S-a lăsat ceaţa peste noi…

S-a lăsat ceaţa peste noi…

Autor: Mihaela Dordea (Bucureşti)

Când felinarele se-aprind şi noaptea cade-ncetişor… începe viaţa boemă a Bucureştiului de altădată.

Bucureştiul de altădată… Micul Paris… Era, sigur, un alt Bucureşti decât cel prin care trecem astăzi, grăbiţi, nervoşi, şi din ce în ce mai trişti.

Era frumos atunci… Bucureştiul cu colţurile lui de stradă cu grădini şi bodegi, ferite de ochii curioşi şi cu atât mai dorite. Pe Calea Victoriei încă mai erau negustori cu cobilţele lor. Vindeau mere şi zarzavaturi.

Şi lapte, brânză, peşte… La simigerii găseai plăcinte şi dovleac copt, sorbeai, însetat şi încălzit un pahar cu bragă, şi te duceai să îi vezi pe Maurice Chevalier şi Marlene Dietrich, tineri şi superbi, la cinema.

Calea Victoriei! Un nume de stradă încărcat cu tentaţii, vibraţii şi nostalgii.

Punctul de reper, Capşa. Restaurant scump, cafenea şi celebra cofetarie. Câte opere celebre nu s-or fi născut aici, câte speranţe pierdute pentru poeţii talentaţi sau nu, dar săraci lipiţi, care dacă aveau noroc primeau o cină şi un pahar cu vin pentru câteva catrene… Câte iubiri pierdute, regăsite, gelozii şi… şi câte umbre…

Apoi, boemii capitalei porneau cu visele lor, cu bucuria nopţilor calde de vară, sau înfiorate de vântul iernii, cu trăsura, erau vreo 2000 pe atunci, printre cele cam 7500 de automobile care începuseră să umple oraşul.

Terasa de pe acoperişul Magazinelor Lafayette, primul magazin universal din Bucureşti, era transformată în restaurant, acolo cânta celebrul Lescenko cu orchestra lui.

Piaţa şi terasa Casei Armatei se numeau Piccadily, dupa numele celebrei pieţe londoneze. Sub terasă, un restaurant cu două intrări: una în Sărindar şi cealaltă în Bulevard, unde se prepara, ca specialitatea casei, după miezul nopţii, ciorbă de burtă şi tuslama. Aici Calboreanu, tânăr şi frumos, se bucura de succesele memorabile de la Naţional. Mai departe, după Capşa, era magazinul de muzică Doina, celebru prin vânzarea biletelor la concertele lui Enescu.

Urma „Promenada”. În faţa Teatrului Naţional, loc unde se năştea o întreagă epocă de istorie culturală, se plimbau spre amiază, grupuri de actori: Paul Gusti, frumoasa Elvira Godeanu, Marioara Voiculescu, Maria Filotti, Iancu Brezeanu, Vraca. Lumea se aduna la ora aceea şi îi privea ca la spectacol. Câteva localuri renumite înconjurau Naţionalul.

Peste drum, Terasa Oteteleşeanu, restaurantul Elysee, care avea vara, mesele pe trotuar, şi mai jos, Gambrinus, unde, cândva, stateau Caragiale, Delavrancea, Brezeanu, şi admirau tramvaiul cu cai nr.1. Încă două restaurante de renume gravitau în jurul Naţionalului, Modern şi Bulevard.

Înainte de a ajunge în Piaţa Palatului, o casă boierească, cu covoare şi draperii grele la ferestre, prin care se auzea vioara lui Grigoraş Dinicu, mult apreciat de Enescu, care este chiar restaurantul Enescu.

Cafenele, cofetării, crâşme de mahala, locuri în care viaţa de noapte a Micului Paris era plină, frumoasă, locuri în care se ţeseau iubiri de-o viaţă sau doar pentru o noapte, locuri în care se puneau la cale crime pasionale, dar pe care poeţi, scriitori, actori, le-au umplut de spiritualitate, rămasă şi astăzi, ca un parfum vechi, tare, o amintire…

Vara, Bucureştiul avea Cărăbuşul. Cărăbuşul lui Tănase. Celebrul Constantin Tănase, care, cu pălaria lui de paie, cu haina în pătrăţele şi cu nelipsitul baston, cu nasul său la fel de celebru, a cucerit lumea cu un farmec aparte. Veneau provincialii să îl vadă în reprezentaţie, pentru că nu avea nicio valoare să fi trecut prin Bucureşti, dacă nu vedeai spectacolele lui Tănase, cel care se adresa tuturor interlocutorilor cu… Mitică.

Avea un simţ extraordinar al teatrului şi al muzicii, un simţ excepţional al spectacolului, avea o minte ascuţită şi un curaj nebun. Cupletele sale aduceau pe scenă mereu tot ceea ce era la ordinea zilei. Şi o făcea cu haz, cu ironie, cu pasiune. Spectacolele de la Cărăbuş erau grandioase iar Tănase aducea, pe lângă vedetele autohtone, vedete din străinătate: Edith Piaf, Josephine Backer…

O atmosferă de vis, în care, dacă ne-am mai putea întoarce măcar pentru câteva ore, să ieşim, să fugim din Bucurestiul mileniului trei şi să ne regăsim în Micul Paris, unde să ne apară în cale băieţii murdari şi zdrenţăroşi care strigă în gura mare: Ediţie specialăăă! Ediţie specialăăă! anunţând mare premieră mare la Cărăbuş. Cu felinare aprinse ca atunci cand Fernic scria poezii şi romanţe într-o trăsură la Şosea, Îţi mai aduci aminte, doamnă… Cu mese discrete în separeuri, cu fete care dansează pasional tango şi frenetic CanCan, cu Jean Moscopol, cu Maria Tănase şi cu Cristian Vasile îndrăgostit de frumoasa Zaraza, iubire grea, învăluită în mister…

O jumătate de secol am călcat pe urmele lor… Era frumos Micul Paris, mai ţin minte Calea Victoriei, femeile frumoase, elegante care încă mai făceau plimbări sau cumpărături prin magazinele elegante şi ele, cu un uşor iz burghez… Eram copil, dar nu am uitat. Mai simt şi acum aerul acela proaspăt, de bine şi frumos.

Foto. Bunicii paterni ai autoarei

Mă revăd în poze ca de epocă, alb-negru, îmbrăcată în rochiţe albe, aşa îi plăcea mamei, cu volănaşe ca nişte aripi de fluture şi mă înduioşez şi mă întristez pentru că am pierdut puritatea de atunci, bucuria razelor de soare şi a primului fulg de zăpadă… Şi tânjesc după acea linişte şi încredere pe care ţi-o dă copilăria când eşti departe de griji, amăgiri, poveri… Nu l-am prins pe Tănase, dar am văzut-o pe Doamna Bulandra în Maria Stuart… Şi pe Vraca în Hamlet… Şi visam, când mă plimbam cu tata la Şosea, la acele superbe bătăi cu flori despre care îmi povesteau bunicele mele… Şi ceva mai târziu, când am învăţat nostalgia, mă vedeam undeva, pe sub castanii înfloriţi, cu Luna felinar, într-o birjă închiriată, ascultând versuri şi frânturi de romanţă cu Fernic prin vechii Bucureşti.

De visat mai visez şi acum, numai că şi visele mi se spulberă uneori când Bucureştiul lui Tănase şi al lui Fernic, al lui Cragiale şi al lui Vraca se pierde în ceaţa care s-a lăsat peste noi.

Foto. Mihaela Dordea