Curentul International

Curentul International Magazine

Prostovanii

4 min read

Prostovanii

Autor: G. R. (Canada)

 

Poate că nu mi-aş fi dat osteneala să scriu acest text dacă nu aş fi ajuns la exasperare. Sigur, asta şi din vina mea pentru că mărturisesc că am prostul obicei de a-mi arunca uneori privirea pe „reţelele sociale”.

De când cu pandemia, ca să zicem aşa, practic nu mai ai dreptul la dubiu, la îndoială, la observaţia de bun-simţ. A devenit riscant să-ţi pui întrebări şi să încerci a găsi răspunsuri. Trăim „epoca” adevărurilor rumegate, a certitudinilor şi a evacuărilor reciproce din sfera umanului.

Iată cazul ilustrativ al unei cucoane cam boccie de cap, „scriitoare” pe Facebook. Ştiu, ca ea sunt multe altele şi mulţi alţii, iar înţelept ar fi să nu-i bagi în seamă. Oare? Dar nu cumva am ajuns aici tocmai pentru că n-am prea băgat în seamă astfel de specimene? Îmi voi răpi, aşadar, câteva zeci de minute pentru a o băga în… seamă.

Cucoana despre care am pomenit s-a revoltat că, într-un oraş din Canada, câteva mii de oameni au demonstrat împotriva a ceea ce numeau ei „dictatura măsurilor anti-covid 19” şi în special a obligării copiilor din clasele primare să poarte măşti la şcoală. Nu discutăm aici dacă protestatarii, cu precădere tinere familii, aveau sau nu dreptate. Nu discutăm nici despre oportunitatea reţinerii de către poliţie a unor femei sau a aplicării de amenzi „la grămadă”. Este vorba strict despre dreptul unor cetăţeni de a obiecta în faţa unor decizii de limitare progresivă a libertăţilor de care s-au bucurat dintotdeauna.

Cucoana în cauză, alături de alţi neisprăviţi, trăitori în străinătate din ajutoare de la stat, se ofuscase că şi câţiva români, conaţionali de-ai dânsei, consideraseră „dictatură” ceea ce se petrece în Canada. „Cine se simte asuprit poate să-şi facă bagajele şi să se întoarcă frumos în România sau Moldova şi să despice firul în patru acolo!!!!” – isteria semnelor de exclamaţie aparţine autoarei.

Încă o dată: de ce ne-am ocupa de un asemnea caz de aprozăreasă analfabetă funcţional? Deoarece astfel de elucubraţii, nesmulse din rădăcină la vremea potrivită, pot genera inhibiţii şi false percepţii în rândurile oamenilor de bună-credinţă.

În primul rând, nimeni nu are dreptul – şi cu atât mai puţin un imigrant – să-i spună altuia să-şi facă bagajele şi s-o şteargă în ţara sa de origine, dacă nu-i convine ceva. Este o mojicie fără seamăn să-i „recomanzi” cuiva să ia calea-ntoarsă, atâta vreme cât n-ai participat cu nimic la venirea lui în ţara de adopţie. În plus, această venire, cel puţin în America de Nord, n-a fost datorată „milosteniei” funcţionarilor din ţara de adopţie, ci unor calcule pragmatice ale politicienilor.

După cum lesne aţi putut observa până acum, emigrantul acceptat în America de Nord a fost bine „filtrat”, îndeplinind o serie de criterii legate de studii, vârstă, starea de sănătate şi situaţia financiară. Bineînţeles că s-au strecurat şi câţiva neisprăviţi care căpuşează sistemul asigurărilor sociale, mulţi dintre ei având tupeul de a vocifera în stilul prezentat mai sus. Pe scurt, însă, marile democraţii n-au avut mai nimic de investit în nişte oameni tineri, calificaţi profesional şi, în numeroase cazuri, cu un ban pus de o parte, după ce i-au atras cu promisiuni (uneori nefondate) spre „lumea nouă”. Au avut numai de câştigat.

În al doilea rând, prostimii „de canapea”, dispusă să renunţe la orice drept pentru a i se purta de grijă şi a i se oferi circ televizat, ar trebui să i se explice, pe cât mai multe voci, că traiul pe care-l duce de vreo două generaţii nu e câştigat pe vecie. Pentru ca angajaţii obişnuiţi să fie plătiţi la nivelul zilelor noastre, să aibă dreptul la concediu şi repaos săptămânal (sâmbăta şi duminica) a fost nevoie de zeci de ani de luptă sindicală şi de sacrificii de vieţi omeneşti. Ca să nu mai vorbim de asigurările sociale, aşa proaste cum sunt! De asemenea, dreptul la vot, la libera circulaţie şi la libera exprimare au fost cu greu dobândite şi desăvârşite. Şi toate acestea pentru ce? Pentru ca nişte răzgâiaţi ai societăţii de consum, diabolic cultivată, să strige isteric la alţi semeni de-ai lor şi să le nege dreptul de a protesta.

„Cei care nu cunosc istoria sunt condamnaţi să o repete”, spunea filosoful George Santayana, adăugând că „istoria e plină de minciuni despre evenimente care nu au avut loc niciodată, povestite de oameni care nu au fost acolo”.

Oare ce ne costă să acceptăm şi punctul de vedere al celuilalt fără să-l insultăm sau să-l evacuăm din spaţiul nostru închipuit aseptic şi divin, în care nu au loc decât tovarăşii noştri de opinie? Oare ce-i atât de greu de priceput că băgând pumnul în gura altuia deschidem larg uşa celor care ne vor băga nouă pumnul în gură?

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.