Curentul International

Curentul International Magazine

Patria sufletului meu

5 min read

Patria sufletului meu

Autor: Diana Nicole Berloiu (Augsburg, Germania)

 

Patriotism nu este doar un cuvânt ce îl găsim explicat în dicționarul limbii române, este înainte de toate o trăire, o conștientizare a privilegiului de a face parte dintr-o comunitate care să te reprezinte în primul rând din punct de vedere etnic și cultural, în care să te simți protejat economico-social, reprezentat politic ș.a.m.d. A fi patriot înseamnă să îți iubești țara, graiul, plaiul, portul, obiceiurile, tradițiile, compatrioții, rădăcinile, etc., să fii mândru de istoria patriei respectând truda înaintașilor pentru a crea o țară, pentru a o păstra unită atunci când a fost în pericol fiind mult râvnită de străini pentru frumusețea și bogăția ei. Pentru independența și unitatea țării noastre numai în ultimul secol și jumătate și-au dat viața pe câmpul de luptă, în lagăre, închisori și ca victime ale altor atrocități, peste un milion de buni confrați, datorită jertfei cărora, noi, astăzi mai avem o țară. Practic, toți strămoșii noștri din negurile istoriei încoace, au simțit și și au onorat permanent fireasca datorie de-a oferi urmașilor un „ACASĂ”. Și chiar au reușit, în pofida tuturor dificultăților mult mai mari și mai dureroase decât cele cu care ne confruntăm noi astăzi. Avem și noi, așadar, o datorie sacră față de neamul nostru multimilenar, față de țară și spiritualitatea moștenită de la străbuni, responsabilitatea de a păstra și a duce mai departe tot ce reprezintă valorile noastre identitare, umane, materiale și spirituale pentru a ne bucura de ele și a le preda mai departe urmașilor noștri. „Sub lin văzduh, splendori de plai/ Cu anotimpuri blânde…/ „ACASĂ” – Gura cea de Rai, /Cum nu mai e niciunde…/ Că, practic, bunul Dumnezău/ Chiar ar putea să-ntrebe:/ „Pe lângă toate astea, zău,/ Ce, oare, vă mai treb’e…?!?/ Că v-am lăsat frumoși și drepți,/ Viteji din cale-afară,/  Să știți ce sânteți și ce-aveți/ În sfânta voastră Țară!!!” (…) Doar cei ce nu se înțeleg/ Pier sub puteri străine…/ Stați dar’ uniți ca un întreg,/ Nu vă-nvrăjbească nimeni!/ Nu vă mai plângeți de nevoi/ Și n-o mai lăsați baltă,/ Puterea mare e în voi,/ Puneți-o laolaltă!/ Căci de durerii ați plătit/ Atâta zeciuială,/ Vă-nțelepțească înmiit/ Să reclădiți o Țară,/ Să fiți în ea liberi stăpâni,/ În rânduială dreaptă,/ Prin milioane de minuni,/ De gând, cuvânt și faptă… / Fiind voi înșivă așa/ Cum Țara vreți să fie,/ Toate în BINE s-or schimba,/ Spre-a voastră bucurie!/ O scară dreaptă de valori/ Puneți-o întru toate,/ Să nu mai urce trădători/ Și dătători din coate,/ Ci doar ce-i bine și firesc/ Să poată să mai crească,/ Iar tot ce-i suflet românesc/ Deplin să izbândească,/  Având mereu conducători/ Pe cei mai buni, capabili,/ De Neam și Țară iubitori…/ Și sânteți imbatabili!!! (Forin Sava-Neamul Getic).

Pentru mine România nu este doar un stat pe glob, este ACASĂ, acel loc unde uit de timp privind cerul de un albastru uneori în nuanțe de turcoaz, alteori este roial, adânc, intens, infinit. Răsăritul soarelui, în toată spendorea lui își trimite razele galben-aurii urmând apoi triumfător un glob roșu ce se ridică maiestuos pe boltă, practic la noi și soarele răsărind în tricolor.  Sunt fascinată de măreția munților ce ne veghează neclintiți, ce par a fi înțelepții tăcuți, străjerii neobosiți de vremuri, binevoitori în adăposturi, cu izvoare limpezi și reci, apă curată cu un gust unic ce nu îl poți uita, dornici și bucuroși de îmbrățișări, însă aprigi cu cei ce nu-i respectă. Oriunde îți întorci privirea este magnific, simți până în adâncul sufletului magia locurilor, îți dorești să privești profund în stâncă, acolo unde pare să fie adunată și dosită cunoașterea ancestrală a neamului nostru, (în legende, munții sunt considerați păstrători a tot ceea ce s-a întâmplat de-a lungul existenței în acele locuri, martori vii ai istoriei). De sus, de pe crestele munților vezi cât poți cuprinde în zare, dealurile, văile, podișurile, întinderi largi de păduri, râuri îndrăznețe ce-și prăvălesc la vale șuvoaiele limpezi și răcoroase printre atâtea și atâtea măreții, unite fiind în toate, ca într-un templu, raza și stânca, apa și vegetația, aerul și sufletul omului:

Baladă din Piatra Craiului

Când mai plângi, adu-ți aminte
De cărările de munte
Și de razele ce cad,
Lunecând pe crengi de brad,
Ca apoi să strălucească-n
Ochii tăi, dulce crăiasă!

Nu-ți găsești în lume locul,
Căci în lacrimi tu porți focul
Dorului; pe-obraji izvorul
Muntelui ce-ți cântă dorul;
Iar în inima cununa
Sânzienelor și Luna.

Dulcea munților mireasă,
Munții tăi te cheamă-acasă,
Freamătă de dor copacii,
Lângă Foc te-așteaptă dacii;
Sânzienele și ele,
Împletind cununi de stele.

Leapadă a lumii haină,
Și primește-această Taină
Ca pe-o piatră nestemată
Dăruită de-al tău tată
Prin destin și prin iubire
Și a munților sfințire!

Când mai plângi, adu-ți aminte
De acele necuvinte
Ale lupilor sub lună
Și de cornul care sună
Să sădească-această țară
Și din munți să crească iară!
(Octavian Petrescu)

Foto. Diana Nicole Berloiu

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.