February 7, 2025

Curentul International

Curentul International Magazine

În celula numărul 9 s-a stins lumina

3 min read

În celula numărul 9 s-a stins lumina

Autor: Sebastian Doreanu (Denver, Colorado)

 

Într-o noapte friguroasă, la începutul lunii februarie a anului 1953, doi gardieni scoteau de picioare, din celula numărul 9, de la parterul penitenciarului, trupul fără viață al unui deținut, slab și bătrân. Anul acesta, la 5 februarie, se vor face 70 de ani de la martirizarea lui. Cu toate că prenumele lui amintea de cel al marelui Cezar, Iuliu(s), în istoriografia română a rămas (doar) cu numele pe care-l rosteau, cu respect, țăranii, la marile adunări electorale din anii ‘30, numele scandat de studenții democrați, în Piața Regală, într-un noiembrie ‘45, însângerat de bătăușii comuniști – mineri avant la lettre – același nume, rostit cu groază de comuniștii ajunși în fruntea țării cu ajutorul tancurilor sovietice, un nume pe care s-au străduit, timp de 45 de ani, să-l ascundă în manualele de istorie ieșite din fabrica lui Mihail Roller, numele celui care, mort, ucis la 80 de ani, pe o saltea de paie murdare, pe un pat rece, de fier, într-o zeghe de pușcăriaș, și-a petrecut ultimii cinci ani din viață într-o celulă a Penitenciarului din Sighet. Maniu. Iuliu Maniu.

 

S-a născut în Șimleul Silvaniei, la 8 Ianuarie 1873, (iată, așadar, luna trecută s-au împlinit și 150 de ani de la nașterea lui) într-o familie ce-și câștigase titlul de noblețe pe vremea împăratului Leopold I. O familie care, de-a lungul timpului, s-a înrudit cu alte familii vrednice românești din Ardeal, cunoscute în lupta pentru drepturile celor de-un neam și o limbă: Demetriu Coroianu, bunicul din partea mamei, fost protopop greco-catolic, familiile Simion Bărnuțiu sau Ion Rațiu. Era firesc să continue lupta acestora, astfel că, în tinerețe, a reprezentat, în Parlamentul de la Budapesta, interesele românilor din Transilvania, al celor fără drepturi pe pământul pe care-l locuiau de mii de ani. Trimis pe front, în prima conflagrație mondială, ca simplu soldat, își câștigă galoanele de ofițer în bubuitul tunurilor și în mirosul prafului de pușcă, până la gradul de locotent. Prăbușirea Imperiului Bicefal îl găsește la Viena, unde, în fruntea unităților de soldați români, reinstaurează ordinea în capitala fostului imperiu, evitând căderea Austriei într-o dictatură bolșevică, cum se va întâmpla, câteva luni mai târziu, cu Ungaria, devenită republică sovietică sub conducerea evreului marxist-leninist, Bela Kun.

În România reîntregită, ardeleanul Maniu a ocupat un loc de frunte în viața politică. Șef de partide (Partidul Național și Partidul Național – Țărănesc), parlamentar, de trei ori primministru, membru al Academiei Române, l-a sprijinit pe regele Carol al II-lea când a crezut în el și s-a opus acestuia când a alunecat spre dictatură. A participat la acțiunea de înlăturare a lui Antonescu, dar i-a întins mâna când, părăsit de toți, Mareșalul, aflat pe banca acuzării, era huiduit de agitatorii comuniști prezenți în sala de judecată. Maniu a crezut în guvernele occidentale si a fost părăsit de acestea. A slujit ideea de democrație şi „democrația” comunistă l-a considerat dușman, l-a condamnat la muncă silnică pe viață, deși avea 75 de ani, și l-a azvârlit în închisoare. În noaptea când a murit, a fost scos pe furiș din celulă, transportat într-o căruță de gunoi şi aruncat într-o groapă comună. Până și numele lui, de care se temeau noii stăpâni peste țară, a fost ascuns, în mesajul trimis, de către comandantul de la Sighet, spre București, pentru a-i anunța moartea. Un mesaj banal: „În celula 9 s-a stins lumina”.

România se scufunda în bezna comunistă.

Foto. Sebastian Doreanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.