Curentul International

Curentul International Magazine

Punct de inflexiune pe harta geopolitică a lumii (II)

4 min read

Punct de inflexiune pe harta geopolitică a lumii (II)

Autor: Alexandru Lăzescu

 

Lumea occidentală se confruntă cu probabil cea mai mare provocare de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial încoace; în ciuda unităţii aparente de moment, sunt în continuare destule semne de întrebare privind relaţiile transatlantice şi cele din interiorul UE.

Anul 2022, mai ales prin invazia din Ucraina, a marcat intrarea într-o fază explicită a unui demers de reconfigurare geopolitică a lumii, intrarea fără dubii într-un nou Război Rece. În acest sens se face o paralelă între războiul din Ucraina şi cel din Coreea ca punct de plecare a confruntării geopolitice încheiate, se vede doar temporar, în 1989, pe fondul agravării crizei economice, după cum indică majoritatea predicţiilor. În 2023 vom vedea amplificarea acestor evoluţii, în esenţă destabilizatoare şi periculoase, care pot degenera oricând, în Ucraina, Orientul Mijlociu sau Taiwan, în devastatoare conflicte „fierbinţi”.

În actualul peisaj geopolitic e greu să mai negi faptul că suntem în economia unui nou Război Rece. Unul diferit de primul atât prin instrumentele cu care se operează acum, de pildă în plan geo-economic, unde China şi-a extins enorm influenţa pe glob, cât şi printr-o dimensiune ideologică semnificativ mai greu de reliefat în contrast cu confruntarea capitalism vs comunism, definitorie pentru primul Război Rece. Însă coagularea în curs a unor blocuri distincte, probabil cu geometrie variabilă, într-o cursă pentru controlul sferelor de influenţă pe glob e un fenomen evident. Şi China, şi Rusia, alături de aliaţi precum Iranul, prin declaraţii oficiale şi prin acţiuni concrete, nu lasă nici un fel de loc de îndoială privind ambiţia lor de reconfigurare geopolitică a lumii.

Cu toate acestea unii încă se mai agaţă de ideea că vechea ordine mondială ar mai putea supravieţui. Între aceştia se numără şi cancelarul german Olaf Scholz care într-un lung articol publicat recent în Foreign Affairs scrie că respinge ideea că „suntem la un pas de o eră a bipolarităţii în ordinea internaţională” şi că „se apropie zorii unui nou Război Rece, unul care va opune Statele Unite Chinei”. „Trebuie să evităm tentaţia de a împărţi din nou lumea în blocuri”, mai spune cancelarul german. „Acest lucru înseamnă să depunem toate eforturile pentru a construi noi parteneriate, pragmatic şi fără orbiri ideologice. În lumea dens interconectată de astăzi, obiectivul de a promova pacea, prosperitatea şi libertatea umană necesită o mentalitate diferită şi instrumente diferite.”

E de înţeles dorinţa lui Olaf Scholz de a se rămâne în esenţă în parametrii lumii care s-a construit sub umbrela Pax Americana şi în noile condiţii de multipolaritate, din moment ce Germania a fost unul dintre cei mai mari beneficiari al perioadei care a urmat primului Război Rece, însă apelul plin de platitudini de genul celor privitoare la promovarea păcii, prosperităţii şi libertăţii individuale, desigur toate obiective dezirabile, sunt în dezacord complet cu realitatea brutală de pe teren ilustrată de războiul din Ucraina sau de intenţia declarată a Beijingului de tranşa, inclusiv prin forţă, încorporarea Taiwanului şi de a-şi asigura dominaţia în întreaga zonă a Asiei de Sud-Est prin eliminarea Statelor Unite din regiune. De altfel, la Washington viziunea privind confruntarea geopolitică cu China, probabil singurul subiect major asupra căruia există un consens bipartizan, elimină definitiv orice iluzii privind „evitarea unei ere a bipolarităţii” de care vorbeşte cancelarul german.

Nu e clar dacă Olaf Scholz crede cu adevărat în acest tip de discurs sau e doar o încercare de delimitare de Statele Unite în contextul competiţiei geostrategice cu China. Pare să fie vorba mai degrabă de a doua variantă. De altfel, în trecut, Angela Merkel s-a pronunţat explicit pentru o neutralitate a Uniunii Europene în această confruntare, ceea ce ar duce la o fractură probabil fatală a relaţiilor transatlantice aşa cum sunt ele astăzi. În fapt, într-un mod mai voalat el merge pe aceeaşi linie.

„Cum putem noi, ca europeni şi ca Uniune Europeană, să rămânem actori independenţi într-o lume din ce în ce mai multipolară?”, se întreabă Scholz, spunând că „Germania şi Europa pot contribui la apărarea ordinii internaţionale bazate pe reguli fără a ceda opiniei fataliste că lumea este condamnată să se separe din nou în blocuri concurente”. Cum? Printr-o tot mai strânsă colaborare între Germania şi Franţa, „care împărtăşesc aceeaşi viziune a unei UE puternice şi suverane”.

În traducere liberă asta înseamnă o decuplare de America, obiectiv asumat explicit la Paris şi ceva mai nuanţat la Berlin. În mod concret asta ar presupune o reconfigurare a arhitecturii de securitate de pe continent, în partenariat cu Rusia prin marginalizarea, dacă nu chiar eliminarea Americii, din această ecuaţie. La nivel oficial nu se spune asta direct, deşi Emmanuel Macron avansase oarecum o astfel de ipoteză, cultivată intens şi la Moscova, înaintea izbucnirii războiului din Ucraina. În afara spaţiului oficial, discursul anti-american şi pro-rus este însă, mai ales în Franţa, cât se poate de explicit, pe fondul frustrării că războiul din Ucraina încurcă în chip major un astfel de demers.

Foto. Alexandru Lăzescu

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
Follow Me
Follow by Email
RSS
INSTAGRAM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.