April 11, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Un anotimp înfrigurat

3 min read

Un anotimp înfrigurat

Autor: Doina Dabija (Chişinău, Basarabia)

 

Primăvara aceasta s-a năpustit peste noi într-o zi de vineri.

Glasurile care treceau pe lângă mine spuneau că au răsărit ghioceii, dar eu le şopteam din urmă că afară ninge ca în cărţile lui Bacovia. Şi frigul, tot frigul din poeziile sale a intrat şi-n sufletul meu, aşa încât aveam impresia că-i frig şi-n lumea de dincolo, acolo unde tata a plecat să stea de vorbă în tăcere cu îngerii. Numai că acela pe care-l simţeam eu era unul care se încolăcise în jurul meu, ca şi cum ar fi vrut să mă străpungă ca un pumnal. Şi n-aveam curajul să mă întorc şi să-l privesc, ci doar îi simţeam mirosul greu. Era acel frig căruia nu-i poţi vorbi despre dragoste şi dor, pentru că nu le suportă. Fiindcă, atunci când i-am mărturisit că îmi lipseşte privirea blândă a părintelui meu, cu care-mi mângâia obrajii, a început să strige din răsputeri să mă opresc, să tac, să amuţesc. Altfel, se va retrage în aceeaşi cameră îngustă cu mine, unde nefericirea se amestecă cu pulberea. Dar n-am putut să-i dau ascultare, pentru că cel care mi-a inundat inima şi sufletul este prezent continuu în gândul meu, chiar dacă are scaunul gol. Şi-l aud în fiecare zi, însă, când îi caut vocea, nu dau decât de fotografiile lui, care-mi spun să-l aştept în duminica următoare. Dar duminica următoare nu mai vine… Şi atunci, mi se face aşa un dor să merg şi să-l colind de Crăciunul de acum trei ani, când ceasurile erau multe şi era zi de joi…

Foto. Doina Dabija

*

De la noi…
Lui Viorel Dinesc
Autor: Nicolae Dabija (1948-2021)

De la noi şi pân’ la voi
ca de-aici şi pân’ la Lună –
cad zăpezi şi pică ploi
ca să nu fim împreună.

De la voi şi pân’ la noi
pe pârâul din grădină
parcă-ar trece un război
care nu se mai termină.

Soarele tăcut răsare
peste-un râu lat ca o mare…
Dintr-o ţară, trei fragmente:
parcă-ar fi trei continente.

Iar la Prut, pe partea stângă,
Într-un zid lung – nicio uşă.
Şi-n icoane, stă să plângă
Dumnezeu prins în cătuşă…

Curge-un râu spre nicăieri:
parcă-i drum de răstigniri…
Fratele-şi întreabă sora:
dar la tine, cât e ora?!

Pe-o moşie patru state,
cerul ni-i de lacrimi ud…
Dar te ştiu, te simt, te-aud –
eşti în inima mea, frate…

Pe sub gheaţă, pe sub sloi,
curge Prutul înapoi –
de la noi şi pân’ la voi,
de la voi şi pân’ la noi…

De la noi şi pân’ la noi…

(Nicolae Dabija, 31 august 2005)

Foto. Nicolae Dabija

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.