Interviu cu Dan V. Dumitriu

Interviu cu Dan V. Dumitriu

Autor: Ana Moroşanu Magdin (Bucureşti)

Ana Magdin: Dle Dan V Dumitriu, când ați părăsit România, și, de ce?

Dan V. Dumitriu: Imediat după Revoluție, sau ce o fi fost aceea, am așteptat plin de speranță schimbările în bine aduse de libertatea proaspăt cucerită. Din păcate, lucrurile au luat o altă direcție, și, cei care credeau că soarta lor se va schimba în bine, au fost profund dezamăgiți. Cultura a pornit în derivă, învățământul a decăzut și oamenii de reală valoare au fost obligați să lase locul unor nulități. Am sesizat această tendință încă de la începuturile ei, ceea ce m-a determinat, la sfârșitul anului 1991, de a lua o decizie extrem de dureroasă și deloc ușoară, aceea de a pleca din țară.

Ana Magdin: Cum v-ați acomodat în Canada?

Dan V. Dumitriu: Din fericire, pentru mine, am știut să aleg o destinație, care să atenueze, într-o oarecare măsură, șocul schimbării. Aflându-se pe paralela de 45 de grade, la fel ca și România, orașul din Canada, în care am ales să trăiesc, oferă, din punct de vedere climatic, condiții asemănătoare, iar vegetația este identică cu cea din țară, ceea ce atenuează sentimentul dezrădăcinării. Am ales zona francofonă a Canadei, pentru că limba franceză se aseamănă cu limba română și a fost foarte ușor să fac tranziția.

Ana Magdin: Din ce ați trăit la început, v-a sprijinit în vreun fel statul canadian?

Dan V. Dumitriu: Din punct de vedere social, Canada este o țară de imigrație, și, ca atare, are un sistem extrem de bine pus la punct pentru asimilarea noilor veniți. Asistența medicală e gratuită, învățământul la fel, și pentru cei care nu au o altă sursă de venit, statul acordă un ajutor social, care îți permite să trăiești. Evident, nu este vorba de lux, dar poți să mănânci și să ai un acoperiș deasupra capului. Un fapt extrem de important: aici ești tratat cu respect și înțelegere, indiferent de statutul tău social.

Ana Magdin: Sunteți unul dintre cei mai iubiți textieri și compozitori, nu v-a durut sufletul să vă rupeți de lumea artistică din România, să vă faceți bagajul și să plecați pe un alt continent?

Dan V. Dumitriu: Desigur, nu este ușor să treci de la statutul de persoană publică în topul domeniului tău de activitate, la statutul de „un oarecare” în căutarea unei slujbe, departe de adevărata ta vocație. Îți trebuie o mare doză de curaj și determinare, iar sufletește, te costă foarte mult, dar, scenariul acesta l-am analizat încă înainte de a pleca și viața pe care am dus-o aici, mi-a arătat, că am făcut alegerea care trebuia. Este suficient să privești la ceea ce se întâmplă în cultura românească a acestui moment.

Ana Magdin: Cum este viața dvs în Canada?

Dan V. Dumitriu: În momentul acesta sunt la pensie, care îmi permite să trăiesc decent și după cum se poate observa, am timpul necesar, pentru a-mi satisface adevărata mea pasiune, care a fost și a rămas, scrisul! Public în online destul de des, și, în același timp, lucrez la un volum care va vedea cât de curând, lumina zilei. Ce-i drept, pentru cei care m-au cunoscut doar ca poet și compozitor, trecerea de la poezie la proză, ar putea să-i surprindă, dar, realitatea este, că, nu am fost niciodată numai una sau alta. Atunci când simți că ai ceva de transmis, alegi forma de expresie artistică cea mai potrivită, pentru ceea ce vrei să spui.

Foto. Dan V. Dumitriu

Ana Magdin: Ce înseamnă România pentru sufletul dvs?

Dan V. Dumitriu: Viața, ne face, de multe ori, să ne mutăm dintr-un loc în altul, de la o adresă la alta, dar, casa părintească, locul în care ne-am născut, rămâne pentru totdeauna în sufletul nostru. Când ne mutăm într-un alt oraș, cel în care ne-am născut, rămâne casa părinților noștri. Același lucru se întâmplă și atunci când ne mutăm în altă țară, România, rămâne casa părinților mei. Este cea mai frumoasă țară din lume, indiferent câte țări aș vedea. Din păcate, este locuită și nu sunt foarte mulți, cei pentru care m-aș întoarce.

Ana Magdin: Cum era viața dvs în comunism, mă refer la viața profesională, dar, și la cea personală…!

Dan V. Dumitriu: Viața în comunism, nu a fost ușoară aproape pentru nimeni. Știm cu toții cum era. Poate că pentru mine, a fost mai puțin neplăcută, cel puțin în ultima parte, pentru că, ceea ce făceam, îmi plăcea și eram apreciat pentru munca mea, dar, să nu vă imaginați că asta m-a ferit de frigul din apartamentele lipsite de căldură, de întunericul din case, de lipsa unor condiții normale de trai, sau, de toate celelalte mizerii cotidiene, dar, cel puțin, aveam speranța că într-o bună zi, totul se va termina și lucrurile vor evolua spre bine. Din păcate, se pare că era o speranță falsă.

Ana Magdin: Cum percepeți muzica artiștilor români de acum, cum considerați că trebuie să fie programele tv, dar, și cele de la radiouri?

Dan V. Dumitriu: Ceea ce se întâmplă acum pe posturile de televiziune sau de radio, este foarte departe de ceea ce visam. Subcultura promovată de redactori și realizatori, de multe ori agramați, lasă foarte puțin loc unor valori reale. Nu spun că aceste valori nu mai există deloc, ci, că sunt din ce în ce mai puține, cu tendința spre dispariția totală.

Ana Magdin: Ce vă doriți cel mai mult pentru sufletul dvs, ce ați fi vrut să faceți în această viață și încă nu ați reușit?

Dan V. Dumitriu: Fac parte dintre privilegiații acestei vieți, pentru că, spre deosebire de marea majoritate, am putut să fac ceea ce îmi place și continui să o fac și în ziua de azi. Am fost și cred că sunt încă un artist care are ceva de spus, ori, exact asta fac: spun! Nu mi-aș dori altceva, decât să transmit cât mai mult, pentru ca lumea să-și amintească de mine și după ce nu voi mai fi. Timpul va spune, dacă am reușit, sau, nu!

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Dan V. Dumitriu: A fi român, nu este doar o denumire sau un titlu, ci, este esența unor veacuri de trăire și creație care trebuie respectată și cultivată. Cinstiți-o, oriunde v-ați afla!

Foto. Ana Moroşanu Magdin