Curentul International

Curentul International Magazine

Golgota neamului românesc (5)

4 min read

Golgota neamului românesc  (5)

Autor: Petru Grior (Cernăuţi)

 

După evenimentele sângeroase de la Lunca, raionul Herţa, din iarna anului 1941, hotarul cu România, instalat de autorităţile staliniste la finele cireşarului istoric, a cunoscut întăriri esenţiale. Detaşamentul de grăniceri nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS a fost completat cu noi unităţi militare, întreaga graniţă va fi „împodobită” cu trei rânduri de sârmă ghimpată, se vor săpa şanţuri antitanc adânci, vor fi instalate posturi fixe şi turnuri de supraveghere, patrulele sovietice vor ţine sub control frontiera zi şi noapte. Pe tot cuprinsul  hotarului se va întinde o fâşie de pământ arată, cu o lărgime de 20 de metri, greblată zilnic, posibilă în orice moment să indice urmele lăsate de acei, care încercau să „violeze frontiera de stat”. Totodată, fiecare grănicer stalinist, care reuşea să prindă la graniţă un „infractor al frontierei” sau o persoană suspectă, primea cuvinte de laudă din partea superiorilor, un premiu în bani şi două săptămâni de concediu.

Zona de 15 kilometri de la graniţă era în supravegherea continuă a „elementelor operative” ale Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS. Ei ţineau sub strictul control toate localităţile ţinutului. Orice băştinaş, care locuia în afara indicatei zone, având necesitatea de a pătrunde în această porţiune de pământ strămoşesc, trebuia să argumenteze în faţa  autorităţilor bolşevice un motiv bine justificat pentru a obţine necesara autorizaţie, emisă de către amintitul comisariat. Dacă la o razie în zonă, era descoperită o persoană, care nu avea asupra sa această autorizaţie blestemată, vinovatul era arestat şi condamnat la ani grei de detenţie. Aşa s-a întâmplat cu Ion Ciubotaru, născut în 1889, în localitatea Horbova din fostul judeţ Dorohoi al României. Ţăranul ajunge în satul Hreaţca din Ţinutul Herţei, situat la o distanţă de 10 kilometri de frontieră, pentru a-şi cumpăra o vacă. Este reţinut de grănicerii sovietici, fiindcă nu avea la el autorizaţia de intrare în zona de frontieră şi aruncat în închisoarea din Cernăuţi. Încep interogatoriile. Ţăranul nu cunoştea nici o boabă de rusă. Acei, care îl ajutau să se descurce, fiind în serviciul NKVD-ului, traduceau cum le convenea şefilor. Dosarul falsificat este înaintat Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS. Acest organ extrajudiciar, prin decizia nr. 63 din 21 iunie 1941, îl condamnă la 8 ani de detenţie, acuzându-l de „activitate de spionaj” în favoarea României, întemniţându-l în lagărul  comunist de muncă şi corecţie din  Sverdlovsk, unde moare în ziua de 28 noiembrie 1941, fiind înmormântat în cătunul Sosva, raionul Serov, regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Fiica lui, Olga, în scrisoarea sa, adresată la 30 octombrie 1990, şefului Comitetului Securităţii de Stat al URSS menţiona că în iunie 1940 „toată regiunea Cernăuţi a fost ocupată de Armata Sovietică”, iar tatăl ei, care avea 23 hectare de pământ şi „n-a săvârşit nicio crimă şi n-a fost duşman al poporului, este dus în Siberia, unde moare de foame în lagăr”.

Băştinaşii din ţinut, care locuiau în zona de frontieră, erau obligaţi să poarte cu ei actul de identitate, eliberat de către organele sovietice de resort, demonstrând astfel apartenenţa lor la  blestemata zonă stalinistă. E necesar de a menţiona şi faptul că în localităţile din această zonă, bolşevicii au organizat din rândurile activului local echipe speciale, cu denumirea „Prietenii grănicerilor”. Ele aveau misiunea să descopere „elementele ostile statului sovietic”, care intenţionau să părăsească ţinutul eliberat. Aceste echipe de trădători ai neamului, prin denunţurile lor, au nimicit sute de destine nevinovate. Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, va informa cu mândrie Kievul despre „ajutorul acordat grănicerilor de către activiştii din localităţile din apropierea frontierei sovieto-române”. Trecerea clandestină în Patria istorică a devenit practic imposibilă. De aceea, criminalul zvon lansat de către agenţii NKVD-ului în martie 1941, prin care se anunţa că oamenii primesc dreptul  de a părăsi în mod legal „fericita ţară a socialismului”, a născut în sufletele locuitorilor cu sentimentul libertăţii permanent aprins în piept, o erupţie vulcanică, lava căreia va ieşi la lumina istoriei în îndoliata zi de început de Prier.

(Articol preluat din „Libertatea Cuvântului”, www.lyberti.com, cu acordul redactorului-şef adjunct Romeo Crăciun)

Foto. Petru Grior

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.