Ion Inculeţ, naşul Unirii…

Ion Inculeţ, naşul Unirii…

Autor: Nicolae Dabija (1948-2021)

(Text scris în data de 12 aprilie 2018, n.n.)

La începutul anului 1918, un ofiţer din comandamentul armatei germane i-a transmis lui Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării de la Chişinău:

– Să nu vă uniţi cu România, pentru că ea va pierde războiul.

În acele zile România era cu mai mult de jumătate de teritoriu ocupată de trupele germane.

Răspunsul lui Ion Inculeţ a fost următorul:

– Noi nu ne unim cu o ţară care va pierde sau va câştiga războiul, noi ne unim cu neamul nostru!

Acest răspuns e o lecţie pentru mulţi dintre demagogii de azi, care afirmă:

– Iată, dacă România ar fi bogată ca Germania şi românii ar fi nemţi, atunci ne-am uni.

Adică – dacă ţara noastră de dincolo de Prut, unde pensiile şi salariile sunt de 5-6 şi, respectiv, de 6-7 ori mai mari ca ale noastre, ar fi la fel de puternică şi bogată ca Germania Federală (cu salarii de 20-30 de ori mai mari ca cele de la noi), atunci ne-am uni cu ea.

Există, cu adevărat, ţări mai puternice (care câştigă toate războaiele), mai întinse (cu Siberii, Pol Nord, oceane care s-o scalde din toate părţile), mai frumoase (cu Aurore Boreale, furtuni purtătoare de granule de aur), mai bogate etc., dar una este Ţara pe care ţi-a dat-o Cel de Sus să fie a ta, pentru că ea e Ţara moşilor şi strămoşilor tăi, ţara limbii tale şi ţara speranţelor copiilor tăi.

Pentru noi această ţară se numeşte România.

Cei care cer Reunirea cu România nu cer întregirea cu un stat străin, ci chiar cu ţara lor.

E o crimă să te vrei cu Neamul tău, cu Ţara ta, cu patria moşilor şi strămoşilor tăi?

Numai neştiutorii, naivii, cozile de topor şi handicapaţii morali îţi vor răspunde afirmativ.

În 1918 satul meu mic Codreni (pe atunci Bişcotari) făcea parte din comuna Răzeni, care a dat pentru Sfatul Ţării trei membri: pe Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, pe Ion Pelivan, ideologul Unirii de la 1918, care – din motive tactice, pentru că nu era agreat de reprezentanţii minorităţilor naţionale din forul legislativ al Basarabiei – i-a cedat funcţia de preşedinte consăteanului său, şi pe Elena Alistar, unica femeie din Sfatul Ţării.

Mult timp consătenii mei se temeau să rostească aceste nume.

Abia la începutul anului 1990, nanul meu şi verişorul tatălui meu, Gheorghe Cotu din Căinari, mi-a vorbit ca de o mare taină că nanul lui se numeşte Ion Inculeţ.

– Care Ion Inculeţ? am întrebat.

– Acela.

A spus ca şi cum eu trebuia să ştiu că nu putea fi vorba decât de preşedintele Sfatului Ţării.

Candidam pe atunci pentru Parlamentul Republicii Moldova din partea circumscripţiei Căinari.

– M-am născut în 1925, iar el era pe atunci ministru în Guvernul României, mi-a spus nanu’ Gheorghe.

Bucuros de ceea ce aflasem, că eram fin al finului lui Ion Inculeţ, la întâlnirea pe care am avut-o a doua zi cu consătenii mei le-am vorbit de Ion Inculeţ.

Tata, care era prezent în sala căminului cultural, s-a speriat. După întâlnire mi-a spus:

– Să nu mai rosteşti niciodată acest nume.

– De ce?

Cele pe care mi le-a povestit părintele meu m-au şocat: în 1940 localitatea Căinari era plină cu lume care purta numele Inculeţ. Cei mai mulţi erau rude între ei. După sosirea sovieticilor aproape toţi aceștia au fost arestaţi, împuşcaţi, deportaţi. Unica lor vină era aceea că purtau numele Inculeţ.

Ion Inculeţ se refugiase dincolo de Prut la moşiile lui de la Bârnova de lângă Iaşi, unde s-a sinucis (a fost sinucis?) la 18 noiembrie 1940.

Cu vreo zece ani în urmă, în casa lui de la Bârnova, unde se afla primăria, a fost inaugurată o cameră-muzeu care-i era dedicată.

Acolo am aflat că în 1944, când trupele sovietice au ajuns la Bârnova, mormântul lui Ion Inculeţ a fost deschis de către o comisie special formată pentru identificarea lui Inculeţ, şi un ucrainean adus de la Chişinău a fost întrebat dacă cel din sicriu e Inculeţ sau altcineva. Când omul de încredere al sovieticilor a răspuns afirmativ, deşi soldaţii care-i însoţeau erau pregătiţi să-şi descarce automatele lor în cel care fusese preşedintele Sfatului Ţării, sicriul i-a fost coborât înapoi în groapă şi cripta grea aşezată deasupra.

La inaugurarea primei sesiuni a Parlamentului din 1990, am propus, în semn de omagiu adus luptătorilor de la 1918, inclusiv consăteanului meu de la Răzeni Ion Inculeţ, ca Sovietul Suprem să fie denumit Sfatul Ţării.

Timp de câteva zile s-a discutat fierbinte acest subiect, membrii Sfatului Ţării fiind declaraţi, pe rând, eroi sau trădători, martiri sau profitori, ca până la urmă, cu o diferenţă de câteva voturi, să câştige adepţii denumirii sovietice de soviet suprem.

Ion Inculeţ şi camarazii săi mai pierduseră o bătălie, Uniunea Sovietică nu murise încă.

În 2007-2008, împreună cu Andrei Vartic, la iniţiativa Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova s-a decis ca la Ialoveni, de unde fuseseră 12 membri în Sfatul Ţării, să fie inaugurată Aleea Membrilor Sfatului Ţării (ulterior, după moartea lui Andrei Vartic, am propus ca ea să fie redenumită şi să i se spună Aleea Marilor Români Ialoveneni, ca alături de votanţii de la 1918 ai Unirii să-şi aibă locurile lor Petre Ştefănucă în 1940, marele folclorist împuşcat de sovietici, unchiul lui Andrei Vartic, distinsul patriot şi om de cultură Andrei Vartic ș.a.).

A fost amenajat Parcul Sfatul Ţării, în care se află şi o biserică cu hramul Sfinţii Martiri Brâncoveni, ce ţine de Mitropolia Basarabiei, Muzeul Membrilor Sfatului Ţării – inaugurat temporar în Casa de Cultură din centrul raional, iar Pieţei Centrale i s-a acordat numele de Piaţa Unirii, unde a fost instalată o placă comemorativă, care spune că „aici va fi înălţat Monumentul Unirii”. Meritul cel mare în realizarea acestor obiective a fost al lui Andrei Vartic.

Tot atunci, la rugămintea noastră, a fost convocat Consiliul Raional Ialoveni, în frunte cu preşedintele Mihai Silistraru, în deplasare: în comuna Răzeni.

La sugestia lui Andrei Vartic am pregătit un raport cu propunerea ca Liceul Teoretic din această localitate, care pe atunci nu avea nume, să-l poarte pe cel al lui Ion Inculeţ. I-am studiat biografia, am adunat argumente, am formulat motivaţii. Dar s-a întâmplat un lucru neprevăzut pe care încă nu pot să mi-l explic: atunci când directoarea şcolii, doamna Natalia Răileanu, mi-a dat cuvântul, prima mea frază a fost:

– Liceul Dumneavoastră nu are nume, venim deci cu propunerea ca el să poarte numele lui…

Aici se vede că inconştientul mi-a jucat o festă şi, în loc să rostesc numele lui Ion Inculeţ, gura mea a rostit, fără de mine, un cu totul alt nume:

– …Ion Pelivan.

Sala a reacţionat pe dată, aplaudând furtunos.

Imediat m-am rectificat:

– Dar şi mai potrivit ar fi ca el să se numească Ion Inculeţ…

În continuare am reprodus toată biografia preşedintelui Sfatului Ţării, sala însă n-a reacţionat în niciun fel.

Ulterior am aflat că jumătate dintre elevii de la Răzeni poartă numele de Pelivan, pe când lui Ion Inculeţ nu-i mai rămăsese nici măcar o singură rudă în localitate.

După ce am vorbit vreo 10-15 minute despre marile merite ale lui Ion Inculeţ, directoarea şcolii, dna Natalia Răileanu, a rostit în concluzie:

– Dragi elevi, profesori şi părinţi! Supun votului Dumneavoastră propunerea făcută de scriitorul Nicolae Dabija ca Liceul nostru Teoretic să poarte numele consăteanului Ion Pelivan.

Şi toţi cei prezenţi, inclusiv conducerea raionului, au votat unanim.

Liceul căpătase un nume, numele lui Ion Pelivan.

Andrei Vartic mi-a spus, zâmbind, după întâlnire:

– Las’că-i bine. Nu a fost o greşeală, ci, sunt convins, o revelaţie. Aşa trebuia să fie.

Mă bucur că în acest an Ion Inculeţ a ajuns la Răzeni. Bustul lui urmează să fie dezvelit în aceste zile în faţa Căminului Cultural, ridicat în perioada interbelică cu sprijinul lui Ion Inculeţ.

Pe domnul Ion Rusu, primar al localităţii Răzeni, una dintre cele 150 de localităţi care au semnat Declaraţia de Unire cu România, l-am întrebat ce crede despre ceea ce le-a răspuns consăteanul nostru în 1918 celora din comandamentul german referitor la faptul ca Basarabia să se unească sau ba cu România în zilele când ea urma să piardă un război. Primarul mi-a răspuns în felul următor:

– Noi trebuie să fim cu Neamul şi la bine, şi la greu, că dacă nu eşti cu Neamul tău, atunci te bate Dumnezeu!

(12 aprilie 2018)

Foto. Nicolae Dabija