„Noica și Câmpulungul”, cartea unei sinteze salutare

„Noica și Câmpulungul”, cartea unei sinteze salutare

Autor: prof.univ.dr. Anca Sîrghie (Sibiu)

O carte cu care de curând ne-a surprins profesorul Marin Diaconu se intitulează Noica și Câmpulungul, întocmai cum pe afișul de la intrarea în Muzeul orașului sună tema Simpozionului Noica din acest an. Este o carte de 500 p., ca antologie realizată de Marin Diaconu la Editura Semne din București în anul 2024, pe cât de voluminoasă, pe atât de frumoasă. Coperta 1 reține în ilustrația ei simbolul orașului Câmpulung Muscel și un brad firav, ciudat, în care intuim că se regăsește însuși filosoful.

Se știe că în martie 1949, Constantin Noica își începea supliciul domiciliului forțat, simțit drept o perioadă în care, așa cum o recunoaște în epistola din 21 noiembrie 1949 către Petru Comarnescu, fost coleg de liceu și prieten nedezmințit, „mă pot simți aproape fericit în situația în care mă aflu.” Mărturisirea lui în extenso figurează pe coperta 4 a aceleiași antologii, care s-a constituit drept un binevenit suport al Simpozionului anual, țintit pe date biografice și pe opere create de Constantin Noica la Câmpulung Muscel.

În opinia profesorului Diaconu rostită la deschiderea Simpozionului din 27-28 septembrie 2024, „Noica lucrează cu istoria, noi lucrăm cu prezentul. Constantin Noica este Constantin Noica, nu ca noi! Mărturisirea lui Noica cuprinde o povestire despre trimiterea unor texte ale sale la Paris și primirea cărții Ispita de a exista a lui Emil Cioran, cu circulația sa între cei apropiați.” Definită în esența ei în fața anchetatorului Cpt. Mincu, în 12 decembrie 1958, cartea lui Cioran este incriminată, pentru că ea cuprinde „aspecte privind neamul românesc, privite printr-o prismă negativă.”. Declarația o găsim, așadar, în Arhiva neagră cu cele 22 volume, realizate prin facsimilare de Constantin Barbu, care le-a publicat în 2012 la editura Contrafort, cuprinzând procesele verbale de interogatorii din dosarele procesului Noica-Pillat. Două dintre ele sunt reproduse în această nouă antologie. Ele se găsesc în Arhiva neagră de la Muzeul din Câmpulung Muscel, dar nu se află, de exemplu, la Biblioteca Academiei Române.

Această carte cuprinde pe 70-80 de pagini fenomenologia spiritului de Hegel, cu interpretarea filosofului Noica, gardată de explicația lui Vlad Bilevsky, care a îngrijit primele texte ale volumului. Ca nespecialistă a domeniului filosofiei, am parcurs cu un interes special aceste texte, amintindu-mi de un moment fericit al prieteniei mele cu domnul Noica, invitat la aniversarea mea din 9 februarie 1986. Atunci mi-a oferit între altele cartea Povestiri despre om DUPĂ O CARTE A LUI HEGEL, apărută în 1980 la Editura Cartea Românească. M-a rugat să nu o deschid decât după ce el va pleca, așadar după ce se termina petrecerea și rămâneam singură. Când am deschis cartea, am citit pe foaia de gardă dedicația care m-a impresionat: „Pentru Anca Sîrghie, care ar putea, dânsa singură, reprezenta un capitol în cartea Povestirilor despre om. Cu veche admirație, Constantin Noica, Păltiniș, 1986.” Din chiar Cuvântul înainte al autorului, desprinsesem îndemnul de a mă apropia de filosofia hegeliană. Este ceea ce însuși Noica făcuse ca studiu aprofundat în anii șederii la Câmpulung Muscel.

Edificatoare este corespondența bogată purtată de filosof în acei ani cu Emil Cioran, Lucian Blaga, Petru Comarnescu, Aurel Cioran și Tudor Vianu. Introducerile explicative la unele texte, semnate de Vlad Bilevsky, Eugen Simion, Dora Mezdrea, Alexandru Singer etc. sunt de un real folos. Importante pentru configurarea acelui deceniu din biografia lui Noica sunt evocările, făcute de N. Steinhardt, fost coleg cu 3 ani mai mic la Liceul „Spiru Haret” din București, de profesorii Ion Oană și Lavinia Simona Bădulescu, fiica procurorului Ilie Bădulescu, de domnul Decebal Rădulescu, de medicul Gheorghe Radu, Adina Ștefan, nepoata economistului Gică Staicu, cel care l-a găzduit un lung răstimp pe Noica. Florilegiul evocărilor este completat de Dorina Al-George, Mihai Constantineanu, Simona Pâslaru-Ciurumelescu și Duiliu Sfințescu.

Susținute de consistentul comentariu al Sandei Stavrescu intitulat Relații de familie, interesante emoțional sunt și paginile de corespondență ale lui Noica cu rudele apropiate. Reținem îndeosebi amintirile fiicei Alexandra Noica-Wilson, care a revenit în 2009 la Câmpulung, unde a conversat cu Ioan Crăciun. O chintesență a relației lui Noica cu copiii lui am găsit-o în mărturisirea Alexandrei: „Tata a încercat mereu să facă lucrurile cât mai plăcute posibil pentru mine și pentru fratele meu, cât mai frumoase. Era multă suferință strânsă în el, dar asta nu am simțit-o niciodată; el încerca mereu să ne lumineze mintea, să ne lumineze viața…” (p. 237)

În cartea aceasta mozaicată ca un puzzle, sunt cuprinse și convorbiri, precum cea dintre Emil Hagi și Lavinia Simona Bădulescu despre originea aromână a filosofului. Semnalăm textul intitulat Portrete semnat de pictorul Radu Adrian, care ține să expliciteze bustul dedicat lui Constantin Noica: „Prin ochii și gura întredeschise, prin forma nasului și a urechilor, mi-am propus să sugerez marea lui capacitate de a percepe, de a reține și de a analiza și tot ce ține de frământările vii din lăuntrul omului.” (p. 393) Constantin Dâmboianu se oprește în articolul intitulat Hăituit, persecutat, jefuit, arestat în baza ideologiei date de filosofia marxist-leninistă asupra repercusiunilor apariției Jurnalului de la Păltiniș de G. Liiceanu, comentat la Europa Liberă, fapt care a alertat Securitatea și măsura luată ar fi fost, crede autorul, retragerea exemplarelor din librării, ceea ce nu este adevărat. G. Liiceanu a scos și o a doua ediție, care a stat în librării la dispoziția cititorilor până târziu. Falsă este și ideea că Noica a avut un al doilea domiciliu obligatoriu, la Păltiniș (p. 395). Mărturiile pe care mi le-a făcut nemijlocit în cei șapte ani de prietenie, din păcate cei din urmă ai vieții filosofului, care se declara a fi „păltinișan”, atestă voința proprie de a se stabili acolo, unde și-a ales chiar și locul de veci.

Consistente sunt în noua antologie eseurile lui Marin Diaconu, Sorin Lavric și Florica Diaconu. După o analiză pertinentă a temei Perenitatea viziunii filosofice a lui C. Noica asupra fenomenelor social-politice, Florica Diaconu demonstrează că filosoful era un vizionar, întrucât el a avut câteva previziuni care s-au împlinit. Se știe că Noica nu ezitase să-și arate încântarea în fața realizărilor socialismului românesc, fapt care i-a contrariat pe prietenii săi din diaspora, întâlniți la Paris, cum de curând am demonstrat în niște articole ale noastre. Însă, în mod paradoxal, Noica a conchis că Occidentul nu va da mai mult de 100 de ani (în realitate, doar jumătate au fost suficienți) socialismului să se împlinească, pentru că îl va desființa. El a prevăzut globalizarea produsă de oligarhia financiară transnațională, care este o realitate a anilor noștri postdecembriști. Noica a prevăzut faptul că China va fi scoasă din izolarea ei istorică, ceea ce s-a adeverit, de asemenea.

Volumul Noica și Câmpulungul, care lasă impresia unui caleidoscop, se încheie tematic cu un capitol In memoriam Dan Zamfirescu (1933-2024), singurul constituit integral din texte inedite. În debutul acestui grupaj sunt publicate texte epistolare din perioada 19 martie 1971 -23 august 1987, ce probează o prietenie adevărată. Filosoful Noica, spre exemplu, salută publicarea cărții de succes Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie (Editura Minerva, 1971) și în semn de prețuire îl invită pe Dan Zamfirescu la Păltiniș, în acea oază de liniște și creație de care el însuși se bucura. Prezent în întregul volum cu texte consistente, referitoare îndeosebi la Povestirile din Hegel, filosoful Vlad Bilevsky semnează și cuvântul rostit la înmormântarea lui Dan Zamfirescu, pe care îl apreciază drept un „ilustru medievalist, bizantinolog, istoric, teolog și publicist”. Zamfirescu s-a remarcat în cultura română și ca inițiator de proiecte editoriale, între care și cel al publicării Operelor lui Nae Ionescu, împlinit împreună cu universitarul Marin Diaconu. Eseul Un mesianic semnat de prof. univ. Gheorghiță Geană cuprinde o demonstrație elevată a adevărului că Dan Zamfirescu a urmat „un traseu magnific”, proiectele sale țintind fără excepție spiritualitatea  și cultura poporului român.

Așa cum se cuvine unei adevărate opere științifice, noua antologie cuprinde un capitol de Note bibliografice, în care sunt specificate sursele textelor selectate de îngrijitorul ediției. Putem afirma că o asemenea carte cu deschidere panoramică la tema aleasă nu ar fi putut fi închegată ca sinteză emblematică dacă nu beneficia de un antolog care să aibă viziunea întregului și care să antreneze autorii atâtor evocări interesante. Salutar este și aportul explicitărilor semnate de experți ai domeniului la textele selectate ca reprezentative. În acest sens, profesorul Marin Diaconu este neîntrecut. Numai Domnia Sa putea să adune atâtea piese disparate, ca într-un joc de lego, piese care împreună dau imaginea unui tot. Las lui Sorin Lavric ultimul cuvânt, pentru că în eseul său Noica la Câmpulung filosoful a prins esența întregii antologii, atunci când a demonstrat pe baza analizării celor trei cărți scrise în deceniul domiciliului obligatoriu, că „gânditorul Noica s-a născut la Câmpulung Muscel”. (p. 397) Găsim aici ideea pivotantă a viitoarelor simpozioane Noica pe care le va găzdui orașul boierului Neacșu din vechime, cel care a făcut începătură scrisului românesc.

Foto. Anca Sîrghie