March 28, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Golden Gate Bridge – The Dark Side

6 min read

Golden Gate Bridge – The Dark Side

Autor: Viorel Vintilă (California)

 

Credeam, anul trecut, când pandemia Covid-19 ne-a lovit, că aceasta situaţie extraordinară ne va face mai buni, mai umani şi mai umili… dar, m-am înşelat amarnic… „on the contrary”, mulţi dintre noi am devenit mai răi, mai nepoliticoşi, mai răzbunători, iar unii au căzut în depresie majoră… „Mental Health doctors” sunt copleşiţi de multele cazuri de probleme psihice cu care se confruntă unii dintre noi – ca fapt divers, să faci o programare acum la psihiatrie, cel puţin aici în State, durează câteva luni bune.

Nu surprinzător însă, au crescut şi numărul sinucigaşilor care au ales să-şi încheie conturile cu viaţa,  datorită şi problemelor psihice cu care mulţi se confruntă de pe urma pandemiei.

Deunăzi, mă plimbam pe podul meu favorit – Golden Gate Bridge (GGB) – un loc care pentru mine înseamnă totală relaxare şi o adevarată cură de bine, de fericire şi de detensionare psihică.

Pentru alţii, din păcate, GGB reprezintă o destinaţie populară şi pentru… sinucigaşi – anual, 30 de persoane aleg să facă saltul mortal în apele reci ale Strâmtoarei Golden Gate. Un abis de 70 de metri şi un zbor cu o viteza de 90 de mile pe oră face aproape imposibilă supravieţuirea. Spun, imposibilă, pentru că au fost câteva cazuri fericite când unii au supravieţuit – probabil destinul s-a împotrivit şi le-a dat încă o şansă să-şi revizuiască viaţa şi deciziile. Unul dintre supravieţuitori, acum, merge în toată ţara şi are întâlniri şi discuţii pe această temă – el a declarat că atunci când s-a aruncat de pe pod, în acea fracţiune de secundă a simţit o mare părere de rău, iar acum încearcă prin seminarii să-i convingă pe cei care au gânduri sinistre să renunţe la acest gest fără cale de întoarcere.

Aşadar, acum câteva zile când îmi fâceam tura de relaxare pe GGB am observat pe cineva, o tipă mai mică de statură, care avea piciorul drept peste balustrada de protecţie, încercând să-şi balanseze celalalt picior pentru a se arunca de pe pod. Un tip se oprise lângă ea şi o apucase de mâna stângă, în timp ce îmi făcea semn cu mâna să vin să îl ajut…

M-am apropiat de ea încercând să îi dau piciorul jos de pe balustradă al fetei sinucigaşe, care nu cred că avea mai mult de 25 de ani. Avea o privire pierdută, plângea şi nu voia să îşi dea piciorul jos de pe balustradă – se încleştase de balustradă precum Vasile Roaită de a sa sirenă!

Am întrebat-o cum o cheamă şi de ce are de gând să facă acest gest, astfel încercând să-i distrag atenţia de la intenţia sa sinucigaşă… Nu mi-a răspuns însă… plângea cu sughiţuri… avea o privire foarte dezorientată şi parcă nu vedea nimic în jurul ei… sughiţa prin suspine şi nu zicea nimic.

În timp ce tipul – Harry, cum am aflat mai târziu că îl cheamă – o ţinea de mâna stângă, iar eu tot încercam să îi dau piciorul jos de pe balustrada de protecţie… şi, într-un final, am reuşit. Am întrebat-o de unde este de loc şi cum o cheamă… din nou. Într-un final îmi spune, printre suspine şi sughiţuri, că o cheamă Crystal şi că locuieşte în San Francisco. În timp ce amândoi o ţineam pe Crystal, i-am spus soţiei lui Harry să sune la poliţia podului, de la unul din telefoanele de pe pod, în timp ce încercam să fac conversaţie cu Crsytal şi să o determin să renunţe la acest gest fără întoarcere şi am întrebat-o:

– Ai copii?

– Da, am un băiat de 8 ani!

– Păi şi tu nu te gândeşti la acest copil că va rămâne cu sechele pe viaţă?

– M-am săturat de viaţă şi sa am grijă de toată lumea. Am o zi foarte proastă   – îmi zice Crystal.

– Toţi avem zile proaste! – zic eu şi îl întreb pe Harry  – Şi tu ai zile proaste, nu?

– Da, aşa e, toţi avem zile din astea, dar nu luăm decizii radicale. Mâine va fi o zi mai bună – zice Harry!

Apoi am continuat să duc muncă de lămurire cu Crystal… Probabil şi faptul că lucrez în mediul „mental health” m-a ajutat să „deal” cu astfel de situaţii…

– Tu nu te gândeşti la băiatul tău? Cum va trăi acest copil fără mamă?

– Nu pot să mai trăiesc, nu pot să mai am grijă de toţi – îmi răspunde Crystal.

– Înainte să faci acest gest fără întoarcere, gândeşte-te la copilul tău…

– Nu mai pot. Lasă-mă te rog să mă arunc – zice Crystal.

– Crystal, hai te rog, să mergem puţin către capătul podului şi să te mai linisteşti.

Crystal se uita la mine cu o privire de psihopată şi foarte speriată… Ochii îi erau înceţoşaţi şi absolut pierduţi în timp şi spaţiu – nu văzusem aşa ceva niciodată…

La un moment dat îmi zice să iau mâna de pe ea. Avea o privire foarte „scarry”… I-am zis că iau mâna de pe ea, doar dacă merge cu noi…

A zis ok şi a început să meargă împreună cu noi, în timp ce amândoi – eu şi Harry – o ţineam strâns de braţe.

La un moment dat se opreşte şi îmi zice să o lăsăm în pace şi că merge singură… Însă, când am lăsat-o de capul ei a încercat să se ducă înapoi către balustradă.

Am oprit-o şi am luat-o eu de o mână şi Harry de cealaltă mână şi i-am zis să mergem puţin, aşteptând să vină şi poliţia podului. Într-un final, îşi face apariţia şi un poliţist pe bicicletă care se opreşte lângă noi… ne întreabă ce s-a întâmplat şi îi explicăm că a vrut să se arunce de pe pod.

A zis să aşteptăm puţin şi va veni să vorbească cu noi. Între timp a apărut şi o ambulanţă care a luat-o pe Crystal.

Poliţistul ne-a mulţumit şi ne-a cerut numele şi o scurtă declaraţie despre ce am văzut. Ne-a spus că cel puţin o dată la două sâptămâni, cineva încearcă să se arunce de pe pod – cei mai mulţi reuşesc să o facă, foarte puţini sunt cei care sunt opriţi la timp.

Noi am avut noroc însă, pentru că Crsytal, fiind foarte mică de statură, nu reuşea să îşi aducă şi al doilea picior peste balustradă, însă într-un final ar fi reuşit, dacă nu intereveneam eu şi Harry.

Nu pot uita niciodată privirea lui Crystal, o privire foarte pierdută, fixă şi cu nişte ochi demonici care te înfiorau. Trist, dar evenimente de acest gen se întămplă periodic şi foarte puţini sunt salvaţi. Dacă nu vor beneficia de suport moral şi tratament psihiatric pe măsură, probabil va încerca din nou să îşi ia viaţa. De data aceasta Crystal a fost salvată şi sper că nu va repeta acest gest disperat şi cu un sens unic!

P.S. Poza este făcută la 30 de minute de la tentativa de sinucidere de pe pod – locul era undeva la câţiva metri de turnul de susţinere.

Foto. Viorel Vintilă 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.