Minutul de Hollywood cu Tudor Petruţ – „Epoca de aur a premiilor EMMY s-a sfârșit”

Minutul de Hollywood cu Tudor Petruţ – „Epoca de aur a premiilor EMMY s-a sfârșit”

Autor: Tudor Petruţ (California)

Acesta este titlul cu litere de-o șchioapă pe care respectata doamnă Mary McNamara l-a ales pentru prima pagină a celebrului ziar local Los Angeles Times. Ca să nu fiu acuzat (și de) ipocrizie, o publicație cu care personal nu mă împac pentru că, în general și nedisimulat, este înclinată spre stânga politică, promovând cu aplomb neo-marxismul democraților americani. Revenind la premiile noastre, mă bucur că Mary este la fel de plictisită de anostele gale de premiere și pesimistă despre viitorul apropiat al artelor și științelor de televiziune pentru că „Emmys reflectă doar problema mai mare cu care se confruntă televiziunea, că am depășit starea de uimire cu gura căscată și am ajuns la o stare de suprasolicitare cerebrală” (Los Angeles Times). Ca și pe dânsa, nici pe mine nu m-a încântat seara premiilor Emmy, oferite de academia de televiziune (NATAS/National Academy of Television Arts and Sciences), al cărui membru (votant), cu plecăciune, sunt și eu. Altă spoială și plictis, vorba dramaturgului, cu glume nesărate și momente lipsite de farmec, deși prezentau, cu nostalgie, imagini și vedete care au rămas în istoria televiziunii americane. Premiile în sine au fost atât de probabile încât dacă jucam la pariuri câștigam cu siguranță, mi-au ieșit în majoritate. Scrie Mary, pe bună dreptate: „lista de nominalizați a fost, în cele mai multe cazuri, atât de restrânsă și previzibilă încât este dificil să simți vreo excitație reală pentru cine va câștiga”.

Așadar a fost din nou o seară magică pentru triunghiul de seriale „Succession” (HBO), „Beef” (Netflix) și „The Bear” (Hulu). Mențiune specială pentru „The White Lotus” și „The Last of Us” (ambele HBO). Dominație totală a platformelor de streaming. Ne amintește McNamara: „premiile Emmy au ajutat și au reflectat tranziția publicului de la televiziunea difuzată la cablu și apoi la serviciile de streaming, iar de când platformele majore de streaming au intrat în jocul programelor originale, doar un singur serial difuzat pe post de televiziune (This Is Us pe NBC) a fost nominalizat la cel mai bun serial dramatic. Ultimul care a câștigat, 24 (Fox), a făcut-o când George W. Bush era încă la Casa Albă”.

Competiția între marile canale de televiziune, televiziunea prin cablu și serviciile de streaming a ajuns la apogeu. Schimbările sunt esențiale și validitatea premiilor Emmy ar putea să devină desuetă. Abordarea artistică, dar mai ales economică a viitoarelor producții de televiziune va fi diferită, chiar de acum, cu episoadele pilot ce vor fi propuse pentru noul sezon. „Peisajul televizat în expansiune continuă a fragmentat publicul în segmente mai mici. Așa cum grevele au clarificat, televiziunea în toate formele sale a atins în cele din urmă vârful, în cantitate dacă nu în calitate. După ani de cheltuieli extravagante, finanțatorii, precum și scriitorii și actorii, trebuie să fie plătiți. Contract este cuvântul cheie acum, pe măsură ce executivii își dau seama că nu poți trăi doar cu premii cu statui. Toate acele noi platforme pe care le-au creat cu fast și campanii Emmy fabuloase trebuie să aducă un profit, ceva ce rețelele de difuzare (canalele naționale, cele prin cablu) au știut dintotdeauna” (Los Angeles Times). Tendința este de a crea mai multe seriale epice, cu nenumărate posibile sezoane și producții derivate (spin-offs) care să păstreze audiența pentru mult timp. Și vedetele sub contracte avantajoare, datorită lungimii, pentru producători. Cum ne amenință Mary McNamara, „unele lucruri nu se schimbă niciodată. Dar în televiziune, multe, inclusiv premiile Emmy, sunt pe cale să se schimbe. Drastic”.

Tendința și schimbarea sunt propice și pentru noi, actorii de rând care așteptăm cu trepidație, după atâta grevă, câte un rol. Pentru cât mai multe episoade. Merge și de-un micuț rolișor de personaj secundar, atâta vreme cât e de durată. Că la unul dintre premiile Emmy nu avem de ce să mai sperăm. Că tot sunt, aproape, perimate.

Foto. Tudor Petruţ