Bătrânul Moş Crăciun

Bătrânul Moş Crăciun

Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)

Aş fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte,

Pe când eram copil în satul dintre vii

Şi nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,

Că Moşul cel iubit e-un basm pentru copii,

Şi nici chiar prin liceu, chiar şi la facultate,

Colegi la care eu, franc, nu m-am aşteptat,

Cătau sa mă convingă, cu chestii fumate,

Că Moşul nu există şi nici n-a existat,

Dar n-am crezut atunci şi n-am să cred vreodat’,

Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,

A fost, la Bethlehem, cu daruri aşteptat

De oameni înţelepţi şi nu de maimuţoi,

Aşa că mă gândesc, acum, la anii mei

Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,

Vâzând cât mă iubesc, să-i mint pe nepoţei

Că “Moşul” care-l ştiu nicicum n-ar exista…

De-aceea, când pe brazi steluţe se coboară,

Copilul de demult, din satul dintre vii, 

Privind nepoţii azi, e sigur c-o s-apară

Bătrânul Moş Crăciun, cu daruri la copii…

Iar voi ce-aţi mai nega, de răi şi urâcioşi

Şi-atâta clevetiţi ca “Moşu”-i basm curat,

Vă rog, pe cinstea mea, fiţi oameni serioşi!

Pe Moş Crăciun îl ştiţi că este-adevărat…

E drept, bătrânul “Moş”, care odinioară

Venea prin nea în zbor, din nordul depărtat,

Cu barbă, nasul roş’, cu reni la sănioară,

Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,               

E tuns, chiar mai mereu, şi-i zilnic bărbierit,

De sac a şi uitat, cu VISA-n portofel,

Iar nasu’, v-o spun eu, mă mir cum n-aţi ghicit!

E roşu câteodat’, de la un păhărel,

Şi când o ia la mers, ca un arac de viţă

E zvelt, nu-i cocoşat, şi-atâta-i de vioi…

În deosebi când dă cu ochii de-o pipiţă,

Dar asta…ce să mai !…rămâne între noi…