doar pe China va proteja interesele sale politice, economice şi de securitate”. Autorul crede din contra că exact asta ar trebui să facă Statele Unite, să se concentreze în materie de securitate pe Asia, iar acasă pe asigurarea prosperităţii clasei de mijloc iniţiind o retragere masivă din Europa, care ar trebui încurajată să contrabalanseze singură Rusia. Ultimul obiectiv, acela al unei Europe care să fie autonomă din punct de vedere strategic, este văzut drept o oportunitate istorică. În afară de asta America ar trebui să dea prioritate absolută chestiunii Schimbărilor Climatice care reprezintă „cea mai mare ameninţare pentru poporul american”, motiv pentru care ar trebui să coopereze cu China, cu care ar urmă să rămână angajată în plan economic.

Deşi pleacă de la o serie de observaţii corecte, în primul rând de la resursele limitate de care dispun în prezent Statele Unite în plan economic şi de la marea provocare legată de două confruntări geopolitice simultane, cu Rusia în Europa şi cu China în Asia de Sud-Est, analiza şi concluziile trase sunt tributare unui anumit mod de gândire dominant în perioada ultimelor trei decenii. Se pleacă de la premisa că lumea de astăzi este diferită totuşi de cea din secolul al 19-lea când competiţia pentru putere şi resurse era elementul dominant pe scena internaţională.

O primă observaţie e aceea că Statele Unite, Occidentul în ansamblu, nu pot decide singure dacă să intre sau nu într-un nou Război Rece. Faptul că nu eşti interesat de război nu înseamnă că războiul nu ar putea fi interesat de tine, o celebră observaţie care nu şi-a pierdut deloc actualitatea. De fapt, suntem deja de ceva vreme în condiţiile unui nou Război Rece. Sau, dacă acceptăm opinia lui Stephen Kotkin, în a celui vechi resuscitat. Războiul din Ucraina nu a făcut decât să ne facă conştienţi de asta. Prin pactul strategic semnat la Beijing, dar şi prin alte acţiuni comune din trecut, Rusia şi China au exprimat deschis dorinţa de a schimba actuala ordine mondială şi de a o înlocui cu alta care să le fie favorabilă. Intenţia e clară, unii paşi sunt de asemenea evidenţi, cum ar fi invazia Ucrainei sau intenţia declarată a Beijingului de a prelua, chiar cu forţa, controlul asupra Taiwanului.

În aceste condiţii, singurul mod în care Occidentul ar putea evita un nou Război Rece ar fi acela de a capitula în faţa pretenţiilor adversarilor. Pentru că e neclar ce s-ar putea negocia în cazul Chinei. China vrea Taiwanul, chiar dacă pentru asta va apela la forţă. Nu a lăsat loc de dubiu în această privinţă. Dacă Washingtonul acceptă asta înseamnă că America este eliminată aproape complet din spaţiul est asiatic. Nu doar în planul Securităţii, ci şi în cel economic. Toate ţările din regiune vor înţelege cine e noul „stăpân” şi, de voie de nevoie, vor accepta dominaţia Beijingului. Dar cum o astfel de mişcare tectonică are reverberaţii globale, retragerea Americii din Asia se va simţi peste tot, în Africa, America de Sud şi chiar în Europa. Influenţa americană în lume se va eroda masiv, dolarul va pierde statutul de monedă globală şi pot fi chiar şi consecinţele interne majore în Statele Unite pe fondul deteriorării situaţiei economice şi diviziunilor interne. După cum şi în Europa curentele populiste, de stânga şi de dreapta, vor fi încurajate.

Actuala bătălie geopolitică este una globală. Există consecinţe dacă decizi să neglijezi pierderea de influenţă într-o anumită regiune în baza argumentului că trebuie să te concentrezi pe alta. Un bun exemplu este Orientul Mijlociu unde erorile americane din Siria, cele legate de relaţia cu Arabia Saudită şi ţările din Golf în principal datorită obsesiei privind încheierea unui acord cu Iranul şi manierei de abordare a conflictului din Yemen, au efecte majore care nu au fost luate în calcul de către administraţia Biden. Faptul că Israelul, în teorie un aliat de prim rang al Americii, este nevoit să menţină bune relaţii cu Moscova, din cauza influenţei crescute a acesteia în Orientul Mijlociu şi în plan militar în Siria, este doar unul dintre argumente. Mai grav este faptul că, iritate de atitudinea Washingtonului, ţările din Golf  îşi consolidează relaţiile cu Rusia, subminând sancţiunile la adresa acesteia şi interesele occidentale, iar renunţarea parţială la vânzările de petrol în dolari poate accelera erodarea statutului global al monedei americane, un pilon esenţial al influenţei Statelor Unite în lume. Plecând de aici putem estima care ar putea fi reacţiile în Asia, inclusiv în India – în ciuda prezenţei acesteia în QUAD, după o eventuală preluare reuşită a controlului asupra Taiwanului de către China.

O altă viziune naivă este aceea de a nu realiza consecinţele unei retrageri americane din Europa, plecând de la ideea că o UE autonomă strategic ar putea contracara de una singură Rusia. Se pierd din vedere câteva aspecte esenţiale. Primul este masivul curent anti-american din Europa de Vest, mai ales din Franţa şi Germania. Dacă vor aprecia că nu vor mai avea nevoie de umbrela de securitate americană, în ciuda crizei provocate de războiul din Ucraina, Franţa şi Germania, care practic fac legea în UE, nu vor mai vedea nici un motiv de a rămâne alături de America în bătălia globală cu China. Angela Merkel, dar şi alţi lideri europeni proeminenţi vorbeau explicit nu cu multă vreme în urmă despre o neutralitate a Europei în acest conflict. E adevărat, asta se întâmpla înaintea invaziei ruseşti din Ucraina, dar nu ar trebui trase concluzii pripite plecând de la atitudini tributare reacţiilor emoţionale din opinia publică. Deja spaima provocată de ameninţările nucleare ale Moscovei au făcut ca în Germania retorica anti-americană să capete amploare la pachet cu rezerve în creştere privind implicarea în conflict prin sprijinirea Ucrainei.

În plus, impactul economic al războiului, cu toate consecinţele sale în plan politic şi electoral, pacifismul profund inoculat timp de decenii pe continent, ar putea deschide la un moment dat calea către o înţelegere de securitate cu Rusia, ceea ce ar crea, desigur, mari probleme ţărilor din Est. Dacă mai adăugăm şi dorinţa de a nu periclita excesiv relaţiile comerciale cu China, iată destule motive pentru o decuplare transatlantică. Una de facto, chiar dacă formal NATO ar mai putea rămâne în viaţă, deşi e greu de estimat în ce măsură va mai exista peste Ocean un interes real din acest punct de vedere. Vizita cancelarului austriac la Moscova în plin război în Ucraina, dar şi demersurile Parisului dinaintea invaziei ruseşti pentru discuţii pe marginea unui viitor aranjament de securitate pe continent împreună cu Moscova ne arată că e riscant să facem previziuni radicale luând în calcul doar situaţia de moment.

Ceea ce se întâmplă acum în Orientul Mijlociu oferă bune indicii privind felul în care ar putea evolua lucrurile în viitor. Atunci când are loc o dezagregare a ordinii mondiale existentă apar efecte peste tot în lume. În interiorul UE, Ungaria îşi joacă propriile cărţi în relaţia cu Rusia şi China şi nu este exclus să spere că ar putea fi beneficiarul unor reaşezări teritoriale în regiune în favoarea sa. Şi Serbia este în mod evident favorabilă Rusiei în ciuda demersului formal de aderare la UE. În orice caz, trebuie privite cu prudenţă aşteptările privind menţinerea unităţii Vestului pe termen lung. Sunt forţe vizibile şi altele subterane care pot duce la scenarii diferite. Lipsa structurală de leadership din America, din Occident în general, dificultăţile guvernării în actualele condiţii critice, capacitatea limitatăa democraţiilor dea lua decizii strategice, ridică destule semne de întrebare în privinţa felului în care se va tranşa această reaşezare geopolitică a lumii.

Foto. Alexandru Lăzescu

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.