O olimpiadă cu accentuate „caracteristici chinezeşti”

O olimpiadă cu accentuate „caracteristici chinezeşti”

Autor: Alexandru Lăzescu

Regimul de la Beijing descrie modelul său de societate şi guvernare drept un „socialism cu caracteristici chinezeşti”; putem oare găsi indicii privind felul în care ar putea arăta o potenţială viitoare „lume chinezească” uitându-ne la maniera în care China a organizat şi controlează obsesiv actualele jocuri olimpice?

Foto: Press Pool/ GettyImages

Într-o fotografie din august 2008, îl vedem pe liderul chinez de atunci, Hu Jintao, alături de fostul preşedinte american, George W. Bush (singurul preşedinte al Statelor Unite care a participat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice în străinătate) însoţit de soţia sa, Laura Bush, în fruntea unui grup de alţi lideri mondiali în drum spre un banchet oferit de gazde în cinstea acestora. Undeva, la marginea din dreapta a fotografiei, îl zărim şi pe Vladimir Putin. În 2008, Statele Unite şi celelalte ţări occidentale au folosit prilejul Olimpiadei pentru a saluta ascensiunea impresionantă a Chinei pe scena mondială. O Chină în care vedeau un pilon solid, important, al ordinii internaţionale liberale croite de America în perioada postbelică, o ordine consolidată, se părea definitiv, la sfârşitul Războiului Rece. Nu era chiar totul roz. Existau critici la adresa Beijingului pentru represiunea din Tibet, însă, de pildă, în cazul Hong Kong-ului era respectat tratatul semnat cu Marea Britanie, intrat în vigoare la 1 iulie 1997. Iar mulţi erau încredinţaţi că tendinţa de liberalizare din China, poate chiar către democraţie, era inevitabilă.

Ei bine, actualele Jocuri Olimpice se desfăşoară sub cu totul alte auspicii. Un editorial din Wall Street Journal scoate în evidenţă măsura în care China şi lumea s-au schimbat între anul 2008, când Beijingul a găzduit Olimpiada de vară, şi cel de astăzi, 2022, când tot Beijingul este gazda ultimei Olimpiade de iarnă. Între timp, economia Chinei a crescut de trei ori, Rusia a încorporat Crimeea, iar tandemul Moscova – Beijing, secondat de Iran şi alte state revizioniste, precum Coreea de Nord, contestă deschis şi tot mai agresiv ordinea internaţională de sorginte americană. În plan economic, China este în acest moment principalul partener comercial al ţărilor din Africa şi al majorităţii celor din Asia, America de Sud sau chiar din Europa. Inclusiv în cazul unor aliaţi tradiţionali ai Americii, ca Australia sau Coreea de Sud. În cazul ultimei ţări,  schimburi comerciale cu China le-au depăşit pe cele combinate cu Statele Unite şi Japonia. Dar şi în plan ideologic. Şi Rusia, şi China contestă modelul democraţiei liberale susţinând că „modelul lor guvernare” răspunde mai bine interesului lor naţional. În plus, Beijingul a devenit mai ales în timpul pandemiei, mult mai agresiv faţă de orice poziţii exprimate de ţări, organizaţii, corporaţii sau persoane, care consideră că i-ar leza interesele. Contenciosul cu Lituania fiind cel mai recent exemplu. Imensa sa forţă economică îi oferă un instrument redutabil de presiune din acest punct de vedere.

Acest tip de comportament agresiv îl vedem şi acum la Jocurile Olimpice. Nişte Jocuri Olimpice stranii cu puţini spectatori în tribune, toţi selecţionaţi de regim, şi cu nici unii din afara ţării. Cu controale draconice în baza unui utopic demers cu obiectivul Covid-zero. O Olimpiadă desfăşurată în interiorul unei bule. E vorba de „cele mai controlate jocuri olimpice din istorie”, o descriere care pare cât se poate de potrivită. Regimul de la Beijing a extins tehnicile de supraveghere în masă utilizate curent în ţară asupra sportivilor şi vizitatorilor din afară. Oricine merge la Olimpiadă trebuie să încarce pe smartphone o aplicaţie, My2022, în teorie din raţiuni legate de pandemie, pentru a i se monitoriza „sănătatea şi deplasările”. Există însă suspiciuni destul de serioase că raţiunile reale sunt departe de a fi benigne, aşa că FBI i-a sfătuit pe americanii care vor merge în China să-şi lase acasă telefoanele mobile sau notebook-urile, să utilizeze doar dispozitive temporare pentru a evita să fie astfel monitorizaţi. Şi senatorul american Ben Sasse îi sfătuieşte pe participanţi să şteargă My2022 şi cere Apple şi Google să o scoată din magazinele lor de aplicaţii fiind încredinţat că aplicaţia nu este nimic altceva decât un instrument de spionaj utilizat de chinezi.

„Vor fi nişte Jocuri Olimpice dintr-o nouă eră”, declară pentru Wall Street Journal preşedintele unui grup din Washington, specializat în analiza de risc, „Mai triumfalist în design şi în ton. Mesajul Chinei este: suntem aici, obişnuiţi-vă cu asta”. De altfel organizatorii au ţinut să precizeze că între timp statutul şi imaginea Chinei în lume s-au schimbat semnificativ. Aşa că, deşi sloganul favorit al lui Xi Jinping face trimitere la „o comunitate mondială care să împărtăşească un viitor comun” nu e deloc greu de ghicit că China se vede, în acord cu vechiul său statut imperial de „regat de mijloc”, situat între cer şi pământ, în mijlocul unui astfel de aranjament global.

O dovadă este şi faptul că un membru al Comitetului Olimpic de Organizare al Chinei a avertizat sportivii că ar putea fi pedepsiţi pentru gesturi de natură politică sau pentru critici la adresa regimului de la Beijing, ceva ce era greu de imaginat în anul 2008 al primei olimpiade de la Beijing. Poate că asta nu este neapărat o mare surpriză, dar faptul că un avertisment similar a fost adresat de către Comitetul Internaţional Olimpic ar trebui să ridice serioase semne de întrebare. Este încă o dovadă a prăpastiei care există între discursuri precum cel ţinut de Thomas Bach, preşedintele CIO, la ceremonia oficială de deschidere a Jocurilor, cu trimiteri la principii înalte şi înfrăţirea oamenilor de pe planetă, şi realitatea de pe teren. „Jocurile care au fost concepute pentru a promova înţelegerea internaţională au devenit un exerciţiu de impunere a valorilor autoritare ale Chinei”, observă cotidianul Wall Street Journal întrebându-se cum vor reacţiona mass media occidentale, în particular televiziunea NBC care a plătit $12 miliarde pentru drepturi exclusive asupra transmisiunilor de la Jocurile Olimpice până în 2032. Va fi NBC un „vehicul de propagandă pentru modelul superior de societate şi guvernare chinezesc” ignorând „întâmplările” neplăcute legate de Hong Kong, Taiwan sau uighuri? Răspunsul este previzibil. Lămuritoare ar putea fi chiar o postare pe Twitter a unui producător MSNBC în care menţionează boicotul diplomatic american şi japonez motivat de „aşa-zisele încălcări ale drepturilor omului din China”. Problema e că o bună parte dintre canalele mediatice importante din America aparţin unor corporaţii precum Disney, Viacom, Amazon sau Bloomberg, care au interese majore în China ceea ce le face să aibă grijă să evite să irite regimul de la Beijing care a devenit tot mai agresiv şi mai intolerant faţă de punctele de vedere care nu-i convin.

Acesta este contextul în care Vladimir Putin s-a dus la Beijing folosind prilejul oferit de participarea la ceremonia de deschidere a actualei olimpiade pentru o întâlnire cu Xi Jinping, principalul său aliat în confruntarea cu Occidentul, în principal cu Statele Unite. Lăsând în urmă o Europă care se străduieşte să înţeleagă cum se va finaliza criza ucraineană. Vladimir Putin a fost cu siguranţă cea mai reprezentativă figură politică care a venit să asiste la ceremonia de deschidere a Olimpiadei, pe fondul unui extins boicot diplomatic occidental. Însă mai trebuie totuşi menţionată şi alte prezenţe semnificative, cea a prinţului de coroană saudit, Mohammed bin Salman, liderul de facto al ţării, alături de alţi şefi de stat din regiunea Orientului Mijlociu, cei din Egipt, Qatar şi Emiratele Arabe Unite. Un semnal al influenţei în creştere al unei Chine, văzută a fi în ascensiune, într-o regiune în care influenţa americană este în declin. De altfel, din dorinţa de a nu irita China şi alţi aliaţi al Americii şi-au trimis totuşi reprezentanţi la Beijing, deşi nu au avut o reprezentare la vârf. De pildă, pentru Coreea de Sud a venit preşedintele Marii Adunări Naţionale. Nu lipseşte nici Antonio Guterres, Secretarul General ONU, organizaţie care a avut grijă să amâne de multă vreme un raport privind situaţia uighurilor din regiunea Xinjiang. E greu să nu vezi în toate acestea un semn a ceea ce Moscova şi Beijingul descriu drept un proces de reconfigurare a sferelor de putere şi influenţă la nivel global.

Întâlnirea la vârf Putin – Xi, a 38-a a celor doi lideri, a fost o bună ocazie pentru a se pune de acord asupra paşilor de făcut în continuare în confruntarea lor deschisă cu Vestul, în principal cu Statele Unite. Îi regăsim de altfel într-o declaraţie comună, neobişnuit de lungă, care poate fi considerată mai degrabă un amplu document de poziţie şi de acţiune comună, Rusia şi China subliniază încă din titlu că „relaţiile internaţionale intră într-o nouă eră”, o trimitere destul de limpede şi explicită la obiectivul de de-americanizare a lumii sprijinit de cele două mari puteri, vorbind despre un proces în curs de „redistribuire a puterii”. Tonul din documente şi din cel al declaraţiilor făcute după întâlnirea celor doi lideri confirmă ceea ce o serie de diplomaţi occidentali descriu drept o percepţie tot mai răspândită la Beijing, şi probabil şi la Moscova, aceea că Occidentul, America, se află într-un declin ineluctabil şi nu este departe momentul în care ţările lor, Rusia şi mai ales China, vor fi cele care vor domina scena globală.

Foto. Alexandru Lăzescu