De vorbă cu Silvia Mitrache

De vorbă cu Silvia Mitrache

Autor: Ana Moroşanu Magdin (Bucureşti)

Ana Magdin: Dragă Silvia Mitrache, unde ai cântat pentru prima oară în această viață și la ce vârstă?

Silvia Mitrache: Eu am început să murmur pe la 3-4 ani, când, cântecele de leagăn erau încă în vogă. Am o înregistrare de la vărul meu,  pe un magnetofon din anii ’62-’63, îmi amintesc că eram pusă pe o măsuță lângă magnetofon și cu microfonul în mână, cântam „pe brațul ei mă legăna, cu nani-nani, mă adormea, să-mi fie somnul mai ușor, mama mea”! Și toată familia mea plângea în hohote, pentru că eu tocmai mă  întorsesem dintr-un spital de copii cu dizabilități, după 3 luni, de la Vatra Dornei, pentru că eu mă născusem cu poliomielită, iar din acest motiv am plătit scump în cariera mea artistică timp de 43 de ani, pentru că șchiopătam un pic… și în vremurile acelea, omofobia era un statut.

Dar prima oară când am pășit cu dreptul în această superbă meserie, a fost la 13 ani, la Clubul Electroputere din Craiova. Acolo am avut cea mai frumoasă amintire din viața mea ca adolescentă. Eram elevă în ultimul an de școală generală și apoi am mers la liceu unde „trebuia” să chiulesc mai tot timpul pentru repetiții și spectacole extraordinare, unde am avut privilegiul de a cânta cu Olimpia Panciu, Mihai Constantinescu, Marius Țeicu, Margareta Pâslaru, Janina Matei, Cornel Constantiniu, Luchi Marinescu, care m-a apreciat enorm și Olimpia Panciu, pe care o imitam  foarte bine… ea era foarte impresionată…! Doamne, ce timpuri am trăit eu… superbe amintiri…!

Ana Magdin:  Ce amintiri ai de la începuturile vieții tale de artist? Ce gen muzical îți plăcea să cânți când erai mică și ce îți place să cânți acum?

Silvia Mitrache: Când am descoperit magnetofonul la un coleg de școală, acasă la el, am avut privilegiul de a asculta  muzica anilor ’60… Janis Joplin, Eta James, Areta Franklin, care m-au  fascinat, rhitm and blues, rock…, acestea m-au acompaniat pentru toată viața mea. Cântam în oglindă cu firul de la fierul de călcat, când la radio transmiteau încă prin ’73 muzică americană, eu mă  zgâlțâiam prin casă cu muzica la  maxim. Acesta a fost începutul meu în muzica vieții mele.

Am participat la multe festivaluri, unde, l-am cunoscut și pe soțul tău, draga mea Ana, domnul Petre Magdin, omul muzicii rock, la Amara, unde împreună cu  Ion Cristinoiu mi-au dat Premiul Uniunii Compozitorilor.

Cântam la Herculane când a apărut în viața mea, Doamna cântecului românesc,  Mihaela Runceanu, care m-a adus la București la examenul de atestat și m-a prezentat compozitorului Alexandru Vilmaniy și lui Jhonny Răducanu, cei care mi-au lăsat cartea de vizită a carierei mele, lungă…, 43 de ani!

Ana Magdin: În ce an ai plecat din România și… de ce? Cum a fost viața ta peste hotare?

Silvia Mitrache: În anul 1991, în luna mai, după revoluție am plecat din țară cu o viză de Italia, unde a început calvarul vieții mele timp de 30 de ani! La început, când am ajuns în Italia, am cântat doar 2 luni la Roma, timp în care mi-am pus de o parte 2000 de mărci pentru că după acel scurt contract nu știam ce mă așteapta și într-adevăr am intuit bine pentru că după aceea nu am mai avut niciun „privilegiu”, am suferit mult pentru că dormeam pe unde apucam, prin gări la Roma, prin parcuri, pe bănci cu alți români emigranți ca și mine, dar la Paris când am ajuns am găsit biserica română ortodoxă, unde l-am cunoscut pe marele actor Dumitru Furdui și cu gentilețea lui dumnezeiască m-a ajutat foarte mult. Dumnealui cânta la un restaurant românesc pe Champs Elyse și de atunci viața mea s-a schimbat la 360°! La Paris, am avut posibilitatea să cânt și să îmi câștig existența cu demnitate. Ziua lucram cameristă în hotelurile de pe Champs Elyse și seara mergeam la Les Hales, unde am  avut cea mai mare satisfacție, realizare, pentru că acolo am cântat cu cele mai mari trupe de rithm and blues americane și mă  numeau „Janis de România”, sau Tina, pentru că mai cântam și Tina Turner la greu. Eram iubită și respectată, iar eu trăiam intens și cu drag de viață pentru că puteam să îmi ajut și familia și prietenii rămași în țară, sufereau mult din cauza  neajunsurilor. Eu, salariul îl împărțeam cu ei toți și trăiam din muzică!

Ana Magdin: Acum ești în România, pentru câtă vreme?

Silvia Mitrache: Trăiesc un pic între România și Italia pentru că nu îmi permit, pentru că în România este imposibil să trăiești cu demnitate și mă refer în mod special financiar. Trebuie să mă descurc aici cum pot pentru că nu pot să accept că televiziunile din România promovează doar crimele și prostituția, viețile unora care nu au nicio legătură cu arta, poezia, muzica, cinematografia, scriitorii, jurnalismul profesionist, știința…, nimic din ceea ce ar interesa societatea intelectuală. Prefer să mai muncesc aici de cât să sufar acolo, văzând pe una și pe alta în chiloți sau că a lăsat-o iubitul, sau nunta unuia și a altuia. Vreau să văd numai teatru și film bun, reportaje interesante, oameni care știu să vorbească și să îmi explice, să învăț frumos și constructiv.

Am fost foarte puțin invitată de televiziune, doar în câteva transmisiuni și atât. Mi-aș dori să las mai mult oamenilor, dar cred că pentru mine este interzis, din păcate…!

Ana Magdin: Ai o voce extraordinară, un talent fenomenal…, ai avut compozitori pe măsura vocii tale?

Silvia Mitrache: Pe mine, compozitorii m-au ocolit pentru că toți îmi spuneau că pentru această voce este greu. Trebuia să mă nasc în America.

Ana Magdin: Ce lecții ai învățat din toată experiența ta de viață de până acum?

Silvia Mitrache: Experiența vieții mele a fost foarte dură. A trebuit să lupt din greu cu răutatea unor așa-ziși „colegi”, nu avea niciunul loc de mine, din păcate, am învățat și această lecție să trăiesc departe de ei și m-am maturizat foarte repede, am îmbătrânit învățând că Dumnezeu este totul.

Ana Magdin: Cum îți dorești să fie oamenii din viața ta, draga mea, Silvia?

Silvia Mitrache: Mi-aș dori ca societatea să schimbe acest mod de a profita de această lume, iar asta se numește dragoste și respect, responsabilitate, empatie, pentru că totul este în curs de distrugere. Iubesc mult prietenia necondiționată, iubesc muzica, cea care nu m-a trădat niciodată.

Ana Magdin: Ce iubești cel mai mult pe această lume și ce urăști?

Silvia Mitrache: Iubesc florile, cerul, marea, întâlnirile cu lumea, îmbrățișările, zâmbetul sincer, generozitatea, iubesc, iubesc, iubesc tot ce ține de bunătate și de Dumnezeu! Nu urăsc, nu pot, cine iubește nu urăște.

Ana Magdin: Ce îți dorești în continuare pentru viața ta personală dar și pentru viața ta artistică?

Silvia Mitrache:  Pentru viața mea, îmi doresc sănătate și un pic de atenție de la televiziuni, vreau să rămână în istoria acestei arte vocea mea, să se știe că am trecut și eu prin această enciclopedie muzicală, amintiri despre mine, că Silvia Mitrache a fost o cântăreață talentată și iubită de oameni.

Ana Magdin: Din tot ceea ce ai trăit până acum, care sunt cele mai frumoase momente care ți-au bucurat sufletul?

Silvia Mitrache: Ceea ce mi-a bucurat sufletul în trecerea mea pe acest pământ a fost începutul și încă nu am terminat ceea ce am de spus în această lume! Existența mea în muzică care mi-a dat viață!

Ana Magdin: Ce îți bucură sufletul, ce te face pe tine fericită?

Silvia Mitrache: Muzica este fericire…!

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Silvia Mitrache: Tot binele din lume tuturor românilor, sănătate și să gândească de doua ori când votează!

Foto. Ana Moroşanu Magdin