Te provoc la o carte

Te provoc la o carte

Autor: Lăcrămioara Maricica Niţă (Roma, Italia)

De multe ori ne dorim să atingem cu evlavie paginile unei cărți de mult uitate, să simțim sub buricele degetelor textura rigidă a foii de hârtie în detrimentul celor lucioase de astăzi. Un luciu metalic, ce parcă face să alunece cuvântul tipărit fără însă a rămâne agățat în sufletul cititorului.

Astăzi se scrie mult, se citește din ce în ce mai puțin. În ceea ce privește calitatea scrisului nu sunt eu în măsură să mă pronunț dar las în seama lingviștilor, a criticilor literari și de ce nu a cititorului , căci el, Măria sa Cititorul resuscitează literatura de ieri și de azi.

O cultură atât de frumoasă nu poate rămâne ascunsă, dimpotrivă, este datoria morală a noastră de a o face cunoscută și de a fi mândri; căci mândria nu vine din ceea ce au înfăptuit strămoșii noștri ci mai degrabă din modul în care noi reușim să o cultivăm și să o facem cunoscută copiilor noștri.

Cu trecerea timpului cultura română a experimentat influențe din alte popoare ce au poposit în spațiul carpato-dunărean, îmbogățind pe alocuri cu expresii și cuvinte ce se păstrează până astăzi. Putem să numim acest fenomen schimb intercultural? Cu siguranță și îmi place să cred că a fost un schimb equo, fiecare împrumutând de la celălalt din tradițiile și obiceiurile strămoșești cu un unic scop: acela de a se cunoaște unii pe alții și a împărtăși aceleași interese culturale.

Ce ne rămâne nouă?

Ne rămâne în dar Cartea pentru a o cinsti așa cum se cuvine! Ne rămân marile opere arhitectonice semnate de arhitecți cu renume international. Purtăm cu orgoliu portul popular, „un ceaslov al dacilor” unde locul cuvintelor a fost luat de desene de o simbolistica deosebită.

Într-o discuție cu fiul meu cel mic prin care încercam să îl conving de necesitatea prezenței lui la un eveniment  literar unde se prezenta o antologie a autorilor români m-a întrebat: „ce este aceea o antologie?”

„O antologie este o carte unde mai multe persoane au colaborat, dăruind din scrierile lor” , îi spun, încercând să dau o definiție cât mai pe înțelesul unui copil.

„Ca o Biblie?” a venit așa, pe neașteptate răspunsul lui, lăsându-mi mută uimirea!

„Da copile! Antologia este ca o Biblie, iar noi, ca buni creștini trebuie să credem în Cuvânt și în puterea acestuia!”

Poezia sau proza nasc cuvânt după cuvânt din adâncul sufletului, șlefuite cu ajutorul unei bucăți de glass-papier de gânduri.. pentru a fi dăruite publicului cititor în forma cea mai profundă: cântecul inimii!”

Astăzi ne lipsește cu adevărat literatura de calitate și Cititorul. Sute, poate mii de cărți tipărite zac prăfuite pe rafturile unor librării sau prin biblioteci cu iz de mucegai.

O carte nu se scrie singură, se scrie în singurătatea gândurilor. Totodată nici nu se citește de una singură… are nevoie de un prieten care să o răsfoiască și căruia, ea, cartea să îi rămână agățată de suflet.

Când ești departe de pământul natal sufletul îți vorbește uneori prin cuvinte… și atunci, de teama de a nu le pierde, le așterni pe hârtie! Și cum altfel pot deveni mai prețioase? Dăruindu-le tuturor celor ce vorbesc aceeași limbă, Dar neprețuit îmbrăcat în Dor!

În mijlocul Romei, poți vedea și auzi din nou urmașii dacilor „gângurind” în limba română dorul de patrie, dorul de părinți și de rădăcini!

Limba în care fiecare român a spus primul cuvânt, limba în care își înălță rugăciunile către Dumnezeu, limba pe care o lasă moștenire fiilor săi, această limbă română mărită și slăvită de poeți în poeziile lor. Sunt autori ce se întâlnesc în Cenaclul de la Roma, „păstorit” de poetul și jurnalistul Valeriu Dg Barbu.

Însă nu pot uita de autorii români ce trăiesc în peninsulă și care, prin operele lor au știut să cucerească lumea literară italiană. Numele lor apar pe podiumul numeroaselor concursuri și premii internaționale de literatură unde reprezintă România cu onoare; numele lor le vei citi răsfoind paginile ziarelor, a antologiilor internaționale sau prin librării; eu nu o să dau niciun nume pentru a nu omite fără voie pe cineva, însă vă asigur că fiecare dintre ei merită respectul nostru, a tuturor.

În diaspora sunt multe persoane care au primit un dar de la Dumnezeu: „arta scrisului” şi sper să îşi găsească cititori pe măsură.

De multe ori ne întrebăm: a dispărut pasiunea pentru citit,  pentru a răsfoi o carte sau a promova scriitorii români din diaspora?

Sunt întrebări care au apărut în ultimul timp, în special în spațiut virtual, pe rețelele de socializare, în discuțiile și pe paginile românilor. În încercările de a răspunde, în luna iunie a anului 2017 , am strecurat și o propunere inedită: o invitație la lectură, alături de inițierea unei campanii în favoarea cititului, cu o denumire în stilul specific rețelelor de socializare: #teprovoclaocarte.

„Te provoc la o carte” este un proiect care, din spațiul virtual s-a transformat în concret prin numeroase evenimente organizate cu public. Permiteți-mi să aduc în atenția dumneavoastră prezentările de carte a autorilor Maria Mazilu, Mirel Magop și Ernesto Beretti; donare de carte românească la Biblioteca Elsa Morante din Ostia; evenimente dedicate marelui poet național Mihai Eminescu; colaborarea în cadrul evenimentului „Expo România-Italia”, organizat în luna mai a anului 2018 la Roma sub egida Centenarului, cu sprijinul Guvernului României, a Institutului Cultural Român şi al Institutului „Eudoxio Hurmuzachi” la proiectul „Te caută o carte”.

Acest proiect s-a dorit a fi o punte culturală între copiii din România şi copiii din Diaspora, copii născuți din părinți români într-o țară străină.

Pentru toate acestea și pentru multe alte activități trebuie să mulțumesc tuturor colegilor din asociația Alianța Românilor, dar și altor persoane apropiate care au crezut în acest proiect. Când se lucrează în echipă reușim să creem lucruri minunate pe care le dăruim pasionaților de lectură.

Nu știu în ce măsură am reușit, dar cred că și „Poveștile lui Lăcry” au ajuns la inima celor mici. Ce sunt acestea? Povești și povestiri din folclorul românesc și internațional, citite celor mici, transpuse în video pentru a fi vizualizate în orice moment al zilei. S-au dorit a fi o provocare, un imbold și o deschidere către carte a celor mici.

După cum spunea Mihail Sadoveanu în „Anii Uceniciei”, „cartea este o plăcere, o obişnuință, o necesitate, o bucurie, o pasiune, o călătorie, un univers, un răspuns la întrebări.”

Cea mai bună prietenă este cartea: ea nu te înşeală, te ascultă în tăcere, te suportă ori de câte ori o răsfoieşti, nu se supără atunci când o arunci într-un sertar pentru a o relua seara următoare. Ea îţi spune doar atât: Citeşte-mă!

Amanții cărților se îmbată cu parfum de carte veche, pe care îl găsești ascuns printre rafturile din bibliotecă sau cel mai adesea în subsolurile anticariatelor.

Putem să îi dăm o valoare justă cărții? Cine poate spune cât și cum se poate valoriza un roman sau o carte de poezie?

Cert este că, indiferent de valoarea comercială a unui volum, orice autor lasă printre paginile cărții bucăți din sufletul său. Personajele sunt copiii de suflet, crescuți cu sudoarea condeiului pentru a bucura ochii și mintea Cititorului!

De multe ori ajungem să ne identificăm cu anumite personaje. Avem nevoie să ne redescoperim prin prisma vieților acestora; avem nevoie de iubire, de a ne simți vii și de a experimenta sentimente născute din penița unor slujitori ai cuvântului scris!

Fără cuvânt nu există poezie, nu există comunicare, nu va exista lacrima tămăduitoare a sufletului…și atunci, ne vom exprima sentimentele prin sunete „cavernicole”!

Poetul este un suflet departe de casă ce își plânge dorul prin cuvinte; se îmbată cu slova și udă pâinea cu lacrimile sufletului.

Ne mințim zi de zi crezând „încă” în puterea culturii prin mijlocirea cărții, a muzicii de calitate, a picturii sau alte forme de artă.

Noi, autorii din Italia ne dorim să promovăm cultura românească, izvor de apă vie în care ne scăldam inimile și în care se limpezesc lacrimile condeielor noastre.

Prin operele noastre scrise și în limba lui Dante am reușit să facem cunoscută străinilor, bogăția intelectuală a românilor, o moștenire dacică păstrată peste ani.

Foto. Lăcrămioara Maricica Niţă