July 20, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Ne garantează cineva Nemurirea, doamnelor şi domnilor?

4 min read

Ne garantează cineva Nemurirea, doamnelor şi domnilor?

Autor: Ramona Sandrina Ilie (Alexandria, Egipt)

 

Spuneam pe pagina cuiva înainte să fiu raportată, că prefer să mă îmbolnăvesc, dar să mor liberă, deoarece personal, consider că libertatea este cel mai de preț drept pe care umanitatea și l-a obținut.

Faptul că am fost blocată pentru aceste gânduri, îmi demonstrează clar că nu am greșit! Persoana deranjată de aceste gânduri a simțit să mă pedepsească și m-a trimis în detenție. Îi mulțumesc! În detenția mea am fost liberă să scriu, să gândesc, să mă mișc, să iau cina în orice restaurant, să mă plimb, să merg la mare, să vizitez biblioteci, să fiu cu familia mea și să decid pentru mine și pentru copilul meu!

Nimeni nu îmi garantează că mâine nu o să mă îmbolnăvesc. Nu de COVID. De orice altceva. Ne garantează cineva Nemurirea, doamnelor și domnilor? NU! Dar indiferent de boala pe care aș putea să o am, mă voi bucura de libertate! Libertate a gândirii, a mișcării, a deciziei! Prefer să mor așa, decât să trăiesc judecându-mi semenii pentru că sunt vaccinați sau nevaccinați!

Să vă fie rușine pentru că vă asumați dreptul de a judeca deciziile celor de lângă voi și de a vă considera mai deștepți doar pentru că ați făcut sau nu ați făcut un vaccin! Vaccinul este o chestiune și o decizie personală și asta ar trebui să rămână!

Vă transformați foarte mulți în avocatul Diavolului și considerați că adevărul este numai al vostru! Sunteți niște naivi (asta ca să fiu delicată cu fragilii secolului) toți care considerați asta! Toți facem parte dintr-un plan mult mai mare decât aveți voi sau alții capacitatea de a-l înțelege, iar planul nu se scrie de azi sau ieri, ci de ani de zile!

Soțul meu s-a vaccinat. O parte din familia mea s-a vaccinat. Eu nu! Ce ar trebui? Să nu mai dorm cu soțul meu? Să nu îl mai sărut? S-a transformat dintr-o dată într-un om mai deștept, iar eu într-un om mai prost și ar trebui să trasez prin casă linii și marcaje? Să mâncăm prima dată el, vaccinatul, apoi eu cea nevaccinată? Să ne urâm? Să mă oblige să îmi fac și eu vaccinul? Este decizia mea, iar eu spun pentru moment „Pas”! Nu spun însă nimănui să nu se vaccineze. Nici nu cred că vă cresc antene în cap. Dar nici că ați fi mai deștepți.

Cred însă, că fiecare trebuie să ia decizia pe care o consideră a fi bună pentru el însuși! Și mai cred că nu ar trebui să își considere părinții atât de proști, încât să nu știe ce să decidă pentru ei înșiși, deoarece faptul că ați trăit niște ani și aveți niște informații, nu vă face mai deștepți decât ar fi cei bătrâni!

Vă recomand încă o dată filmul „Lorezo’s Oil” ca să vă treziți din starea de atotștiutori și atotprimitori!

Celor care îmi judecați decizia, vă spun că îmi asum poziția de „neesențial” în care m-a plasat statul român, (cum pe vremuri erau plasați evreii – citiți „Lista lui Schindler” să nu considerați cumva că aș exagera) deoarece consider că am destulă judecată, educație, informație ca să pot să decid când sau dacă îmi voi face acest vaccin, dar vouă nu vă permit să îmi spuneți de pe piedestalul vostru, al celor care le știu ei mai bine, ce gândesc eu, cine sunt eu sau că eu nu am capacitatea de a decide!

Aroganților! Dacă v-ați ocupa fiecare mai mult de familia și viața voastră, poate nu ați mai avea atâta timp să dați ordine sau sfaturi altora! Nu vă este rușine?

Gândiți, oameni buni! Gândiți, că nu doare, iar dacă nu puteți gândi liber, măcar nu fiți intruzivi, răi și plini de resentimente unii față de alții!

Îngăduiți-vă unii pe alții, deoarece împotriva voastră și a umanității, sunt destui care luptă! Nu o mai ucideți și voi unii în alții!

Foto. Ramona Sandrina Ilie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.