Curentul International

Curentul International Magazine

Analiză. Privilegiul de a fi idiot

5 min read

Analiză. Privilegiul de a fi idiot

Autor: G. R. (Canada)

 

„Legile fundamentale ale imbecilităţii umane” este o carte foarte scurtă, dar magistrală, care a devenit bestseller internaţional. Autorul este Carlo M.Cipolla (1922-2000), un reputat istoric şi economist italian, care a ajuns, printre altele, la următoarele concluzii ştiinţifice:

  1. Pe lume există mai mulţi proşti decât crezi;
  2. Procentul de indivizi imbecili nu are nimic de-a face cu factorii intelectuali, sociali sau geografici;
  3. Probabilitatea ca un anumit individ să fie imbecil este independentă de orice altă însuşire a respectivei persoane.

Potrivit teoriei lui Cipolla, un imbecil este o persoană care cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a câştiga nimic în schimb, uneori chiar suferind pierderi de pe urma acţiunilor sale.

Acum, să vedem ce (n-)am învăţat din 2021, stimaţi cititori. În primul rând, faptul că nu suntem atât de „în siguranţă” cum ne credeam, la „adăpostul” Netflix, a apei calde de la robinet, a îngheţatei din congelator şi a hârtiei igienice în trei straturi, cu miros de piersici.

Ne ducem zilele în cea mai infertilă perioadă a umanităţii, din punct de vedere intelectual. Este uimitor cum bunăstarea naşte decrepiţi şi indivizi complet alienaţi.

Măcar această „criză” a deschis ochii multor „adormiţi” asupra celor care-i înconjoară. Astfel, s-a putut vedea că vecinul e dispus oricând să te denunţe, că prezumţiile de vinovăţie funcţionează perfect în locul celei de nevionovăţie şi că drepturile fundamentale sunt considerate „un moft” dacă cineva, mai mult sau mai puţin ales democratic, invocă „un bine suprem”.

Trăim vremuri în care logica a fost suspendată, iar cei care se încăpăţânează să o folosească sunt pedepsiţi. S-a răscolit, „după manual”, ceea ce-i mai rău în om.

Despre ridicol, ce să mai vorbim… A fost „concurs” în aceşti aproape doi ani pandemici! Nici nu mai are rost să amintim aici contradicţiile flagrante, minciunile dovedite şi trecute cu vederea de aşa-zisa presă, făcutul că plouă în faţa aberantelor conferinţe şi comunicate oficiale.

Noua orânduire nu se construieşte cu oameni şovăielnici, ci cu „elemente hotărâte”, cu vajnice convingeri. Şovăielnicii trebuie eliminaţi din „ecuaţie”, prin stimularea fricii amestecată cu confortul iluzoriu al muncii de acasă şi al magazinelor (încă) pline. Osânza defunctului capitalism hrăneşte încă liote de nehotărâţi, de martori ai lui „n-o fi dracul chiar atât de negru”.

Aşadar, şovăitorii sunt ţinta propagandei ridicole de la televiziuni, întrucât ei sunt în stare să încline balanţa. Teoretic, pentru că, practic, n-au făcut-o niciodată în direcţia cea bună. Aşa au fost posibile ororile secolului al XX-lea, nazismul şi comunismul. Apropo: ridicolul a dispărut complet din noua societate pentru că nu mai există repere, sisteme de referinţă ale normalităţii.

„Ce ne facem nea Costele?

Ce să ne mai facem vere?!

Că avem „coperativă”

Şi mălai pentru colivă”

Aşa suna un „catren” din timpul colectivizării, atunci când ţăranilor români li se lua pământul sub ameninţarea pistolului, dacă „munca de lămurire” nu dădea roade. Cine credea că, peste şapte decenii, „bunele practici” colectiviste, printre care amintim delictul de opinie şi cenzura, vor fi din nou aplicate cu succes…

 

Cetăţeanul-victimă şi intelectualul ieftin

 

Graba cu care unii dintre români şi, în general, cetăţenii Occidentului prosper, sunt dispuşi să renunţe la drepturile lor poate fi explicată şi prin nevoia de a se simţi „în siguranţă”, într-o societate foarte nesigură. În Suedia a explodat infracţionalitatea violentă, parcă din senin, fapt constatat şi în alte ţări din flancul nordic al Uniunii Europene. Nu demult a fost împuşcat mortal un cântăreţ de 19 ani, foarte cunoscut în micul regat, după ce în urmă cu puţin timp fusese bătut crunt.

Despre România, ce să mai vorbim, la acest capitol? La noi, e mult mai „safe” acasă decât pe strada plină de mitocani sau în parcul plin de coji de seminţe şi excremente canine. Acasă e „safe” mai ales dacă nu intri pe aşa-zisele „reţele sociale”, acolo unde te aşteaptă cohorte de frustraţi, cu bale la gură şi vechi frustrări.

Pe de altă parte, oare ce-şi imaginează oamenii, dar mai ales intelectualii, că ar putea pierde mai de preţ decât libertatea, cu toate dezmembrămintele ei – expresia, mişcarea, asocierea? „Absolut nimic nu poate steriliza creativitatea spirituală atâta vreme cât omul este – şi îşi dă seama că este – LIBER. Numai pierderea libertăţii sau a conştiinţei libertăţii poate steriliza un spirit creator”, scria Mircea Eliade în „Memorii” (1907-1960), carte plămădită departe de ţara sa natală şi într-un moment în care cunoscuse consacrarea în lumea academică americană.

„Flexibilitatea” morală a intelectualilor noştri de azi, ca să n-o spunem pe cea dreaptă – lipsa lor de caracter – îi evacuează definitiv din zona reperelor necesare noilor generaţii. Intelectualii autointitulaţi „publici” tac mâlc, iar atunci când deschid gura înfierează poporul, cu mânie proletară. Popor care „nu-i merită”, deşi din mijlocul lui au ieşit şi tot el, acest „popor amărât, fără dinţi”, le-a dat o identitate.

Marea nenorocire este că aproape nimeni nu mai crede în România. Toţi vor să fugă dintr-o ţară care le-a produs şi le produce continuu traumatisme psihice şi sufleteşti.

Au început să ia cuvântul, în numele „societăţii”, tot felul de neaveniţi cu notorietate – cântăreţi, saltimbanci de viţă nouă (Codin Maticiuc – Nuţu Cămătaru, stand up-ul românesc)… Viermi de Facebook şi găşti de „profesionişti” care se pândesc şi se încaieră la fiecare colţ de idee, că de principii nu poate fi vorba în cazul lor.

Lacheii propagandei, care au făcut posibil cultul personalităţii lui Hitler şi Stalin, şi-au găsit acum un nou posterior de lustruit. Numai că, în zilele noastre, posteriorul este abstract, virtual, asemenea lumii „meta” pe care se pregăteşte să ne-o livreze meşterul Mark. „Binele comun”, impus cu forţa, este noul viţel de aur al idiotului util. Degeaba sparge Moise „Tablele legii”, într-o acţiune care parcă se repetă în fiecare epocă a umanităţii. Viţelul de aur al idiotului idolatru se ridică din foc şi cenuşă, cu aceeaşi semeţie cu care la Palatul Copiilor din Bucureşti s-a construit un „brad” de Crăciun din doze de vaccin.

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.