Paris sau Egipt? La Belle Epoque în Egipt

Paris sau Egipt? La Belle Epoque în Egipt

Autor: Ramona Sandrina Ilie (Alexandria, Egipt)

Să luăm Alexandria și Cairo la pas, altfel…cu o trăsură a timpurilor și să cerem birjarului să ne poarte de-a lungul cartierelor și cornișei.

Nu e așa că sunt uluitoare aceste călătorii în timp și spațiu? Fotografia, o minune a civilizației, fără de care am fi atât de săraci. Doar ea a fost capabilă să „prindă” în lasoul timpului clipe care deși aparent efemere, iată, ele trăiesc și respiră împreună cu noi, timpuri moderne în care mașinile zboară, oamenii călătoresc prin spațiu. Și totuși, omenirea va fi mereu nostalgică după „La belle Epoque”, epoca celor mai frumoase, boeme și romantice timpuri, pe care le-a trăit această omenire.

Deci, am privit fotografii din Paris sau din Cairo și Alexandria? S-ar putea să fi rămas puțin confuzi, în special aceia dintre voi care ați văzut imagini ale vremurilor, din Paris și cunoașteți mai bine bulevardele, buticurile, piețele și parcurile romanticei capitale a Franței. Și totuși, fotografiile sunt realizate în exclusivitate în Egipt, în Alexandria și Cairo.

Nu, în prima fotografie nu este vreun bulevard din Franța, ci este Piața Mohammed Ali Square din Alexandria, un loc de promenadă atât pentru egipteni, cât și pentru numeroșii străini care atunci, populau Egiptul, găsind aici un loc primitor și deschis culturii și frumosului.

Deși a doua imagine arată aproape identică cu Grands Boulevards din Paris în timpul Belle Epoque, aceasta vă prezintă de fapt bulevardul Boulak din centrul orașului Cairo în anul 1915. Nu este frapant și spectaculos?

În cea de a doua fotografie, realizată în 1924, putem să ne bucurăm de imaginea unui butic tipic parizian, imagine probabil dată și de apariția exotică a funcționarilor din magazinele care purtau pălăriile tradiționale Tarboush, dar buticul nu se află în Paris ci în Alexandria și se numea „Au Printemps – Laguionie & Cie” și era situat în Piața Consulilor.

Fotografia cu impozanta statuie și trăsurile a fost realizată în 1916 în locația cunoscută și astăzi sub numele de Piața Mansahya.

Statuia care seamănă cu cea plasată pe Place de Concorde din Paris este de fapt situată la intrarea Operei Khedivial din Cairo. Ce trebuie să știm despre Opera din Cairo? Că aceasta a fost cea mai veche operă din toată Africa. Din păcate, lemnăria clădirii a ars în 1977, iar aceasta a fost reconstruită mai modern, pe mai multe etaje, dar piața din fața sa, încă este numită Piața Operei (Meidan El Opera). Totuși, în zilele curente, această statuie nu mai poate fi regăsită aici.

Foto. Opera veche din Cairo, înainte de incendiu

Apoi, există mai multe fotografii din Alexandria la începutul secolului al XX-lea, dar cred că ai ideea că odată, Egiptul și Franța erau oarecum dificil de distins.

Foto. Fotografie a Bulevardului Ramleh, Alexandria, photo by © Roger Viollet, în 1920

Foto. Alexandria, 1915

Foto. Strada Sherif Pasha (Salah Salem) și Bursa din Alexandria, by P. Coustoulides, 1908

Foto. Hotel Cecil

Foto. Grădinile franceze din Alexandria

Fotografiile alb-negru de altădată, nu doar descriu o epocă în care Egiptul era o țară cosmopolită, dar ne definesc într-o oarecare măsură și comunitățile care pe atunci, trăiau pe tărâmurile faraonilor. În Egiptul cosmopolit, regăsim mari comunități de francezi, italieni, britanici, belgieni, polonezi, greci, armeni și levantini, asta, doar pentru a menționa câteva.

Tot ca o curiozitate poate astăzi, în acele timpuri boeme, Egiptul a fost un refugi sigur pentru evreii europeni care fugeau de naziști, la fel ca și pentru armenii care se refugiau aici din fața genocidului otoman de la începutul secolului. De asemenea, Egiptul a primit cu brațele deschise grecii expulzați din Constantinopol la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Cu un mix fascinant de limbi, etnii și religii, aceste comunități străine aveau un lucru în comun: Egiptul era casa lor!

În această societate atât de diversă, oamenii au cunoscut, educat și practicat toleranța etnică și religioasă, folosindu-le în favoarea lor, asemeni unui pod care a legat inimi, naționalități și o civilizație de la care iată, avem încă atât de multe de învățat. Moscheile, bisericile și sinagogile împodobeau linii panoramice ale orașelor din Egipt, iar acest lucru era motiv de bucurie și mândrie pentru egiptenii și comunitățile de străini de atunci.

Toți au trăit în armonie. Cultura, limba, muzica și mâncarea lor s-au amestecat și au țesut o tapiserie unică a societății, o parte din ea, regăsindu-se chiar și în zilele noastre. Această unicitate s-a reflectat în moștenirea filmelor, cărților, muzicii, arhitecturii, modei și vieții sociale care deși trecută a fost surprinsă în aceste fotografii care ne povestesc nu doar istoria acelor vremuri, dar și timpurile în sine.

Acest mediu cosmopolit, a fost o forță motrice și pentru femeile egiptene de atunci, care prin anii 1930, studiau în universități din Marea Britanie și Franța, în ciuda faptului că exact în același timp de exemplu, femeile care studiau la anumite universități germane, nu primeau diplome.

În anii patruzeci, femeile egiptene conduceau mașini, pilotau avioane, primeau doctoratul în universitățile egiptene și occidentale. În anii cincizeci și șaizeci, acestea și-au câștigat drepturi politice, economice și sociale și făceau progrese în fiecare sector al forței de muncă.

Foto.Carnet de conducere, 1929

Foto. Absolvirea școlii americane, circa 1940

Foto. Căpitan, Aziza Moharam

Foto. 1940

Deși Egiptul nu a fost niciodată o colonie franceză, expediția lui Napoleon Bonaparte din 1798 în drumul său spre India, a afectat și a influențat foarte mult viața egipteană. În timpul Belle Epoque, acea influență a cunoscut o ascensiune odată cu misiunile egiptene care erau trimise în Franța pentru a se specializa în științe moderne și arte plastice, cultura franceză lăsând o moștenire scrisă în tot Cairoul, în special în centrul orașului, unde gusturile lor erau în principal influențate de francezi.

Egiptul a fost una dintre primele locații pe care turismul le-a extins în afara Europei și a devenit un loc de joacă occidental. Puteți vedea cum s-a dovedit acest lucru prin obiectivul turiștilor timpurii ai Egiptului.

Deoarece pe acele timpuri, clasa de mijloc își dorea locuri de întâlnire, de dans, de distracție, au luat naștere cluburi precum cele din centrul orașului american, la Casablanca, influențate de scena de jazz înfloritoare a Parisului. Totodată, s-au deschis mai multe piscine, plaje private, egiptenii având chiar și un parc acvatic destul de modern pentru vremurile acelea, care a fost deschis în 1911.

Foto. Luna Park, Heliopolis, Cairo, 1915

A fost primul parc de distracții din Orientul Mijlociu, dar în timpul primului război mondial a fost transformat într-un spital auxiliar și nu s-a mai redeschis niciodată.

Foto. Clubul marinei, Alexandria, 1936

Foto. Parcul de distracții Luna din Heliopolis, Cairo, 1915, Burges Simone prin monarhie și dinastie

A fost primul parc de distracții din Orientul Mijlociu, dar primul război mondial l-a văzut transformat într-un spital auxiliar și nu s-a redeschis niciodată.

Foto Universitatea King Fouad, din Cairo

Portretul acestor două tinere studente a fost realizat în 1951 la Universitatea King Fuad I (astăzi Universitatea din Cairo). Colegiul a fost construit datorită generozității uneia din prințesele regale, Fatma Ismail (1853-1920) unica fiică a Regelui Khedive Ismail.

Foto. Prințesa Fatma Islamail

Pentru a satisface nevoia urgentă de cultură și educație, prințesa Fatma Ismail a intervenit, oferind un waqf (unitate de măsură) de 661 feddani pentru a acoperi costurile de înființare a Universității egiptene. Ea a donat 6 feddani de pământ regal în zona Dokki din Giza pentru a extinde terenurile universității și 18.000 EGP (o sumă semnificativă la acea vreme) pentru construcția sa.

Prințesa s-a asigurat că doi dintre cei mai iluminați șeici ai epocii, precum și judecătorul suprem al țării vor fi în consiliul fondator al universității, iar egiptenii au lăudat intervenția ei, care a salvat visul unui institut independent de învățământ superior din Egipt.

La 21 decembrie 1908, Universitatea egipteană și-a deschis pentru prima dată, porțile.

Deși poate părea cumva stranie influența atât de mare a europenilor în arhitectura egipteană, aș vrea totuși să menționez că Egiptul a avut cu siguranță propriul său stil de arhitectură, pe lângă cel prezentat, stil care prin decorațiile, dantelăriile și arhitectura specifică, a fost dacă nu la fel de frumoasă, chiar mult mai complicată și mai ornamentată decât clădirile construite de arhitecții francezi și italieni care au făcut marcat construcțiile în Cairo și Alexandria.

Să nu uităm că Europa a fost influențată în egală măsură de arhitectura islamică și otomană, precum Egiptul de stilurile europene.

Cei care v-ați plimbat alături de mine prin tururile virtuale pe care vi le-am oferit din Alexandria, veți recunoaște cu siguranță câteva repere, clădiri și cartiere. Nu e fantastic, să le revedem și azi, după atâtea sute de ani?

Pentru cei care vă întrebați ce s-a întâmplat totuși cu acele vremuri, cu o mare parte din arhitecturile și mentalitatea societății, aș spune că schimbările ne-au influențat diferit pe toți, iar factorii influențatori, evenimentele extrem de diferite, au avut rolul cel mai mare în aceste transformări. Egiptului nu i-a fost ușor de-a lungul istoriei deoarece a fost măcinat de luptele de colonizare, revoluții, războaie mondiale, regimuri de guvernământ. Toate au venit aproape dintr-o dată sau chiar unul după altul, iar oamenilor nu le-a fost ușor, urmând desigur și decăderea acestei epoci fascinante, boeme, presărată de cultură, educație și frumos!

Totuși, egiptenii sunt asemeni Păsării Phoenix și încă de la revoluție, generația tânără încearcă să reflecte asupra trecutului, caută să-și înțeleagă trecutul, rădăcinile, transformările și identitatea, iar eu cred, că nu sunt departe să o găsească.

Foto. Ramona Sandrina Ilie