May 20, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Cum a apărut criza bancară din America şi cum ne-ar putea afecta

9 min read

Cum a apărut criza bancară din America şi cum ne-ar putea afecta

Autor: Alexandru Lăzescu

 

Deşi nu a fost generată de asumarea unor riscuri iresponsabile, ca în 2008, şi suntem asiguraţi că ce s-a întâmplat atunci nu se va repeta, criza generată de falimentul Silicon Valley Bank din California introduce turbulenţe majore într-un mediu fragil în plan economic şi geopolitic cu consecinţe greu de estimat.

Falimentul unei bănci din California, Silicon Valley Bank, consemnat la sfârşitul săptămânii trecute, al doilea cel mai mare faliment bancar din istoria Statelor Unite (după cel al Washington Mutual în 2008), a avut reverberaţii globale, inclusiv în Europa. Amintirea situaţiei din 2008, când falimentul Lehman Brothers a dus la declanşarea unei severe crize financiare generalizate, cu implicaţii majore multiple, în economie, în societate, în plan geopolitic (în favoarea Chinei), a dat fiori reci mai peste tot în lume. Banca era a 16-a ca mărime din Statele Unite, cu active de aproximativ 209 miliarde de dolari la 31 decembrie. Este a doua cea mai mare bancă americană care a dat faliment de la prăbuşirea sistemului financiar în 2008. În afară de Silicon Valley Bank practic simultan a intrat în faliment o altă bancă, mai mică, Signature Bank din New York, care se axase pe depozite în criptomonede. De remarcat că şi o altă bancă, cu un profil similar, axată şi ea pe criptomonede, Silvergate, se închisese cu doar puţină vreme în urmă. În cazul lor opinia predominantă fiind aceea că e vorba de o eroare masivă de judecată privind miza pe criptomonede.

Întrebarea este dacă ne confruntăm şi acum cu ceva similar? Părerile sunt oarecum împărţite, însă, cel puţin deocamdată, răspunsul e mai degrabă negativ. „Aud o adevărată retorică apocaliptică, nejustificată în raport cu ceea ce ştim în acest moment”, scrie Paul Krugman într-un comentariu pentru New York Times, îmbrăţişând argumentul că nu asistăm la o ameninţare sistemică asupra instituţiilor financiare similară cu cea de acum 15 ani. Deşi recunoaşte că „impactul problemelor bancare a făcut ca o situaţie economică tulbure să devină şi mai complicată” şi că „va mai trece ceva timp, dacă asta se va întâmpla vreodată, până când vom şti dacă factorii de decizie politică au luat decizia corectă”. El se referă la decizia guvernului de a garanta toate depozitele nu doar cele până la concurenţa sumei de $250 mii cât era plafonul legal, decizie care intră în coliziune cu justificarea că falimentul celor două bănci nu ar prezenta un risc sistemic pentru sistemul financiar.

Acest tip de intervenţionism este criticat de către cei care cred că posibilitatea de a eşua era în trecut un punct forte al economiei americane, inclusiv când e vorba de bănci, fiind o sursă de disciplină pe piaţă. Atunci când intervine guvernul nu elimină eşecul, ci transferă riscul asupra sa. Ceea ce pe termen mai lung, dacă se face asta excesiv, creează probleme de solvabilitate şi pune în pericol credibilitatea dolarului pe plan internaţional. Argumentul invocat între alţii şi de Krugman este impactul sever asupra ecosistemul financiar al companiilor din domeniul tehnologiei şi biotehnologiei în care Silicon Valley Bank juca un rol cheie.

Cea mai mare parte clienţilor băncii, care îşi avea sediul în Santa Clara, în inima Silicon Valley, erau antreprenori, start up-uri, companii de investiţii în tehnologie şi angajaţii acestora. Era mult mai flexibilă şi mai dispusă să-şi asume riscuri oferind servicii bancare întreprinderilor nou-înfiinţate care, adesea, nu erau profitabile şi ar fi avut dificultăţi în obţinerea unei linii de credit sau a unui împrumut de la alte bănci. O cultură compatibilă cu cea dominantă din Silicon Valley. Din acest punct de vedere, chiar dacă clienţii băncii îşi vor recupera integral banii, dispariţia unei astfel de instituţii bancare va avea un impact negativ în peisajul iniţiativelor din domeniul tehnologiilor de vârf într-un moment în care Statele Unite se află într-o acerbă competiţie cu China exact pe această direcţie.

La nivel tehnic, falimentul Silicon Valley Bank nu are, într-adevăr, nici o legătură cu ceea ce s-a întâmplat în timpul crizei din 2008. Atunci motivul a fost riscurile enorme introduse în sistemul financiar de produse financiare „inovative” care s-au dovedit în final complet lipsite de acoperire. Acum, din contra, paradoxal, sursa problemelor au fost investiţiile în teorie cele mai sigure instrumente financiare disponibile pe piaţă, precum obligaţiunile de stat.

În urmă cu trei ani, ca răspuns la pandemia Covid-19, Rezerva Federală, Banca Centrală a Statelor Unite, a redus rata dobânzii la aproape zero şi a inundat economia americană cu bani ieftini. Între principalii beneficiari s-au aflat start up-urile şi celelalte companii din domeniul tehnologiei deoarece investitorii sunt, previzibil, mai dispuşi să finanţeze proiecte cu risc mai mare atunci când costurile de împrumut sunt scăzute. E adevărat, astfel de rate de dobânzi aproape de zero (în Europa au existat, în Germania, chiar dobânzi negative!) deveniseră o permanenţă după ultima criză financiară. Însă enormele cantităţi de bani aruncate în piaţă, e vorba de trilioane de dolari, într-un volum nejustificat după cum s-a văzut ulterior, au înrăutăţit situaţia. Şi pentru că aceste companii de tehnologie puteau obţine relativ facil bani de pe piaţa bursieră rămâneau cu sume disponibile considerabile pe care le-au depus la Silicon Valley Bank care şi-a văzut depozitele crescând de la 60 de miliarde de dolari la sfârşitul primului trimestru din 2020, la aproximativ 200 de miliarde de dolari în doi ani.

A avea prea mulţi bani în numerar a devenit o problemă pentru că din raţiunile amintite anterior mulţi dintre clienţii băncii nu aveau atunci nevoie de credite. Din acest motiv Silicon Valley Bank s-a confruntat cu opţiuni limitate pentru a genera randamente cu disponibilităţile sale de numerar în contextul unui mediu cu dobândă zero. Aşa că a apelat la titluri de stat şi, aici intervine eroarea, la unele cu dobândă ceva mai mare, pe termen lung. Banca ar fi putut să-şi păstreze activele în obligaţiuni pe termen scurt sau în numerar pentru a putea satisface eventualele nevoi de retragere ale clienţilor săi, dar aceste opţiuni ar fi însemnat un randament mai mic al investiţiilor. În plus, această strategie nu părea în nici un caz să creeze probleme din moment ce clienţii săi aveau din plin lichidităţi, deci nu aveau nevoie de retrageri. Aşa că Silicon Valley Bank a investit cea mai mare parte a activelor sale, aproximativ 128 de miliarde de dolari până la sfârşitul anului 2021, în titluri de trezorerie americane pe termen lung şi în titluri ipotecare garantate de stat, deoarece aceste investiţii erau considerate sigure şi garantau randamente mai mari decât cele pe termen scurt. Numai că acest tip de investiţii, în teorie extrem de sigure, nu au luat în calcul riscurile unei crize de lichidităţi plecând de la premisa că ani de zile de acum încolo vom avea un climat financiar cu dobânzi cvasi-zero în ciuda turbulenţelor economice şi geopolitice din lume.

Însă între timp lucrurile s-au schimbat radical. Şi aici apar criticile la adresa politicilor adoptate pe ambele maluri ale Atlanticului care au continuat să pompeze bani în economie păstrând dobânzi cvasi-zero. În 2021, Biden a semnat aşa-numitul „Plan de salvare a Americii”, în valoare de 2 trilioane de dolari, trimiţând cecuri unor zeci de milioane de americani, motivate de pandemie. Iar ulterior a fost adoptată o lege a „Infrastructurii Verzi”, o altă infuzie de 715 miliarde de dolari. Deja inflaţia dădea semne că va creşte vertiginos, însă, din raţiuni politice, acestea au fost ignorate cu motivaţii care sfidau în bună măsură principii de bază ale economiei. Preşedintele Biden susţinea în vara anului 2021 că „nu există nimeni care să sugereze că se pregăteşte o inflaţie necontrolată – niciun economist serios”. La fel, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a susţinut şi ea că „niciun economist” nu prezice o inflaţie mai mare din cauza creşterii cheltuielilor guvernamentale.

Între „economiştii serioşi” se afla şi Paul Krugman. Krugman este laureat al Premiului Nobel, însă acest detaliu este departe de a fi unul ce poate oferi garanţii solide în privinţa judecăţilor sale. Ca şi în cazul altor economişti celebri, Jeffrey Sacks sau Joseph Stiglitz, şi el laureat Nobel, opiniile lor sunt tributare simpatiilor lor pronunţate de stânga. În afară de faptul că prezicea la sfârşitul anilor ’90 că Internetul nu va avea un impact mai mare ca invenţia faxului, Krugman a fost unul dintr-o serie întreagă de economişti de marcă care susţineau că inflaţia care deja se făcea simţită era una „tranzitorie”.

Numai că inflaţia s-a dovedit a nu fi deloc „tranzitorie”. A crescut brusc, până la 8,5%, în timp ce şi mediul de afaceri pentru companiile de tehnologie s-a deteriorat sensibil datorită presiunile inflaţioniste care au dus la costuri de operare mai mari şi la o cerere în scădere din partea clienţilor. În ultimele luni acestea au concediat cumulat în jur de 200 de mii de angajaţi. Consecinţa: companiile au început să retragă bani, iar problema Silicon Valley Bank a fost că, datorită plasamentelor în obligaţiuni pe termen lung, a intrat în dificultăţi majore. Pentru a satisface aceste cereri de retragere, banca a trebuit să vândă o parte din obligaţiunile pe termen lung pe care le deţinea. Numai că a făcut asta în pierdere pentru că obligaţiunile respective puteau fi vândute doar la preţuri mai mici decât cele de achiziţie pentru că între timp fuseseră emise altele cu dobânzi semnificativ mai mari. De exemplu, conform Wall Street Journal, în săptămâna premergătoare declarării falimentului, banca a vândut o parte dintre obligaţiuni, în valoare nominală de 21 de miliarde de dolari, cu o pierdere de aproximativ 1,8 miliarde de dolari după impozitare.

Şi de aici încolo începe şi discuţia privind maniera în care apreciem impactul falimentului Silicon Valley Bank, în America, Europa şi în general pe plan global. Pe de o parte este cel psihologic. De pildă, în Europa a intrat în dificultăţi serioase o bancă elveţiană extrem de cunoscută, Credit Suisse. În ciuda unei injecţii majore de capital de $54 miliarde din partea Băncii Centrale Elveţiene, acţiunile acesteia s-au prăbuşit în continuare şi tocmai s-a anunţat că va fi preluată de cea mai mare bancă elveţiană, UBS. Cu toate că problemele Credit Suisse erau de cu totul altă natură, şi erau oarecum cunoscute, în sine vestea problemelor bancare din Statele Unite a accelerat implozia.

Pe de altă parte problemele cu care s-a confruntat Silicon Valley Bank, investiţii în obligaţiuni pe termen lung cu dobânzi scăzute într-un mediu cu o inflaţie care a crescut brusc, sunt mult mai extinse chiar dacă poate nu la fel de grave. De pildă, prin plasamentele în astfel de obligaţiuni, cele mai multe dintre băncile din Statele Unite s-ar putea confrunta, dacă intră în dificultăţi în materie de lichidităţi, cu pierderi potenţiale de $620 miliarde. Iar în bună măsură Europa are probleme în mare similare. Şi aici s-au pompat mulţi bani în piaţă, deşi nu chiar ca în America, în perioada pandemiei. Şi iată cum consecinţele au toate şansele să apară. Iar în acest punct o altă mare dificultate este aceea că se complică serios bătălia pentru reducerea inflaţiei. Ca să tragem o concluzie, ne aşteaptă vremuri extrem de complicate.

Foto. Alexandru Lăzescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.