April 17, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Explorând Delta Dunării (II) – Lupta cu stuful pe-o potecă de cer

7 min read

Explorând Delta Dunării (II) – Lupta cu stuful pe-o potecă de cer

Autor: George Dimitriu

 

Am ajuns destul de repede în Lacul Solomon, o fostă amenajare piscicolă, printr-un canal străjuit de stuf  înalt, auriu, ce se reflecta umbros în apa lucioasă. Pe lacul ornat generos cu stuf două raţe alb-negre se odihneau la umbra unei sălcii, lângă cerul tremurat din apa pătată de nori. Nu departe, o cioară grivă îşi făcea siesta pe-un ciot ce ieşea din reflexia unei sălcii. Ne-am strecurat prin stuful auriu, omniprezent, spre o zonă largă, patrulată somptuos de câteva lebede. Două raţe şi-au pornit elicele ş’au decolat, în timp ce lebedele şi-au întins gâturile, transformându-le-n săgeţi, şi au început să calce apa brună. Ceva mai încolo, un pelican alb şi-a întins greoi aripile cu vârfuri muiate parcă-n smoală şi şi-a luat tălpăşiţa, folosindu-şi picioarele ca pe nişte arcuri.

Câțiva mici plauri și stuf mărunt, verde, îşi făceau apariţia pe ici, pe colo. Ne aflam, fără nicio îndoială, în Regatul Stufului, regat survolat permanent de păsări. Niște lebede însoţite de-un cormoran negru şi-au luat grăbite zborul spre un ochi luminos de cer, atunci când ne-au simţit navigând printre pâlcurile de stuf ce ieşeau din apă. La fel a procedat ş’un stârc negru. O junglă de stuf verde-auriu se reflecta color în apa cenuşie, parcă liniată. Piscurile acoperite cu nea ale cerului se oglindeau domol printre buchete ‘nalte de trestie. Pe-alocuri apa încreţită împrumuta culoarea cerului, iar reflexia stufului fremăta-n ea, parcă speriată de lişiţele ce ţâşneau de te miri unde.

Cerul s-a întunecat pentru câteva clipe iar Soarele, un disc rece de nea, a permis stufului să se reflecte întunecat în apa mată, glazurată cu sloiuri de nori brăzdate de linii paralele. Insuliţe de trestie, adevărate wigwam-uri, se lăsau survolate de raţe, formând un peisaj ireal. O lebădă albă şi-a făcut apariţia dintre „colibe”, iar noi am pornit pâş-pâş în urmărirea ei. Pasărea şi reflexia ei îşi ţineau gâtul galben drept, ca un periscop, în timp ce se unduiau şi dădeau din coadă fără să se sinchisească, creând un siaj sticlos, fractal, pe-un fundal cenuşiu-auriu. Ceva mai încolo, o duzină de lebede şi-au întins gâturile ş’au început s-alerge pe apă, pentru a fi deja în aer la sosirea noastră. Stuful auriu se colora uşor în verde iar cerul devenise cenuşiu, ca şi apa mată, aşa că peisajul era tricolor. Am trecut la mai puţin de doi metri de-o lebădă înfoiată marţial, care însă ne-a întors spatele în timp ce ne urmărea cu coada ochiului – îşi păzea cuibul. În apropiere o alta, în poziţie asemănătoare, îşi ţinea capul în spate, protejat de aripi.

Navigând printr-un coridor îngust, străjuit de stuf înalt, am ajuns în Canalul Mustaca, o adevărată autostradă acvatică, lutoasă. Un câine a trecut înot canalul, spre locul unde-l aşteptau semenii. Malurile neregulate, ca nişte diguri, indicau o zonă în lucru, iar apa împrumutase culoarea verde-muştar de la reflexiile arborilor mărginaşi. După ce-am trecut pe lângă frumoasa pensiune Holbina – Trei Bibani, am cotit la dreapta intrând pe Canalul Vărăriei, exact când picăturile fine ale ploii produceau superbe cercuri concentrice pe apa acestuia, acoperind-o cu mii de licurici ce aproape treceau neobservată iarba care plutea, provenind dintr-un gazon proaspăt tuns… Un stârc şi-a demonstrat reflexele, în timp ce zidurile de stuf ne-au condus, în scurt timp, în Razelm – o imensitate lacustră căreia abia i se zărea ţărmul. Păsări se ghiceau în depărtări acvatice, iar în câteva minute s-a apropiat un mal verde-auriu. Navigând printr-o apă stâncoasă, am găsit o deschizătură arcuită în stuful înalt ş’am intrat pe-un canal de legătură. După ce-am lăsat în urmă arcada formată din ramuri bătrâne care făceau reverenţe apa s-a îngustat, strânsă parcă de zidurile ‘nalte de stuf ce-o străjuiau. În scurt timp, o nouă boltă ne-a poftit în Lacul Holbina, nu înainte de-a trece pe lângă câteva căsuţe discrete.

Puzderie de păsări şi-au luat zborul, care încotro: lebede, raţe, stârci de noapte. Un zid bărbos de stuf auriu, împreună cu cerul ce se-ntunecase, nu mai puteau fi deosebite de oglindirile lor în apa calmă, creând un peisaj bicolor, ireal. Apa-i cer şi ceru-i apă în a noas’ Deltă bogată, mi-am spus. Dup’un timp puzderie de insuliţe cilindrice, din stuf, şi-au făcut apariţia, vegheate de-o lebădă-paznic. Ceva mai încolo, o duzină de lişiţe, dispuse-n şir indian, tăiau cu viteză luciul apei. În curând stuful a devenit verde la bază dar s-a mai şi rărit pe-alocuri, desenând o barbă pe suprafaţa apei. Sutele de insuliţe se alăturau uneori, creând un peisaj cum n-am mai văzut niciodată! Un uliu păsărar ne-a survolat precaut, stârnind panică-n păsărime. Alăturările contrastante de culori şi reflexiile perfecte făceau din acel spaţiu şi timp o feerie! Apa s-a încreţit apoi, parcă supărată, făcându-ne cunoştinţă cu uimitoare simetrii tremurate, iar un stârc alb şi-a semnalat, arogant, prezenţa deasupra lacului-golf.

Un perete verde de arbori şi-a făcut apariţia, iar în scurt timp am intrat pe Canalul Bucov ş’am pornit în urmărirea unui şir de lebede, lebede care-n scurt timp s-au înălţat. Pe un mal s-au iţit curioase, prin stuful des, nişte vaci. Peisajul s-a schimbat rapid iar canalul s-a îngustat, crengile viguroase ale sălciilor ce-l străjuiau încercând parcă să te cuprindă. Treceam, ca mirii, printr-o boltă formată de ramuri îndrăzneţe care se oglindeau fără greşeală, nebănuind ce va urma. Arborii au fost devansaţi de stuful presărat cu frunze de nuferi în timp ce nişte câini  păzeau o clădire degradată dar privată.

Inspirat probabil de vecinele sălcii, stuful şi-a trimis ţepuşele să ne bareze drumul pe canalul ce se îngusta văzând cu ochii, până ce-a devenit potecă. Potecă de cer, căci acesta se oglindea fără cusur în apa lucioasă. Nu ştiu cum reuşea şalupa să treacă prin stuful ce devenise verde la bază – începea să se înnoiască. Cel bătrân, ca şi cum ar fi vrut s-arate încă vigoare, lovea barca iar uneori chiar feţele noastre, lăsându-se pân’ la urmă înfrânt, c-un scrâşnet dureros, de forţa bărcii. Scăpaserăm teferi. Asta da, aventură! mi-am spus. Stuful a dat un pic înapoi în faţa apei, cedându-i teritoriu, ca şi cum s-ar fi repliat, apoi s-a aruncat iarăşi în luptă. Pân’ la urmă s-a declarat învins şi s-a retras resemnat, lăsând loc canalului să se desfăşoare! Ba chiar a pierdut şi lupta cu sălciile, care şi-au aruncat iar, arogante, ramurile deasupra apei. Incredibil acel canal sinuos, în care ne strecuram cu greu printre sălcii şi stuf. La un momen’ dat părea că s-au aliat, pentru a permite pe-alocuri suliţelor de stuf s-atace din nou scrâşnind, sub privirile tăcute ale sălciilor de pe celălalt mal, ce-şi trimiseseră crengile să muşte din canal. Canal care pân’ la urmă a învins, desfăşurându-se-n voie.

Reveniți pe Canalul Mustaca, am pornit pe drumul de întoarcere. Pe maluri sălciile se hodineau cuminţi, intercalând pâlcurile de stuf ce străjuiau autostrada acvatică. Ajunşi pe-un canal de legătură, sălciile au îndrăznit din nou să se-ntindă peste apă. În scurt timp am revăzut largul canal Dunavăţ, străjuit de sălcii bogate, mature, care răsăreau din apă. Se reflectau difuz în apa lucioasă, transformând-o într-o magistrală verde. Dup’un timp am intrat pe Canalul Lipoveni – pentru a doua oară în acea zi. Purta maluri înalte, mai mult chele, presărate cu vaci. Amurgea atunci când un pescăruş ne-a survolat în lumina rozie a orizontului. Pe-un mal şi-au făcut apariţia câţiva cai ce priveau parcă apa creaţă a largului canal, apă care părea că se ondulează sub cortina de foc ce încerca să evadeze de sub pătura de nori. Nu după mult timp am pătruns, prin celălalt capăt, pe Canalul Satului, mărginit de-o vegetaţie bogată. O raţă a ţâşnit din faţa noastră, chiar înainte de apariţia primelor pensiuni. Crengi bogate pătrundeau în spaţiul canalului pe-un mal, în timp ce pe celălalt câţiva arbori venerabili răsăreau din apă. Am ajuns la pensiune după trei ore, timp în care străbătuserăm 11 canale şi patru lacuri. Nu întâlniserăm niciun turist! După o zi cromatică, magnifică, care ne-a încălzit sufletele, parcă nici nu mai simţisem frigul ce ne dăduse ghes în ultima parte a călătoriei. Înainte de-a trece la somn, ne-am delectat cu câte-o plachie de somn.

(Fragment din volumul Prin mirifica Europă, aflat în pregătire)

Foto. George Dimitriu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.